În primul și în primul rând încep prin a spune că am verificat de 3 ori dacă am scris corect cuvantul „bacalaureat”. Căci da, nici după opt simulări și trei examene nu sunt sigura 100% că îl scriu corect.
Trecând peste introducerea aceasta, mă văd nevoită să spun că a trecut ceva timp de la ultima postare și că e posibil să îmi fi pierdut pe alocuri din îndemănare. Iertare! Încet încet sper să îmi reiau activitatea atâț aici cât și pe pagină și în viața de zi cu zi.
Mai întai de toate și până la bacalaureat, a fost absolvirea. De principiu trebuie să încheiem cele 12 clase, deci… absolvirea reprezintă un pas important în acest sens ( aparent mi-a rămas încă exprimarea deșteaptă).
După banchet și toate nebuniile a venit perioada de tranziție. Gata școala, dar nu chiar. Printre pregătire la școală, în particular, te mai trezești că trebuie să înveți și singur (în cazul meu la română și biologie).
Fiind la profil real, mai exact matematică – informatică ai zice că viața mea a fost tragică. Recunosc aici și mereu că locul meu nu a fost niciodată acolo, dar am putut. Am putut mai mult decât să tocesc, în limite medii la unele materii într-adevăr, niciodată un geniu neînțeles sau vreo minte luminată la vreo integrală tâmpită. Pentru că așa e, integralele sunt tâmpite oricât te-ai bate tu în piept că nu.
Presiunea acestui examen a fost departe de mine până la probele orale. Abia acolo am început să mă consum pe alocuri. Frica de necunoscut ai spune. Totul bine și frumos.
Am simțit stresul înainte cu câteva zile atunci când mi se părea că timpul trece mult prea rapid și că nu apuc să repet toată norma pe care mi-am împărțit-o pe zile și anume: recapitulare pe curente la română, 1 test la matematică + grile/ 3 capitole biologie. Niciodată nu era așa. Vă felicit pe toți cei care ați reușit să vă organizați asemănător.
Proba scrisă la limba română
În limba română mi-am pus cea mai mare speranță. Știam că trebuie să trag la ce îmi place așa că practic învățatul la română nu a fost niciodată o povară. Exceptându-l pe Pillat, toate operele au decurs exact așa cum mi-am dorit eu. Binecuvântată fie ziua în care m-am decis să învăț totul la timp, câte puțin, pe rând.
M-a ajutat foarte mult faptul că am citit aproape toate cărțile din programă fără Enigma Otiliei – pe care pur și simplu nu am reușit să o diger – și Moromeții deoarece m-am uitat la film. De 3 ori mai exact. Am făcut tuturor operelor scheme și m-am ghidat în ultimele săptămâni după ele.
Mi-am creat stresul singură cu toate teoriile și ipotezele despre ce ar putea să pice: sfântul Caragiale și Nelu Crenguță. Ceva Goga pe la subiectul II și nu știu ce articol de care prin minune am avut parte. Mai pe scurt, fără aceste presupuneri aș fi avut un somn liniștit și o viață relativ frumoasă.
În final mi-a picat fața. Am zis că „răzbim noi cumva la lumină” dar nu într-un cavou sau ceva. Alo? Unde s-au dus toți anii mei de muncă? În două strofe sau în nu știu ce ingambament? Mi-aș fi dorit Iona. Cu tot respectul pentru domn-Bacovia, că deh, pe el l-am scris, mi-aș fi dorit Iona. Am muncit prea mult ca să mă „bucur” de Plumb. Nu mă înțelegeți greșit, sper ca toată lumea să fi luat note mari, dar mi-aș fi dorit acea departajare. Să simt că cel de +9 s-a a învățat ani la rând și acum se bucură de munca sa creatoare că deh, acea artă poetică…
Rezultatul meu a fost de 9,60. Mi-aș fi dorit să fac contestație, dar nu am făcut. Nu îmi explic încă de unde au plecat 0,40 puncte.
Proba obligatorie a profilului: matematica.
Dacă există vreun android mai android ca mine să ridice mâna. Dar vă zic eu, nu există.
Nu s-a speculat prea mult la matematică de aceea emoțiile nu au fost atât de acute ca la limba română. Subiectul a fost relativ accesibil pentru toată lumea și cu departajarea aferentă. Mi-a plăcut.
Dar ce să vezi, Ion copil atomic, duduia, adică eu în cazul de față, a trebuit să își suprapună câmpurile vizuale ale celor doi ochi în cel mai nepotrivit moment. Polinomul de la subiectul II a vrut să se dividă cu (x-1)^2 nicidecum cu x^2 – 1. Mai pe scurt era prea simplu domnule ce propunea Ministerul așa că m-am decis eu să modific subiectul. Mi-au zburat 0,50 puncte dintr-o greșeală.
Astfel am devenit subiect de pamflet în familie și propria-mi morală: să.nu.judeci.după.notă. Evident de aici am avut o ruptură. 0 încredere pentru ultima probă.
Mi-a fost învățătură de minte. Credeți-mă, am făcut exercițiul de 3 ori. De 3 ori am văzut același lucru. Nu am greșit din neștiință, am greșit din pură prostie și neatenție. Cum ziceam, învățătură de minte.
Rezultatul meu a fost 9,20. Nu avea niciun sens să depun contestație, 0,30 mi-au plecat la șirul lui Rolle. În sufletul meu e 9,70 pentru că-l merit.
Proba la alegere a profilului: ANATOMIE, fiziologie umană și tot crezul înainte. Pe scurt, biologie.
Un bacalaureat plin de surprize. Pus pe șotii Ministerul anul ăsta, nu altceva. Mai pe scurt am trăit cea mai mare dezamăgire din era dezamăgirilor și colac peste pupăza mai era și ziua mea.
Un 19 ani memorabil, dis-de-dimineață când m-am trezit la 4 să repet toate funcțiile de relație și de nutriție ale OMULUI. Pentru că studiam în primul rând ANATOMIE.
Și-au bătut joc de noi. :):)
Ecosistemul lor antropizat va rămâne cea mai mare frustrare din anii parcurși de până acum. 
Rezultatul meu a fost 9,10. N-am visat vreodată că materia la care am muncit cel mai mult să îmi aducă nota cea mai mică. V-ați prins? A doua învățătură de minte. Nu ar fi avut niciun sens să depun contestație în condițiile în care m-am dus să dau examen la ANATOMIE. DA, era în programă. DA, nu învinovățesc pe nimeni în afara mea că nu am acordat importanța maximă subiectului dar oare ăștia de au dat la geografie, au avut și un minieseu din fiziologia reproducerii? Sau poate din formarea urinei?
Concluzii
Consider că m-am pregătit suficient și că la momentul acesta acestea îmi sunt meritele. Am avut viață socială. Am ieșit în oraș, plimbat, mers în club și toate cele. Nimic nu e imposibil când ai o pregătire constantă. Iar eu asta am avut. Sau asta am încercat de la mine.
Pași mărunți.
Bacalaureatul e overrated. Nu mai e „Examenul Maturității” e doar o amiabilă, formalitate pentru încheierea acestui ciclu.
Ne vedem la facultate! The real joke!
V-am cuprins!
Maxim Ioana
Realitatea de după bac: „ca orice om foarte singur, Ioana vorbește tare cu sine însuși, își pune întrebări și își răspunde…”.
