De ce nu îți recomand cartea Viața lui Pi, de Yann Martel | Recenzie

14079464_1774098619470840_190351599957910002_n

Pentru început trebuie să spun că pisica mea și-a dublat greutatea față de momentul când a fost făcută poza atașată mai sus. By the way… am descoperit că de fapt e motan ci nu pisică, dar asta e deja altă poveste. Cam atât de mult mi-a luat mie să citesc această carte pentru a-mi face cu adevărat o părere decentă, asta deși mai am cam 50 de pagini până să o termin.

”Cartea aceasta te va face să crezi în Dumnezeu.”

Nu știu sigur în ce dumnezeu crede autorul, dar lecturarea acestei cărți cu siguranță nu m-a facut mai credincioasă. Întregul roman conține descrieri cu aspect filosofic asupra trărilor pe care Pi Patel le are pe parcusul unui naufragiu.

Cartea debutează cu descrierea vieții lui Pi din India, acolo unde părinții acestuia dețineau o grădină zoologică. Pagini importante sunt acordate pentru a explica cum a ajuns Patel să fie numit Pi, dar și pentru a descrie comporamentul animalelor de la zoo. Descrierile sunt destul de amănunține și stufoase încă de la debutul cărții, deci îți urez răbdare și mult noroc dacă vrei să te apuci de aceasta.

hinduism_viata_lui_pi

Unul din lucrurile care mi s-au părut absurde (da, sunt mai multe) este faptul că Pi ajunge să practice 3 religii și să creadă în 3 dumnezei: creștinism, hinsuismul și islamismul. Da, poate că Pi reprezintă exemplul omului ce a reușit să treacă peste conflictele legate de diversitatea religioasă și poate dacă toți am fi ca el, lumea ar fi un loc mai bun, lipsit de războaie și terorism, dar nu înțeleg DELOC ce importanță are apartenența lui la aceste religii pe parcursul cărții. Mi se pare că acest detaliu a fost pur și simplu scris de autor doar pentru a impresiona cititorul. E drept, am fost impresionată, dar maxim o oră, până la faza cu zebra (mai jos detalii).

download

În partea a doua a cărții Pi povestește cum a ajuns să plutească pe o barcă în ocean alături de un tigru, o hienă și o zebra. Trebuie să spun că această parte se desfășoară pe parcusul a jumătate de carte, autorul punând accentul pe modul în care Pi reușește să supraviețuiască alături de aceste animale pe barcă.

Nu mi-a plăcut această parte DELOC. De la episodul cu zebra mancată pe dinauntru de hienă (da, așa ceva apare în carte), am continuat lecturarea oarecum scârbită de această scenă macabră. Revenind la afirmația de mai sus, cu siguranță lanțul trofic îl cunoaștem cu toții și nu cred că era necesară descrierea acestuia pentru a trezi în mine credința de mult apusă.

Cartea aceasta cred a fost cea mai plictisitoare carte pe care am citit-o vreodată. Se dorește a fi filosofică, dar cred ca este o filosofie dusă la extrem. Am mai citit cărți în acest gen scrise de Paulo Coelho, dar acelea mi-au plăcut mult.

Viața lui Pi primește din partea mea doar 2 stele și acestea cu indulgență. Multă indulgență.

Imagini pentru star pngImagini pentru star png

 

 

 Tu ai citit această carte? Ce impresie ți-a lăsat?

 

 Alina T.

 

Elizabeth a dispărut – Emma Healey | Recenzie

elizabeth_a_disparut_de_emma_healeyMaud, eroina în vârsta de 80 de ani își pierde cu fiecare zi tot mai multe amintiri. Nu ne este niciodată precizat cu exactitate de ce boală suferă aceasta, însă ajunge la un moment dat să nu își mai recunoască nici măcar propria fiică sau nepoată, să uite subiectul despre care tocmai vorbește sau se trezeste săpând în grădină, uitând motivația din spatele unui astel de gest nebunesc.

Știind că nu se poate încrede mai deloc în capacitățile sale de memorare, Maud tinde să se folosească de un așa zis creier de hârtie, care să țină minte în locul ei. Astfel, se înconjoară de o de notițe și post it-uri, însă nici utilizarea acestora nu reușește să dea randament, femeia uitând de multe ori circumstanțele în care a notat anumite lucruri. De la o astfel de notiță pornește și intriga cărții, Maud descoperind scris de către ea pe o foaie ”Elizabeth a dispărut”, acesta fiind numele prietenei sale cele mai bune din ultimii ani de viață. Disperată, încearcă să ia legătura cu aceasta, pentru a se asigura că nu are motive de îngrijorare, însă nimeni nu îi răspunde la telefon. Începe să inspecteze casa prietenei, să ia legătura cu fiul acesteia, să își avertizeze fiica și să anunțe poliția, dar nimeni nu pare să o bage în seama, toți știind că nu este o persoană în care se poate avea încredere. Drept dovadă, nici măcar cititorii nu se pot încredere pe deplin în relatările eroinei, aceasta dând deseori dovada de anumite momente de ”blank”, când uită cine este, unde este și despre ce tocmai vorbea.

Ancheta proprie a lui Maud de a-și găsi prietena dispărută se contopește pe parcursul romanului într-un mod surprinzător de armonios, organic, cu ancheta realizată o dată cu dispariția surorii sale cu mulți ani în urmă, atunci când eroina era doar o adolescentă. Condusă de veșnica mantră pe care o tot repetă, ”Elizabeth a disprut” și de amintirile care par să răbufnească după atâtea decenii, mai vii și mai detaliate decât însăși prezentul, Maud se chinuie să nu uite și să nu se oprească din căutat, nu atunci când este atât de aproape de rezolvarea enigmei.

Mi-a plăcut ENORM de mult această carte și pot să spun că nu am mai citit ceva atât de calitativ de multă vreme. Romanul este plin de suspans deoarece Maud este pe punctul de a mai destăinui  ceva din trecutul său cititorului și se oprește brusc, dându-și seama că de fapt era la masă și fiica ei îi vorbește despre un subiect incert. Acesta este doar un exemplu, în carte regăsindu-se multe astfel de pasaje, menite să se joace cu tine și să te facă să nu lași cartea din mână.

Detaliile trecutului se împletesc minunat cu trăirile din prezent ale femeii, acest fapt dând o autenticitate aparte. Nici umorul nu lipsește deloc, astfel că pe parcursul lecturării te trezești râzând în hohote din cauza unei năzbâtii făcute de Maud. Personajul are umor, este glumeț și nu ratează nici o portiță pentru a-și distra cititorii. Totuși, nici momentele de tensiune și lacrimile nu lipsesc, cartea cuprinzând pasaje întregi în care Maud vorbește despre drama pe care o trăiește, singurătatea și insecuritatea care o urmăresc la orice pas.

În concluzie, ofer romanului nota 5/5 și vă spun să îl citiți, că nu veți regreta deloc.

5_Books
Cartea poate fi achiziționată cu transport gratuit de AICI.

 

 

8 cărți pline de mister, suspans, enigme

Cărțile polițiste sau de mister sunt singurele care reușesc să mă captiveze cu adevărat. Aș prefera oricând o carte polițistă, în locului unui roman de dragoste sau a unuia de ficțiune. Iubesc să urmăresc indiciile și să încerc să ghicesc răufăcătorul sau enigma în jurul căreia se conturează aventura personajului principal. Astăzi îmi propun să vă sugerez 8 cărți de acest tip.Pe o parte dintre ele le-am citit, în timp ce altele urmează să le citesc.

1.Chimia morții, de Simon Beckett

13442113_1080942341949525_1971906528_oPovestea îl are în centru pe David Hunter, un antropolog medico-legist (persoană ce se ocupă cu studierea cadavrelor în cadrul anchetelor polițiste, având capacitatea de a deduce după gradul de descompunere a cadavrului timpul scurs de la moarte și cauza acesteia) ce se retrage ca medic generalist într-un sătuc din Norfolk după moartea soției și fiicei lui, pentru a scăpă de agitația londoneză. La un moment dat, în acest sat este descoperit un cadavru aflat într-un stadiu de descompunere destul de avansat, iar vrând nevrând, David ajunge să fie implicat în anchetele poliției tocmai pentru a îi ajuta.

REPET (am spus-o și în recenzie): copertă oribilă, conținut super calitativ. Nu am mai găsit-o nicăieri pe stoc, dar cu puțin noroc poate reapare AICI.

2.Codul lui DaVinci, de Dan Brown

codul-lui-da-vinci

Aflat la Paris pentru o conferinta, profesorul american de simbolistica si istoria artei Robert Langdon primeste un telefon in toiul noptii. Batranul custode al Luvrului a fost asasinat in muzeu, in circumstante stranii, lasand un mesaj la fel de enigmatic ca zambetul Giocondei. impreuna cu Sophie, specialista in decriptare, Langdon incepe o cursa frenetica pentru descifrarea numeroaselor indicii ascunse in picturile lui Leonardo… si nu numai.

Este prima carte scrisă de Dan Brown pe care am citit-o, iar de atunci am continuat să citesc și altele, cum ar fi: Îngeri și Demoni, Inferno, Simbolul pierdut sau Fortăreața digitală.

Cartea aici.

3.Zece negri mititei, de Agatha Christie

zece_negri_mititei

”Zece negri mititei  au mancat la cina ouă  / Unul  s-a-necat din ei și-au rămas doar nouă.”

Povestea începe atunci când un grup de 8 persoane sunt chemate pe Insula Negrului de o anumită persoana Owen. La scurt timp află că au fost convocați acolo pentru „exercitarea justiţiei asupra indivizilor care se fac vinovaţi de crime ce nu pot fi aduse în faţa justiţiei.” Nu le ia mult până să ajungă la concluzia că acel Owen este unul dintre ei, ajungându-se astfel ca fiecare să îl suspectez pe celălalt. Chiar și așa, invitații continuă să moară, conform poeziei. Oare câți vor supraviețui?

Cartea aici.

4.Elizabeth a dispărut, de Emma Healey

elizabeth_a_disparut_de_emma_healey

Elizabeth a disparut spune povestea lui Maud, o femeie in varsta care se lupta cu ravagiile dementei senile si care incepe o cautare disperata pentru a-si gasi cea mai buna prietena, Elizabeth, despre care crede ca a disparut.

Nimeni nu o crede insa pe Maud – nici fiica ei, Helen, nici ingrijitoarele ei, nici politia, nici, mai ales, temperamentalul fiu al lui Elizabeth, Peter. Inarmata cu notite scrise de mana pe care si le lasa singura si cu un sentiment coplesitor ca Elizabeth are nevoie de ajutorul ei, Maud este hotarata sa descopere adevarul si sa-si salveze prietena iubita.
Dar indiciile pe care le descopera par sa o conduca tot mai departe in propriu-i trecut, la o alta disparitie ramasa nerezolvata – cea a surorii ei, Sukey, survenita la scurt timp dupa al Doilea Razboi Mondial.
5.Viermele de mătase, de Roberth Galbraith
viermele-de-matase_1_fullsize

Cand scriitorul Owen Quine dispare, sotia lui apeleaza la detectivul particular Cormoran Strike. La inceput, femeia crede ca sotul ei a plecat pentru ca a vrut pur si simplu sa fie singur cateva zile – asa cum a mai facut inainte – si ii cere lui Strike sa-l gaseasca si sa-l aduca acasa.

Dar, pe masura ce ancheta lui Strike inainteaza, devine limpede ca disparitia lui Quine implica mai multe decat si-ar fi imaginat sotia lui. Scriitorul tocmai a finalizat un manuscris in care face cate un portret necrutator aproape fiecarei persoane pe care o cunoaste. Daca romanul ar fi publicat, ar distruge vieti – asadar, sunt multi care ar vrea sa-l reduca la tacere pe Quine.

Iar cand scriitorul este gasit ucis cu brutalitate in imprejurari stranii, pentru Strike devine o cursa contracronometru sa inteleaga ce l-a impins pe ucigasul nemilos sa comita acea crima atroce…

Cartea aici.

6.Rebecca, de Daphne du Maurier

rebecca_1_fullsize

Rebecca este o poveste despre doua femei, un barbat si o casa. Doua femei: Rebecca, prima sotie disparuta pe mare, rebela si misterioasa, si doamna de Winter, actuala sotie, supusa si naiva. Un barbat, Maxim de Winter, pe care trecutul nu-l lasa sa-si refaca viata si o casa, castelul Manderley, a carui existenta se intrepatrunde cu destinul personajelor. O poveste despre dragoste si moarte scrisa in maniera romanelor de succes, dar care este in acelasi timp un exemplu timpuriu de intertextualitate, reflectand un alt roman, Jane Eyre de Charlotte Bronte.

Cartea aici.

7.Fata dispărută, de Gillian Flynn
fata-disparuta
Cine eşti?
Cum am ajuns aici?

Sunt întrebări care îl frământă pe Nick în ziua când sărbătoreşte cinci ani de căsnicie. Şi tocmai acum, soţia sa dispare pe neaşteptate. Primul suspect este Nick. Deşi îşi susţine nevinovăţia, dovezile împotriva lui nu încetează să apară. Sub presiunea mass-mediei, face paradă de cinism şi de minciuni. Iar jurnalul lui Amy, descoperit de poliţie, dezvăluie că mariajul lor era departe de a fi perfect.
Este Nick un ucigaş?
Adevărul îţi dă fiori: este mai întunecat decât ţi-ai fi imaginat.
8.Nedoriți, de Kristina Ohlsson
nedoriti_1_fullsize
Atunci cand o fetita dispare dintr-un tren aglomerat, fara ca nimeni sa observe, politia din Stockholm se confrunta cu un caz in care nici principalul suspect, nici motivele nu sunt cele care par evidente la prima vedere. Lucrurilor iau o intorsatura dramatica o data cu gasirea cadavrului fetitei, care are scris pe frunte „nedorita“; la scurt timp este anuntata disparitia unui alt copil iar investigatorul isi dau seama ca au de-a face cu un criminal in serie.
Mi-a plăcut ENORM această carte și uneori încă mă mai gândesc la ea.

8 cărți pe care oricine ar trebui să le citească măcar o dată în viață

Atunci când citim o carte e ca și cum am păsi în pantofii altcuiva, privim prin ochii altcuiva și ajungem să vizităm locuri în care altfel nu am putea ajunge, chiar dacă ne referim la o lume postapocaliptica sau la un oraș fantastic, creionat de mintea autorului. Cărțile ne vorbesc despre iubire, război, melancolie, bucurie, libertate. Mai jos vă prezint 8 cărți pe care consider că oricine ar trebui să le citească măcar o dată în viață.

 1984, de George Orwell

george-orwell-o-mie-noua-sute-optzeci-si-patru

Romanul a apărut în anul 1949 și prezintă o parte din viața lui Wilson Smith sub opresiunea unui guvern totalitarist, care încearcă să privească mereu asupra cetățenilor săi. Acțiunea se petrece în Marea Britanie, după un război nuclear ipotetic ce se presupune că ar fi avut loc în anii 50.

”Ministerul Adevărului, care se ocupă cu știrile, cu educația și cu artele frumoase; Ministerul Păcii, care se ocupă cu războiul; Ministerul Iubirii, care se ocupă cu menținerea ordinii și disciplinei, și Ministerul Abundenței, care răspunde de treburile economice.”

Cartea aici.

 Puterea obișnuinței. De ce facem ceea ce facem în viață și în afaceri, de Charles Duhiggputerea-obisnuintei-charles-duhigg-editura-publica

 

O examinare noua a modului in care comportamentele de rutina ne iau in stapanire si un raspuns la intrebarea daca sunt susceptibile de schimbare. Toate istorisirile povestite de Duhigg sunt fascinante in ele insele, dar capata o cu totul alta dimensiune cand se unesc cu modul autorului de a cerceta deprinderile.

”Majoritatea alegerilor noastre din fiecare zi pot să ne dea senzația că sunt rezultatele unui proces decizional bine gândit, dar nu sunt. Ele sunt deprinderi.(…) Fiecare capitol gravitează în jurul unui argument central: deprinderile pot fi schimbate, dacă înțelegem cum funcționează.”

Cartea aici.

 Marele Gatsby , de F. Scott Fitzgerald 

371531

Publicată în 1925, cartea înfățișează cititorului perioada Jazz-ului, introducându-l într-o lume în care dragostea nu poate fi câștigată cu ușurință nici măcar de cei binecuvântați de soartă cu o viață boema.

„Ori de câte ori ai poftă să critici pe cineva, pune seama că nu toți oamenii au avut avantajele de care te-ai bucurat tu.”

“Oricat de intensa ar fi vibratia sau prospetimea realitatii, ea nu se poate masura cu ce este in stare un om sa inchida in adancul sufletului sau.”

Cartea aici.

 Jurnalul Annei Fank , de Anna Frank

jurnalul_annei_frank

Acestă carte reprezintă jurnalul scris de către Anna Frank în timpul opresiunii Naziste. În ciuda ciurcumstanțelor, Anna continuă să creadă până în ultima clipă că oamenii încă sunt buni și că lumea încă este plină de frumusețe. Perspectiva ei cu siguranță îți va schimba viața.

”Săptămâna asta am citit mult și am muncit puțin. Așa trebuie să faci pe lumea asta și atunci în mod sigur vei ajunge departe.”

”Plânsul poate să-ți aducă o mare ușurare, dar numai dacă ai pe cineva lângă tine.”

Cartea aici.

 Micul prinț , de Antoine de Saint-Exupery

micul-print_1_fullsize

Micul Prinț este o poveste poetică, cu ilustrații în acuarelă făcute de autor, în care un pilot naufragiat în deșert întâlnește un tânăr prinț căzut pe Pământ de pe un mic asteroid. Povestea este filosofică și include critici sociale, remarcând ciudățenia lumii adulte.

”Daca muncim numai pentru bunurile materiale, ne cladim singuri temnita.”

”Omul se descopera pe el insusi cand se masoara cu obstacolul.”

Cartea aici.

Să ucizi o pasăre cântătoare , de Harper Lee

sa_ucizi_o_pasare_cantatoare

Sa ucizi o pasare cintatoare este un roman brutal si onest, ce se construieste pe marginea unor subiecte mereu de interes: rasismul, conflictele sociale si pierderea inocentei copilariei, totul filtrat prin ochii unei fetite.

Oamenii văd, în general, ceea ce caută să vadă şi aud ceea ce vor să audă.

Adevăratul curaj este atunci când ştii că eşti învins şi bătut înainte de a începe, dar tu începi acea acţiune oricum şi îţi croieşti un drum, indiferent de situaţie

Cartea aici.

 Drumul către libertate, de Yeonmi Park

drumul_catre_libertate

Drumul catre libertate e o marturie despre forța spiritului uman si despre riscurile pe care sintem dispuși să ni le asumam ca sa fim liberi.

”Alături de scris, şi cititul m-a ajutat să-mi ordonez lumea. Imediat ce am ajuns în Coreea de Sud şi am putut să fac rost de traduceri ale marilor cărţi din toată lumea, le-am devorat pur şi simplu. Mai tîrziu le-am putut citi şi în engleză. Iar cînd am început să scriu şi eu cartea mea, am dat peste un citat celebru din Joan Didion: „Ne spunem poveşti ca să putem supravieţui”. Chiar dacă eu şi această scriitoare provenim din culturi atît de diferite, simt că adevărul acestor cuvinte îşi găseşte ecou înăuntrul meu. Înţeleg că uneori singura modalitate de a supravieţui amintirilor noastre este să le turnăm într-o poveste care să explice întîmplări ce par inexplicabile”

Cartea aici.

Până și asta o să treacă – Milena Busquets | Recenzie

pana-si-asta-o-sa-treaca

Milena Busquets s-a născut în Barcelona, acolo unde și-a înființat propria editură. În prezent lucrează ca jurnalist și traducător.

Romanul Până și asta o sa treacă este construit pornind de la o povestioară din folclorul chinez povestită Blancăi de către mama sa. Se spune că un împărat  le-a spus curtenilor săi să găsească o propoziție simplă care să poată fi folosită în orice circumstanțe mereu. Au stat supușii săi și s-au gândit și au ajung la concluzia că cea mai potrivită frază ar fi ”Până și asta o să treacă”, motivând alegerea făcută prin faptul că durerea și tristețea trec de la sine cu timpul, dar la fel se întâmplă și cu bucuria și fericirea. Ajunsă la vârsta de 40 de ani și întâmpinând moartea mamei sale după o lungă luptă cu boala, Blanca devine naratorul romanului care încearcă să îi adreseze o scrisoare postumă mamei sale, dorind să îi arate faptul că povestioara nu este nici decum adevărata.

„Fiecare dintre noi are un laitmotiv, un fir conducător, un refren, un parfum propriu care să-l învăluie, o muzică de fundal care-l însoțește peste tot, imuabilă, uneori redusă la minimum, dar stăruitoare și de neînlăturat.”

După înmormântarea mamei sale, Blanca se retrage în Cadeques, locul unde răposata își trăise ultimele luni ale vieții, alături de două prietene, doi copii și doi fosti soți cu care se joacă de-a șoarecele și pisica, flirtrând când cu unul când cu altul, propunându-le mereu și mereu să reînnoade acea relație care undeva, pe parcursul vieții, s-a răcit. Rămasă fără mama pentru care a nutrit sentimente contradictorii, mai ales în ultimele luni de viață ale acesteia, când din cauza bolii devenise o fire foarte dificilă, Blanca încearcă să își vindece rănile provocate de această pierdere prin intermediul sexului, despre care spune că ar fi chiar un medicament. Astfel, pe lângă cei doi foști soți, pe parcursul șederii în Cadeques, Blanca ține legătura și cu bărbatul al cărei amantă este, dar începe să cocheteze și cu un străin misterios întâlnit la înmormântarea mamei sale.

„Poate că toți rămânem cu câte o călătorie nefăcută, toți plănuim călătorii când sunt deja imposibile, de parcă am încerca să cumpărăm timp de datorie, deși știm că al nostru s-a terminat și că nimeni n-ar putea să ne mai dăruiască nici măcar un minut în plus. Trebuie să fie de nesuportat să ai încă ochii deschiși și să știi că există locuri pe care nu le vei mai vedea niciodată, că ți se închid toate mutările posibile, chiar sub ochii tăi.”

Nu pot spune că mi-a plăcut cartea în mod deosebit, deoarece pentru mine Blanca nu reprezintă genul acela de femeie matură, elegantă, care se descurcă singură în oricecircumstanțe. Mi se pare că, în ciuda vârstei de 40 de ani, a rămas o adolecentă ce caută să se agațe de apropiați și să se victimizeze. Plăcerea de a cocheta cu toți bărbații pe care îi întâlnește, deși pentru unii poate reprezenta faptul că este o femeie sigură și încrezătoare în propriile forțe, mie mi s-a părut o încercare repetată de a-și dovedi ei că încă mai poate seduce bărbați în ciuda vârstei. Nu mă înțelegeți gresit. NU vreau să subliniez faptul că dacă ai 40 de ani de acu trebuie să te duci la mănăstire că nu se mai uită nici dracu la tine. Țin să cred însă că o femeie la 40 de ani ar trebui să fie mai cu capul pe umeri, fără a se arunca în brațele bărbaților pentru a-și alina pierderile suferite. Chiar dacă pentru Blanca sexul este un medicament, ea însăși spune că efectul este trecător, fără durată.

„singurul lucru care nu-ți provoacă mahmureala și care poate să împrăștie un răstimp moartea, dar și viața, e sexul”;

Pentru mine acestă carte a fost o lectură lejeră, plăcută într-o oare care măsură datorită cuvintelor adresate de către Blanca mamei sale, destăinuindu-i acesteia toate clipele grele și trăirile sale. Tocmai acest dialog/monolog arată faptul că cei dragi nu pleacă cu adevărat niciodată, ei rămânând mereu în inima noastră. Restul faptelor mi s-au părut doar relatări monotone, fără suspans, fără început, fără final, în care apar personaje puțin creionate. Poate că tocmai acestea oferă veridicitate personajului. La urma urmei, nu toți trăim povești demne de un scenariu de film, nu?

Nota: 3/5

5_Books

𝓐𝓵𝓲𝓷𝓪 

Romanul poate fi achizionat cu transport gratuit de aici.

 

Personajul săptămânii IV – Hercule Poirot

Hercule-Poirot-poirot-23639433-500-733
Hercule Poirot este un detectiv belgian, personaj fictiv creat de către Agatha Christie. Alături de Miss Marple, cea despre care am vorbit aici, Poirot este unul dintre cele mai cunoscute personaje cărora Agatha le-a dat viață, el apărând în 33 de nuvele și 54 de povestiri scurte și este singurul personaj căruia  i s-a dedicat o întreagă pagină în New York Times.
Originea belgiana a detectivului ar proveni ca urmare a perioadei în care prima poveste cu acesta a fost scrisă, Primul Război Mondial. Nu doar cǎ ocuparea Belgiei de cǎtre Germania în acea perioada oferea o explicație plauzibilǎ a faptului ca un detectiv atât de iscuțit nu avea de lucru în propria țarǎ și era liber sǎ se ocupe de un caz din Anglia, dar deasemenea simpatia fațǎ de belgieni era considerata în acea vreme o faptă patriotă.
Se pare că faimosul detectiv iubea lucrurile delicate, scumpe, de lux, incluzând aici chiar și băuturi excentrice și exotice. Îi plăcea să își petreacă timpul în încăperi aranjate cu mult bun gust și evita pe cât posibilul să iasă afară dacă vremea era necruțătoare. Avea un fix al său, căutând mereu în lucrurile din jurul său simetria. Astfel, Poitor ținea ca oule de la micul dejun să aibă mereu aceeași dimensiune, locuia într-o casă construită în mod simetric și își aranja cărțile pe rafturi după dimensiuni, ca în cele din urmă să obțină o formă … simetrică. poirot_by_sweetsummersoul
Detectivul belgian susține că cea mai bună armă a sa pentru rezolvarea crimelor este mintea sa, bazându-se mereu pe ”micile celule gri”. În loc să umble de colo, strofocându-se să mai obțină un indiciu suplimentar, să mai interogheze pe cineva, Poirot poate fi adesea surprins stând linistit într-un fotoliu, gândindu-se la caz. El credea că toate crimele pornesc de la ceva psihologic, iar indiciile nu sunt cheia supremă pentru aflarea făptașului din spatele acestora. Totodată, Poirot este cunoscut pentru faptul că uneori ascultă pe la uși, scotoceste prin dulapurile femeilor și se ascunde pe după perdele, poate poate o mai afla ceva nou pentru rezolvarea cazului.

Am murit, din fericire: Întoarcerea de Theo Anghel | Recenzie

Titlu: Întoarcerea (Am murit, din fericire #1)23715456

Autor: Theo Anghel

Editura: Quantum Publisher

Nr. de pagini: 298

Data apariției: februarie 2016

sinopsis (1)

Tânăra Oriana moare într-un accident, chiar în ziua nunții ei. Pentru oricine, acesta ar părea sfârșitul. Nu și pentru ea. Se întoarce ca recuperator de suflete, însă nu la vechea viață și familie, pentru care trebuie să rămână moartă, ci la una cu totul nouă. Răsfățul și confortul, considerate garantate mai înainte, se duc acum pe Apa Sâmbetei. Va trebui să lupte pentru a-i salva pe ceilalți, dar și pe sine. Apar noi prieteni, noi dușmani și… prima iubire? Există viață după moarte? Unii vor spune da, alții că nu. Dar există un răspuns la care cu siguranță nu v-ați gândit. Există recuperatorii de suflete. Smulși din existențele lor, sunt aruncați în altele, neîntrebați de nimeni, fără să li se ceară acceptul. Trebuie doar să se supună legilor celor de Dincolo. Iar unii aleg răzvrătirea…

recenzie

Pentru început, aș dori să mulțumesc editurii Quantum Publishers pentru oportunitatea de a lectura această carte de-a dreptul fantastică (și nu, nu mă refer doar la genul cărții). Mărturisesc că am pus ochii de mult pe cartea aceasta, doar că nu s-a ivit ocazia să o citesc. Până acum.

Acest volum prezintă începutul – mai bine spus, sfârșitul – vieții Orianei, o tânără de aproape 19 ani care are parte de o moarte tragică, exact în ziua nunții ei. Ăsta da ghinion, nu glumă! Dar, în cazul protagonistei, moartea nu marchează un sfârșit, ci din contră, un nou început. Nu în Rai, nici în Iad. Ci tocmai pe pământ. Ca să clarific puțin lucrurile, Oriana nu a devenit fantomă sau strigoi! Ea a revenit în Chaos în calitate de recuperatorum – recuperator de suflete. Misiunea ei este să salveze sufletele aflate în pericol, atunci când ceasul primit de Dincolo se va activa. De asemenea, ea a mai primit și doi tovarăși (salvatorem) care o vor însoți pretutindeni, Ama, un înger reprezentant al raiului și Abel, un înger reprezentant al iadului (drăcușor afurisit!). După instructajul făcut de cei de Dincolo – instructaj la care, bineînțeles – nu a fost foarte atentă, Oriana a fost trimisă direct în Chaos.

De acum începe adevărata aventură pentru Oriana. Aici, se trezește abandonată într-un apartament sărăcăcios, cu doi îngeri care se ciondănesc cu fiecare ocazie. Răpită de moarte de lângă mătușa ei ,Aimee, și de lângă celelalte persoane care o înconjurau de afecțiune, ajunge să fie singură și să învețe să se descurce pe cont propriu. Lucru deloc ușor atunci când toată viața ta ai fost răsfățat!

Cu timpul, Oriana va ajunge să o cunoască mai bine pe vecina ei, Mati, cu ajutorul căreia își va găsi și un loc de muncă, în calitate de barmaniță. În ciuda faptului că duce un trai relativ normal, protagonista nu are cum să uite motivul pentru care a fost trimisă înapoi. Acest lucru devine și mai evident în momentul în care ceasul se activează, anunțând prima misiune pe care o are de îndeplinit; primul suflet pe care îl are de salvat. Acest lucru îi provoacă neliniște, neștiind exact cum anume va proceda pentru îndeplinirea sarcinii lansată de cei de Dincolo. Nu e ca și cum ar mai fi salvat suflete până acum! Dar, cu toate acestea, Oriana își îndeplinește misiunea bazându-se pe instinct și pe sfaturile primite de la tovarășii ei angelici.

Pe parcursul acestui volum, Oriana va fi supusă la trei probe, care îmbracă forma a trei misiuni anunțate de ceas. Fiecare misiune e diferită de cealaltă, circumstanțele sunt altele, sufletele pe care trebuie să le salveze sunt distincte, iar deciziile pe care trebuie să le ia și modul de abordare sunt individualizate pe fiecare misiune.

Într-o zi, în timp ce lucrează la bar, Oriana are ocazia de a-l cunoaște pe fermecătorul Marc, un client care frecventează barul cu regularitate, împreună cu tovarășii lui. Acest individ reușește să-i stârnească interesul în mod inexplicabil. Mai multe nu o să dezvălui despre acest personaj, deoarece nu vreau să vă răpesc plăcerea de a-l descoperi singuri. (V-am stârnit curiozitatea? Ăsta era și obiectivul meu!)

Per total, acestă carte m-a fascinat. Și acest lucru nu se datorează doar faptului că sunt o devoratoare de cărți fantasy (plăcerea mea vinovată). Din punctul meu de vedere, această carte are tot ce îi trebuie pentru a satisface dorințele fiecărui cititor: umor (cât cuprinde!), suspans, incertitudine, acțiune, personaje bine conturate, ființe supranaturale. Și astea sunt doar câteva dintre ingredientele acestei povești reușite.

Cu toate că subiectul cărții nu este neapărat unic (singur ați mai dat peste cărți cu recuperatori de suflete, îngeri sau drăcușori), Theo Anghel a reușit să ocolească cu pricepere clișeele des întâlnite în cărțile care abordează acest subiect și să ofere poveștii o perspectivă unică. Acțiunea te ține cu sufletul la gură, dar îți oferă și moment de respiro cu fiecare scenă amuzantă în care Oriana dă frâu liber sarcasmului. Oho, și încă ce provizii de sarcasm și replici acide mai are!

Un alt lucru pe care l-am constatat în timp ce lecturam această carte și care m-a încântat nespus de mult este faptul că acest volum se citește foarte ușor, paginile se scurg fără să conștientizezi și ajungi la final, uimit și totodată dezamăgit că nu mai ai ce pagină să întorci. Trebuie să mărturisesc ceva: în ciuda faptului că acest volum mi s-a părut destul de light, am un sentiment că următoarele volume vor avea o atmosferă dark. Nu am primit spoilere cu privire la celelalte volume, pur și simplu acesta este sentimentul pe care mi l-a transmis acest volum.

Despre personaje, pot spune că am fost cucerită de ele. Oriana, tânăra rebelă cu un simț al umorului (prea) dezvoltat, a făcut față cu bine (sau mai puțin bine) provocărilor apărute. Oriana e un suflet tânăr, care dă dovadă de grijă și afecțiune pentru cei din jur, dorind mereu să îi ajute pe toți, chiar dacă e conștientă că nu mereu poate să intervină și să schimbe soarta acestora. Totuși, acest lucru nu o împiedică să încerce! Consider că este genul acela de personaj puternic, dar care sub masca sarcasmului își camuflează temerile și nesiguranțele.

În ceea ce îi privește pe salvatorem, pot spune că sunt de groază (în sensul bun)! Personal, consider că ciondăneala celor doi îngeri a fost cireașa de pe tort pentru acest volum. Aceste momente mi-au adus de fiecare dată un zâmbet pe buze sau un hohot de râs isteric (sau ambele, după caz). Ama este reprezentanta Raiului, care mereu o îndeamnă pe Oriana să urmeze „calea binelui și a dreptății” și care, de asemenea, îi aruncă priviri dezaprobatoare când acționează împotriva legilor divine. În antiteză cu aceasta se află Abel, drăcușorul – pardon, îngerul – reprezentant al Iadului. Sarcastic, mereu pus pe șotii și dornic să o determine pe Oriana să se abată de la calea dreptății, drăcușorul reușește să animeze evenimentele cu remarcile lui sarcastice.

În concluzie, vă recomand cu căldură volumul Întoarcerea, seria Am murit, din fericire și nu în ultimul rând, pe autoarea Theo Anghel. Mă bucură faptul că avem autori români contemporani atât de talentați. Acum mai rămâne doar să îi citim!

Nota mea pentru acest volum este 5/5!

5_Books

Puteți comanda cartea cu o reducere de 50% (ofertă valabilă în perioada 8-10 iulie) de pe site-ul editurii, dând click AICI sau de pe librăriile online.

ytu

Chimia morții – Simon Beckett | Recenzie

13442113_1080942341949525_1971906528_o

Înainte de a începe recenzia propriu-zisă, am să vă invit să vă uitați (holbați) cu atenție la copertă. Cum vi se pare? Vă atrage într-un fel să puneți mâna pe carte și să o răsfoiți? Pe mine nu și mi se pare chiar o copertă hidoasă. Mi se pare atât de hidoasă încât timp de un an nici nu m-am atins de această carte, efectiv neatrăgându-mi nimic la copertă sau la sinopsis-ul scris pe spatele cărții. Trebuie să spun că această chestie mi se pare frustrantă într-o oarecare măsură, deoarece conținutul cărții este unul foarte bun și cu siguranță l-aș fi descoperit mai demult dacă cei de la editura Trei ar fi avut inspirația de a face si ei o copertă mai frumoasă. Adică aceasta nu are nici o legătură cu povestea cărții, nici o LEGATURĂ!

Povestea îl are în centru pe David Hunter, un antropolog medico-legist (persoană ce se ocupă cu studierea cadavrelor în cadrul anchetelor polițiste, având capacitatea de a deduce după gradul de descompunere a cadavrului timpul scurs de la moarte și cauza acesteia) ce se retrage ca medic generalist într-un sătuc din Norfolk după moartea soției și fiicei lui, pentru a scăpă de agitația londoneză. La un moment dat, în acest sat este descoperit un cadavru aflat într-un stadiu de descompunere destul de avansat, iar vrând nevrând, David ajunge să fie implicat în anchetele poliției tocmai pentru a îi ajuta. Decoperă detalii macabre, cum ar fi aripi de lebedă indesate în spatele victimei, ceea ce pare a fi la prima vedere o metaforă a decăderii. La scurt timp se anunță dispariția unei alte femei, iar poliția începe să se întrebe dacă nu cumva la mijloc este mâna unui criminal în serie. Între timp, David mai iese și el prin lume și se imprietenește cu Jenny, învățătoarea satului, o nou-venită prin acele împrejurimi asemeni lui. Începe să aibă o relație cu aceasta, fapt ce ajunge să înfurie pe cineva (nu va spun pe cine :P). Furia se materializează în răpirea femeii, iar de aici începe o luptă contracronometru, David știind din celelalte cazuri că are la dispoziție fix trei zile să o salveze până să nu fie prea târziu.

Mi-a plăcut mult cartea și m-a ținut în priză. Nici un moment nu a fost plictisitor, nici o descriere nu a fost de umplutură, totul s-a legat într-un mod complet și complex. Sunt mândră de mine pentru că a reușit să ghicesc cine a fost făptașul, deși nu am reușit să ghicesc chiar tot. Am aflat că această carte face parte dintr-o serie de 4 cărți, toate avându-l ca personaj principal pe David Hunter, dar:a) nici una nu a fost tradusă în româna, b) din ce am observat nici această carte nu prea se mai găseste de cumpărat. Poate aveți norocul să o găsiți pe la o bibliotecă pentru că chiar merită. Nu am mai citit de mult o carte polițistă atât de captivantă, care să îmi placă atât de mult. Îl pot plasa pe David Hunter personaj principal preferat imediat după Robert Langdon (pasiunea mea pentru Dan Brown rămâne infinită).

Nota +5/5

5_Books

V-ar tenta să citiți o astfel de carte, ținând cont că are unele descrieri mai macabre?

Alina Talabă

Carțile de colorat pentru adulți-relaxare: da sau nu?

pad_fermecata_coperta

Am fost foarte încântată  atunci când am intrat în posesia cărților Pădurea fermecată și Gradina Timpului acum vreo 6 luni. Pot spune că desenarea primei pagini din fiecare carte a fost cu adevărat relaxantă și mi-a adus aminte de copilărie, de perioada aia când mă rugam de mama să îmi ascută creioanele colorate, de teamă ca eu să nu mă tai. Cu al doilea desen însă… Continue reading „Carțile de colorat pentru adulți-relaxare: da sau nu?”

Cum să înveți pentru teste grilă

Salutare!

Cum de vreo 2 ani tot dau examene grilă (traiască facultatea), m-am gândit să fac din postarea de astăzi un ”Ghid al învățării pentru teste grilă”. Deși  majoritatea persoanelor consideră testele grilă ca fiind mult mai simple decât cele clasice, situația este opusă. Testele grilă se dovedesc a fi mult mai dificile deoarece:

  • conțin mai multe întrebări, forțând studentul să învețe o cantitate mai vastă de informații decât ar face-o  un test clasic;
  • pot conține grile formulate vag, care să inducă studentul în eroare;
  • este dificil să iei o notă maximă, deoarece probabilitatea de a cunoaște toate detaliile din carte este una destul de mică;
  • pot conține informații foarte detaliate, peste care trecem cu vederea la o a doua citire a materialului;

Mai am câteva motive pentru a demonstra că aceste teste sunt mai dificile decât cele clasice, dar le voi ține pentru mine (nu doresc să vă sperii…deloc).

Pentru a te pregăti pentru un astfel de examen indicat ar fi să:

  • Începi să înveți din timp

Nu, nu de la începutul semestrului. Așa ceva nu e posibil. Chiar nu recomand. Mi s-a întâmplat de multe ori să învăț ceva ”prea din timp” și până în ziua examenului să uit complet ce am învățat. Principiul de mai sus s-ar traduce: ”Apucă-te să înveți cu 2 săptămâni sau o săptămână înaintea examenului”. Nu în ultimele 2 zile. Nu în ultima noapte.

  • Învață 25 de minute, ia 5 minute pauză

Studiile au dovedit faptul că mintea umană nu se poate concentra pe un anumit subiect mai mult de 25 de minute. Degeaba încerci să înveți 3 ore întregi, fără pauză, crezând că așa vei termina mai repede și vei învăța mai repede. În realitate, tot ce vei reține din material vor fi doar informațiile citite în primele 25 de minute. Continue reading „Cum să înveți pentru teste grilă”