Inimă de cerneală, de Cornelia Funke – RECENZIE

Când citeşte cu voce tare, Mo poate să dea viaţă personajelor din cărţi. Meggie, fiica lui de doisprezece ani, a moştenit acest dar de la el. Pe această frumoasă premisă se construieşte povestea ingenioasă din Inimă de Cerneală: în urmă cu nouă ani, Mo a scos dintr-o carte o bandă de tâlhari medievali, în frunte cu liderul lor, Capricorn. Acum, trecutul îl prinde din urmă şi Meggie se vede nevoită să-şi salveze tatăl.

Însă într-o lume în care graniţa dintre realitatea ei şi cea a cărţilor nu e foarte stabilă, mica eroină va trebui mai întâi să-şi pună la încercare neobişnuitul talent şi să-şi lege propria poveste de a altora în cele mai neaşteptate moduri.

Voi spune doar atât: această carte este superbă.

Se pare că nu doar Mo şi Meggie au harul de a scoate personajele din cărţi, căci însăşi autoarea reuşeşte să ne înfăţişeze înaintea ochilor caractere bine conturate şi acţiuni veridic descrise.

Pe lângă Mo şi Meggie, în carte mai apar alte două personaje foarte uşor de înfrăgit:

Deget-de-Praf, cel căruia îi place să se joace cu focul şi care are un animăluţ foarte drăguţ, numit Gwin

şi

Elinor, mătuşa lui Meggie, o bibliomană ce are o casă plină ochi cu cărţi, ce se dovedeşte a fi o femeie cu stăpânire de sine şi capricioasă, care nu se lasă intimidată cu greu de răufăcători.

Nu mi-a plăcut la această carte faptul că acţiunea tinde să se lungească inutil. Poate de vină a fost şi faptul că am vizionat înainte filmul şi ştiam deja cum se termină, deşi între film şi carte sunt anumite neconrdanţe.

Nu pot spune că filmul se ridică la măsura cărţii, căci cel care îl interpretează pe Mo are momente când pare fals. Singurul personaj din film care mi-a plăcut a fost Deget-de-praf, poate mai mult înfăţişării sale ciudate:))

Capricorn, şeful bandei scoase din carte, este cu siguranţă un criminal cu o inimă neagră ca cerneala. Îi place să se joace cu focul, să se impună în faţa slugilor, dar mai ales, îi place lumea noastră, căci aici are arme şi libertate. Mi-a plăcut faptul că autoarea pune accent pe psihicul acestuia, dezvăluindu-ne faptul că inima sa neagră a ajuns aşa din cauza oamenilor care l-au crescut.

Mi-au plăcut mult descrierile. Am putut vedea personajele şi satul lui Capricorn în faţa ochilor, mi-am închipui biblioteacă uriaşă a Elinorei şi pentru o clipă am fost geloasă pe această. Adică cine nu şi-ar dori o bibliotecă atât de mare? Nu mi-a plăcut faptul că Meggie nu înţelege pe deplin faptul că talentul său este o armă cu două tăişuri, căci pentru a scoate pe cineva dintr-o carte, un personaj din lumea reală trebuie să intre înăuntru, fapt care s-a întâmplat şi cu mama sa.

Un alt aspect interesant constă în faptul că fiecare capitol începe cu câte un mic citat extras din alte cărţi, în care se prezintă pe scurt ceea ce se va întâmpla în paginile următoare. În felul acesta am descoperit multe cărţi frumoase, care merită citite, sau mi-am amintit de altele, de care uitasem :3

Este o lectură uşoară, asemănătoare unui basm. 

Voi da o notă mai mică, căci la un moment dat mi-am pierdut răbdarea şi am început să sar peste anumite pasaje.

Nota

Voi aţi citit această carte?

Aţi recomanda-o şi altora?

SHOP: Carturesti SHOP: Libris