Inferno – Dan Brown | Recenzie

inferno_recenzie_dan_brown

A trecut ceva vreme de când am citit Inferno și sinceră să fiu nu știu cum de nu am apucat să îi fac recenzie până acum. Am recomandat-o și împrumutat-o la vreo 4 prieteni, obligându-i pratic să o citescă și garantându-le în același timp că o să o adore. Ei bine, nu m-am înselat în această privință, deoarece Dan Brown reușește să capteze cititorul și cu această carte.

Inferno este ultimul roman  și al patrulea ce îl are ca protagonist pe profesorul universitar Robert Longdon, altergo-ul autorului, personificarea a ceea ce el și-ar fi dorit să devină. Povestea îl prezintă pe Langdon trezindu-se pe un pat de spital, fără a ști unde se află. Descoperă în scurt timp că este de fapt în Florența, însă nu își poate aminti șirul întâmplărilor care l-au condus acolo. Chiar și așa, reușește să realizeze destul de repede faptul că cineva îi dorește răul, încercând să îl ucidă chiar pe patul de spital. Scapă cu ajutorul Siennei, doctorița frumoasă, elegentă și foarte inteligentă, care i-a purtat de grijă pe parcursul spitalizării. Ajuns în siguranță în apartamentul acesteia, Robert descoperă în buzunarul jacketei un cilindru inscripționat cu simbolul ”Pericol biologic”. În interiorul lui se afla un proiector ce reda o imagine distorsionată a Harții iadului a lui Botticelli, care la rândul ei este inspirată după descrierea Infernului a lui Dante.

020-20dante20inferno20circles20of20hell

De aici autorul continuă să prezinte întâmplările desprinse parcă din filmele cu Indiana Jones, întreaga poveste fiind o acțiune de salvare a omenirii contra cronometru, presărată cu suspans, răsturnări de situație și descrieri ample ale peisajelor, arhitecturii și simbolisticii în jurul căreia se îmbină întreaga acțiune. Știu că unora dintre voi li se vor părea plictisitoare aceste descrieri profesorale venite din parte lui Robert Langdon, cel care ține mereu să răspundă întrebărilor oamenilor din jurul său ca și cum ar fi profesorul de la curs care își ține ora și răspunde întrebărilor studenților (o fi un defect profesional), dar pe mine tocmai acestea m-au captat și m-au făcut să îndrăgesc genul. Într-adevăr, la un moment dat Robert pare să se piardă în explicații și în exemple, dar prefer prelegerile ținute de Langdon în locul unor descrieri interminabile de prin alte cărți. Chiar am aflat informații noi, cum ar fi detalii despre masca mortuară a lui Dante.

Mi-a plăcut tema abordată în carte, epuizarea resurselor pământului, suprapopularea acestuia și necesitatea extincției câtorva milioane de oameni pentru ca ceilalți să poată trăi în abundență, însă trebuie să precizez faptul că mie la un moment dat mi se pare că povestea nu s-a legat. Scriitorul dezvăluie într-un capitol cum s-a întâmplat un anumit lucru rememorând acțiunea dintr-un capitol trecut, însă dacă te duci să citești în capitolul ala vezi ca nu prea are logică ce spune el și că dezvăluirea nu mai este atât de ”organică” la nivel de ansamblu al poveștii. Țin totuși să cred că este doar o eroare de traducere, ori poate mi-a scăpat mie ceva.

În ceea ce privește nota, nu pot decât să acord 5 steluțe din 5.

5_Books

pret_okian pret_libris pret_elefant

  Am recomandat deja cartea unor oameni care duce au citit-o au fost super încântați, deci v-o recomand și vouă. Aștepți să reveniți aici cu păreri.

Alina Talabă

 

Personajul săptămânii IV – Hercule Poirot

Hercule-Poirot-poirot-23639433-500-733
Hercule Poirot este un detectiv belgian, personaj fictiv creat de către Agatha Christie. Alături de Miss Marple, cea despre care am vorbit aici, Poirot este unul dintre cele mai cunoscute personaje cărora Agatha le-a dat viață, el apărând în 33 de nuvele și 54 de povestiri scurte și este singurul personaj căruia  i s-a dedicat o întreagă pagină în New York Times.
Originea belgiana a detectivului ar proveni ca urmare a perioadei în care prima poveste cu acesta a fost scrisă, Primul Război Mondial. Nu doar cǎ ocuparea Belgiei de cǎtre Germania în acea perioada oferea o explicație plauzibilǎ a faptului ca un detectiv atât de iscuțit nu avea de lucru în propria țarǎ și era liber sǎ se ocupe de un caz din Anglia, dar deasemenea simpatia fațǎ de belgieni era considerata în acea vreme o faptă patriotă.
Se pare că faimosul detectiv iubea lucrurile delicate, scumpe, de lux, incluzând aici chiar și băuturi excentrice și exotice. Îi plăcea să își petreacă timpul în încăperi aranjate cu mult bun gust și evita pe cât posibilul să iasă afară dacă vremea era necruțătoare. Avea un fix al său, căutând mereu în lucrurile din jurul său simetria. Astfel, Poitor ținea ca oule de la micul dejun să aibă mereu aceeași dimensiune, locuia într-o casă construită în mod simetric și își aranja cărțile pe rafturi după dimensiuni, ca în cele din urmă să obțină o formă … simetrică. poirot_by_sweetsummersoul
Detectivul belgian susține că cea mai bună armă a sa pentru rezolvarea crimelor este mintea sa, bazându-se mereu pe ”micile celule gri”. În loc să umble de colo, strofocându-se să mai obțină un indiciu suplimentar, să mai interogheze pe cineva, Poirot poate fi adesea surprins stând linistit într-un fotoliu, gândindu-se la caz. El credea că toate crimele pornesc de la ceva psihologic, iar indiciile nu sunt cheia supremă pentru aflarea făptașului din spatele acestora. Totodată, Poirot este cunoscut pentru faptul că uneori ascultă pe la uși, scotoceste prin dulapurile femeilor și se ascunde pe după perdele, poate poate o mai afla ceva nou pentru rezolvarea cazului.

Personajul săptămânii III – Miss Marple

960Jane Marple, cunoscută drept Miss Marple, este prezentată pentru prima dată cititorilor în anul 1930, în nuvela ”Crima de la parohie”. Ulterior, caracterul acesteia este conturat  pe parcursul a 12 nuvele scrise de Agatha Christie. Miss Marple este o ”domnișoară bătrână”  din orașul St. Mary, aceasta  remarcându-se prin calitățile sale de detectiv amator, niciodată plătit. Este descrisă adesea drept o bătrânică obinuită, aceasta fiind surprinsă împletind sau îngrijindu-și plantele din grădină. Dacă la prima vedere Miss Marple pară a fi o femeie ”senilă”, în cazul rezolvării misterelor din jurul său aceasta dă dovadă de iscusinsă și gândire logică, având totodată capacități de înțelegere a firii umane, cu toate slăbiciunile și cusururile ei.

murderDacă în nuvele inițiale, Miss Marple pare a fi o persoană dificilă și zgomotoasă, în finalul seriei aceasta dă dovadă de înțelegere și înclinații moderne. Nemăritată niciodată și fără a avea vreo rudă apropiată, Miss Marple se remarcă în comunitatea sa prin intermediul descoperirii făptășilor a mai multor crime. Talentul de detectiv, aparent înăscut, este căpătat o dată cu trecerea anilor. Miss Marple reușește de-a lungul vieții să cunoască caractere umane, să anticipeze reacții, să citească pe chipul unei persoane dacă aceasta minte sau spune adevărul, cu alte cuvinte, să citească natura umană.

Miss Marple ajunge adesea să elucideze cazurile prin comparațiile făcute între situațiile și oamenii implicați în acestea și oamenii din St Mary Mead. Aceasta tinde să categorisească oamenii în tipologii, considerând că aceștia acționează mereu în conformitate cu un anumit scenariu repetitiv. e475238aca49b9f6bb53cc4138fbdb27

Se crede că Agatha Christie nu a anticipat niciodată succesul de care avea să se bucure acest personaj, Miss Marple ajungând chiar să fie mai îndrăgită în timp față de Poirot. Așa cum însăși autoarea afirma, Miss Marple a fost conturată pe baza portretului bunicii sale, ambele fiind  destul de sceptice în privința oamenilor, așteptându-se la ce era mai rău de la oricine și orice.

Despre Poirot vă voi vorbi într-o viitoare postare. Între timp, încercați să o descoperiți pe Miss Marple!

Vă îmbrățisez!

Alina Talabă

Personajul săptămânii II – Robert Langdon

robert_langdon___symbols_by_djinn_world

Dan Brown a dat viață pentru prima dată profesorului Robert Langdon începând cu anul 2000, odată cu lansarea cărții Îngeri și demoni, ulterior acesta devenind și protagonistul altor 3 cărți devenite bestsellers: Codul lui DaVinci, Simbolul pierdut și Inferno.

Se consideră că Langdon este alter ego-ul autorului, personajul fiind născut în aceeași dată cu creatorul său (22 iunie 1964) și reprezentând bărbatul pe care Dan Brown și-ar fi dorit să fie. Totodată, amândoi s-au născut în același oraș și au absolvit aceeași școală.

Robert Langdon este profesor universitar la Harvard, predând obiecte precum simbolistica și istoria artei. Pe parcursul seriei, acesta amintește adesea de anumite prelegeri purtate de el studenților săi, folosindu-se de ele pentru a-l face pe cititor să înțeleagă mai bine termenii și înțelesurile ascunde se care se lovește adesea pe parcurul povestirilor. Tot pe parcurul tuturor cărților se face referire la ceasul său cu Mickey Mouse primit cadou de la părinții săi cu ocazia împlinirii vârstei de 9 ani.

bradley

După moartea tatălui său, Robert este luat sub aripa protectoare a lui Peter Solomon, personaj ce sfârșește tragic în unul din romanele seriei.

Devenit cunoscut la nivel mondial datorită cunoștințelor sale în domenii destul de abstractie, Robert este adesea invitat pe nepregătite de către anumite persoane ce dețin diferite funcții importante în diverse state ale lumii în ajutor. Drept dovadă, în prima carte a seriei personajul ajunge să îi ajute pe cei de la CERN, ca urmare a morții în condiții suspecte și cu implicații religioase a unui coleg de-al lor. Iluminati va fi tema centrală a acestui prim volum. În Codul lui Da Vinci, după moartea unui bun prieten (director al Luvrului) în timpul vizitei sale în Paris, Langdon este practic luat pe sus de poliție și pus să ancheteze cazul. De acolo și până la căutare Graalului mai este doar un pas. În Simbolul pierdut (mie mi s-a părut cea mai slabă carte a seriei), acțiunea este plasată în Washington DC având în prim plan masoneria. În Inferno totul are loc la scară planetară, fiind implicată în anchetă însăți Organizația Mondială a Sănătății. Infernul prin care trece personajul pentru a rezolva enigma volumului îi dă acestuia calitatea de cel mai bun roman al seriei.

Important a fi precizat este faptul că Langdon este ajutat în toate cele 4 cărți de câte un personaj feminin alături de care se înfiripă într-o anumită măsură o relație amoroasă. Cu toate acestea, relația pare să nu dureze, căci în fiecare carte apare o nouă parteneră de elucidare a enigmei, mai deșteaptă și poate chiar mai frumoasă decât cea precedentă. Norocos Robert ăsta, nu? Să tragem concluzia că ar fi soiul de bărbat făcut să fie burlac? Hmm…eu spun să ne concentrăm mai degrabă pe abilitățile datorită cărora este chemat mai peste tot pe nepusă masă: de-a lungul aventurilor sale, acesta dă dovadă de o capacitate incredibilă de analiză, calm, rezolvare a problemelor, determinare și memorie fotografică uimitoare. Veți rămâne uimiți cum reușește să pună cap la cap ba un simbol, ba o imagine și să rezolve ghicitori care mai de care mai complicate, apelând doar la propria sa memorie. Uneori parcă îl înețelegi pe Dan Brown de ce și-ar fi dorit să ducă viața propriului său personaj, la cât de uimitoare sunt capacitățile intelectuale ale acestuia.

V-aș prezenta mai multe detalii, dar nu aș dori să dau spoilere. Eu vă recomand să citiți cărțile, garantând că nu veți regreta.

Alina Talabă

Personajul săptămânii I – Sherlock Holmes

Pentru început țin să vă anunț că de azi încolo ar trebui să găsiți săptămânal, aici pe blog, rubrica personajul săptămânii. Cu timpul îmi propun să aleg acest personaj, în baza unui poll în funcție de voturile voastre. Cum însă ideea mi-a venit din senin și nu am avut timp să mă organizez neapărat în acest sens, astăzi și probabil și în săptămânile următoare, voi alege eu personajul.

Cine a fost Sherlock Holmes?

Sherlock Holmes este poate cel mai cunoscut și îndrăgit detectiv al publicului larg.

Holmes este personajul ficțional care ocupă și nu ocupă primul loc în ceea ce privește aparițiile cinematografice. Conform IMDb, Sherlock Holmes a prins viață într-un număr de 226 de ecranizări, fiind depăsit doar de un alt personaj ficțional, Dracula, ce deține un record de 239 de apariții. Cum cel din urmă este jumătate mort, jumătate viu, putem considera faptul că Sherlock Holmes este personajul uman cel mai ecranizat al tuturor timpurilor.

800px-memoirs_of_sherlock_holmes_1894_burt_-_illustration_3

Inițial, Sherlock ar fi trebuit să fie botezat Sherrinford.Personajul ia viață în anul 1887, odată cu tipărirea nuvelei Studiu în roșu apărută în Beethon’s Christmas Annual. Conan Doyle scrie 4 romane și 56 de povestiri sau nuvele prin care dă viață creației sale.

Sherlock Holmes s-a născut la 6 ianuarie 1854. A început să descopere faptul că are talent în a dezlega enigme încă de pe băncile școlii. Totuși, nu s-a gândit niciodată cu adevărat la meseria de detectiv până nu a fost invitat acasă la un coleg de școala. Tatăl acesta descoperă capacitățile dezvoltate de deducere ale tânărului musafir și îi sugerează să facă ceva cu acest talent extraordinar. La scurt timp bătrânul moare subit, iar Holmes este chemat de către colegul său în ajutor, sperând că acesta va putea dezlega o parte a misterului prin aptitudinile sale. Acesta este probabil primul caz preluat și elucidat de Holmes. Citește în continuare „Personajul săptămânii I – Sherlock Holmes”