Aparat Dentar

Viaţa cu aparat dentar

Postarea de astăzi va fi puţin diferită, căci voi încerca să vă prezint, pe scurt, cum s-a schimbat viaţa mea după ce am început să port aparat dentar. De atunci am observat că foarte multe persoane au început să mă întrebe despre costurile purtării acestuia, dacă doare, dacă nu îmi e urât cu el, dacă nu îmi pare rău că l-am pus, etc. Voi încerca în cele ce urmează să răspund întrebărilor pe care le-am tot auzit de-a lungul vremii, iar dacă aveţi alte întrebări legate de acest subiect, vă rog să mi le adresaţi.
Cum m-am hotărât să îmi pun aparat dentar fix?
 
 
Totul a început de pe la vârsta de 10 ani, când am observat că anumiţi dinţi din faţă nu creşteau tocmai bine. Am urmat atunci o perioadă pe la dentişti, dar am abandonat. Dacă nu m-aş fi ţinut atunci de treabă, astăzi aş fi avut zâmbetul de vedetă, la care acum încă visez, dar spre care mă îndrept uşor uşor. Apoi, am mai avut o tentativă de a îmi pune un aparat dentar pe la vârsta de 14 ani, dar şi atunci am abandonat, pentru că deja eram prea mare şi pentru a îndrepta toţi dinţii pentru a face câteva extracţii. Am renunţat, dar la 16 ani mi-am luat inima în dinţi şi m-am dus la ortodont şi m-am ales cu splendoare asta. Bineînţeles, am pierdut 2 ani degeaba şi m-am ales şi cu 4 dinţi scoşi. Splendid, nu?
Cum am acceptat să mi se extragă câţiva dinţi sănătoşi? Mulţi m-au întrebat asta.


Pentru că a trebuit să accept. A fost o necesitate. Totuşi, nu regret nimic. Spaţiile rămase libere s-au acoperit, ba chiar am scăpat şi de o măsea super stricată, deci sunt mai fericită acum decât eram înainte. Dacă, înainte de a începe tratamentul ortodontic, vi se va comunica că aveţi nevoie de extracţii, vă sfătuiesc să nu vă daţi bătuţi. Eu am făcut-o o dată şi îmi pare rău. Extracţiile nu au durut deloc, iar spaţiul rămas liber se acoperă cam în 2-3 luni (depinde de la caz la caz). Nimeni nu îşi va da seama în viitor că demult, cândva, voi aţi reunţat la câţiva pentru a avea zâmbetul frumos de atunci.
OKIAN.ro
Cât trebuie să îl port? 
 
Deoarece eu am fost un caz mai special (dacă nu aş fi amânat purtarea unui aparat dentar la 10 ani complicaţiile ar fi putut fi evitate), mi s-a spus că trebuie să port aparatul dentar timp de 3 ani. Mă apropii uşor, uşor de termen, dar cred că voi prinde 4 ani lejer. Totul depinde de pacient şi de modul în care evoluează lucrurile. Ştiu persoane care au avut probleme minore şi care au purtat aparatul dentar un an, şi persoane care încă îl poartă după 5 ani. Dar, nu trebuie să vă lăsaţi descurajaţi.
Doare? 
 
Să vă mint? Să nu vă mint? Vă voi spune adevărul. Evident că doare, căci dinţii ăia nu se mută singuri, ci se pune o anumită presiune pe ei. Partea bună e că nu doare tot timpul. Odată la 5 săptămâni (în cazul meu) este necesară o activare a aparatului dentar, când arcul de pe arcade se schimbă cu unul mai puternic. După aceste şedinţe, dinţii vor durea cam 3-5 zile. În acea perioadă mâncam doar lactate şi ouă fierte:)) Durerea nu este foarte puternică atunci când nu îţi foloseşti dinţii la masticaţia propriu-zisă, deci cu puţin efort se poate trece cu uşurinţă peste.
La ce alimente a trebuit să renunţ? 
 
Doamna doctor mi-a spus că ar trebui să mă ţin la distanţă de alune, nuci, gume, bomboane, caramenele şi bineînţeles că eu nu am ascultat-o. Am mâncat de toate pentru toţi, fără prea mult efort. Am avut la un moment dat o mică problemă  cu bracket (chestia aia de se lipeşte pe dinte), dar s-a rezolvat printr-o nouă lipire. Nu renunţ eu la ciocolata cu alune doar pentru atât :3
Cum s-au comportat oamenii cu mine după? 
 
Mă aşteptam să se facă glume pe seama mea, dar observ că românul parcă nu mai este totuşi atât de înapoiat. În loc de glume al primit admiraţia celor din jurul meu pentru curajul de a purta aşa ceva, având în vedere costurile, bătaia de cap cu programările regulate la ortodont, durerea de după activare, etc.
Cât costă? Întrebarea aceasta am primit-o de la toată lumea:))
 
Eu mi l-am pus într-o policlinică pentru elevi şi studenţi şi am plătit mai puţin. Într-un cabinet particular însă, aparatul (pentru ambele arcade) şi montarea lui ajung undeva pe la 2.000 de lei. Mă refer aici la aparatul fix metalic, căci sunt şi alte modele mult mai scumpe. Pe lângă costul aparatului şi al montării, vor trebui plătiţi lunar cam câte 50-70 de lei pe activare, pe fiecare arcadă în parte. Deci dacă trebuiesc activate atât aparatul de joc, cât şi cel de sus, preţul va ajunge undeva la 100-140 de lei. Depinde de cabinet, eu dându-vă aici doar câteva preţuri informative ca să ştiţi de unde porniţi şi pe unde vă învârtiţi.
Dacă îmi pare rău că l-am pus?
 
Categoric nu! A fost cea mai bună decizie a vieţii mele. La sfârşitul clasei a XII-a, când căutam poze pentru filmuleţul ăla, am dat peste nişte poze cu dinţii mei mirifici şi efectiv am avut un şoc. Îmi prefer zâmbetul meu frumos cu aparatul dentar, decât harababura aia de dinainte:)) Nu regret deloc şi voi recomanda mereu, oricui are nevoie şi îşi permite, să facă un efort şi să poarte unul. Cu cât mai devreme, cu atât scapă mai repede.
Cam acestea sunt întrebările care mi-au venit în minte. Dacă voi mai aveţi altele, vă rog să mi le adresaţi, poate vă ajut să luaţi o decizie :3
Anunțuri

23 de gânduri despre „Viaţa cu aparat dentar

  1. Sper să pot spune și eu asta peste câțiva ani!
    Azi sunt fix două săptămânii de când mi-am pus aparatul și cred că asta a început deja să-mi schimbe viața. Bineînțeles că nu s-au îndreptat într-un timp așa de scurt, dar pur și simplu mă simt MULT mai bine cu el în gură, pur și simplu, cu toate că toată lumea se miră și mă ”compătimește” că vai ce tragedie să port așa ceva. Din contră, mie îmi face plăcere. Îmi plac așa mult aparatele dentare și dacă va fi nevoie voi renunța și la câțiva dinți, nu-mi pasă. Vreau doar ca să-mi văd și eu odată pentru totdeauna dinții drepți! Cred că e tot ce-mi pot dori de la viață în momentul de față.

    Apreciază

  2. Oricum, cu modelul ăsta de aparat dentar e mult mai comod, cred eu. Eu am purtat prin clasele I-IV, și era un model care stătea pe cerul gurii și acoperea și măselele(pentru că eu am avut probleme cu dinții din față, sus). A fost oribil, mai ales când trebuia să mănânc. Măcar modelul ăsta nou acoperă doar dinții care trebuie îndreptați, cel puțin așa pare, sper să nu greșesc.
    Dar merită cu siguranță, cel puțin eu mă bucur că am purtat atunci când mi s-a spus, acum nu am probleme cu dinții că ar fi strâmbi sau ceva 🙂

    Apreciază

  3. Acoperă toţi dinţii, iar pe molarii din spate sunt nişte inele care se lipesc (e destul de greu de explicat). Într-adevăr, e mult mai comod în vorbire căci nu ai nimic pe cerul gurii care să te încurce. Mă bucur că ai avut părinţi interesaţi de frumuseţea zâmbetului tău :3

    Apreciază

  4. Dar îi acoperă pe deasupra(ca pe cei din față, ca în poză), nu? Adică nu acoperă complet măselele sau ceva? Nici eu nu știu prea bine cum să zic, sper să ai înțeles la ce mă refer.
    Și eu mă bucur că nu m-au lăsat cu ei cum creșteau. La mine a fost ciudat, că nu cădeau în același ritm în care ar fi trebuit să iasă alții, la un moment dat știu că dentistul mi-a scos un dinte care nu dădea semne că ar vrea să cadă pentru ca celălalt să aibă loc. Am avut ceva peripeții cu dinții ăștia :))

    Apreciază

  5. nu e o rușine să porți aparat dentar, este cea mai bună alegere , mai ales dacă vrei o dantură perfectă și sănătoasă. Am avut și eu o colegă complexată de acest aspect, cam până prin clasa a 8-a. Când am ajuns la liceu, lucrurile s-au schimbat, căci mentalitatea colegilor mei, mai mici, mai mari,a evoluat, căci nu au mai apărut comentarii răutăcioase la adresa respectivei persoane. Ei bine, eu îmi doresc să-mi pun mai târziu un aparat , pentru dințișorii mei din față. E ok. Și mă bucură să văd , că nu ai nimic împotrivă și te mândrești cu acest aspect. Respectele mele pentru asta .

    Apreciază

  6. Dap și eu mă gândeam la asta, dar de asemenea am învățat ( în vreo 19 ani, așa ) să mă accept așa cum sunt, mi-e cam teamă de dentist/medici în general, dar mi-am propus ca până încep facultatea ( mai două săptămâni să-mi iau inima în dinți și să bat la ușa cabinetului lui nea dentistul, presimt o întâlnire explozivă , plină de umor , negru , sec și înfiorător a lu nea dentistu, că de, ce poate fi mai atrăgător decât o plimbare prin cerul gurii mele cu te miri ce aparat ….

    Apreciază

  7. Am purtat aparat dentar 3 ani:din clasa a 5-a până în clasa a 8-a.Sincer îți spun,îl uram.Nu îl suportam,blestemam zilele în care am călcat pragul dentistului,mai pe scurt:a fost un chin.Sincer îți zic,mă bucur tare mult,acum,că mi l-am pus.După ce mi l-am dat jos am fost o alta,am avut dantura perfecta și aș mai purta încă odată!Mai demult îmi spuneam că nu o să susțin niciodată această idee a aparatului dentar,dar acum am ajuns la concluzia că e unul dintre cele mai utile lucruri din lume!Asigură oricui o dantură perfectă,în schimbul unor eforturi minime:de aspect și alimentație.

    Apreciază

  8. Multumim pentru articol! Mi-a placut parerea ta sincera 🙂 Eu tot incerc sa-i explic la mami, ca am nevoie de aparat dentar. Dar, nu vrea sa ma inteleaga si implica situatia financiara. I-am spus ca mai bine rabd acum durere, decat mai tarziu cand o sa doara mai tare.

    Apreciază

  9. Nici părinţii mei nu au vrut să îmi pună la început. Am avut noroc cu o mătuşă şi cu o bunică care s-au ţinut serios de capul lor, plus că au mai contribuit cu bani. Este un efort financiar, dar meritele sunt pe măsură :3 La o adică, în loc să investeşti banii ăia într-un televizor sau altceva, mai bine îi investeşti în tine :3

    Apreciază

  10. Ai mei chiar au vrut sa-mi puna aparat, dar pe atunci, frica de dentist era prea mare si nu aveam nici niste colegi care sa te inteleaga, ci numai din astia care rad la cel mai mic defect. Dar, probabil destul de curand o sa incep sa port si eu. Regret ca n-am acceptat mai din timp sa mi-l pun.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Şi eu am tot amânat să îmi pun tot de frica comentariilor răutăcioase 😦 Important e să nu te laşi descurajată. E mai greu până te vezi cu el pus şi până se obişnuieşte lumea cu faptul că ai schimbat ceva în bine la tine, după totul va fi mult mai simplu:)

      Apreciază

  11. Si eu trebuie sa imi pun! Tocmai sambata am o programare sa ma vada si alte chestii,intelegi tu! Si imi este foarte frica,unii prieteni ma descurajeaza zicandu-mi ca sunt proasta ca imi pun si ca nu am nevoie ,dar chiar am.. Si m-am gandit ca mai bine acum,la 14 ani,decat mai tarziu sa regret ca nu mi-am pus! In schimb imi este si teama de durere,sincera sa fiu 😦

    Apreciază

  12. Eu mi-am pus brechetii acum 17 zile si sarma mi-am pus-o deabea ieri . Ce este un pic mai nasol este bara transversala , adica aia o sa o am pe cerul gurii timp de minim 2 ani de zile si nu pot zice ca ma deranjeaza prea mult doar imi pune niste piedici in vorbire si ma incurca putin la mancat , in rest e ok . Ma asteptam ca ai mei colegi sa faca misto sau din astea ceea ce nu s-a intamplat . E adevarat ca doare destul de tare , dar e suportabil si e mai placut cu aparat dentar deoarece stiu ca peste vreo 2 ani voi putea zambi linistita . TOTI CEI CARE AVETI NEVOIE DE APARAT DENTAR , PUNETI-VA! NU AVETI CE SA REGRETATI

    Apreciază

    1. Eu nu am avut acea bara transversala pe cerul gurii, dar am avut un fel de aparat menit sa extinda arcada superioara, in speranta ca vor putea fi salvati toti dintii. Nu a fost sa fie, dar totusi nu regret nici o clipa faptul ca am renuntat la 2 dinti si acum zambesc mereu de ma doare gura in toate circumstantele posibile:)). Te sfatuiesc sa iti practici deja noul zambet, caci va fi minunat ^_^ Spor la infruntat durerile si FELICITARI PENTRU ALEGEREA FACUTA. Pot spune ca iti va schimba viata semnificativ in bine:3 Felicitari de asemenea parintilor! Te astept sa revii pe aici sa ne spui ce progrese ai facut! Imbratisari >:D<

      Apreciază

Lasă un gând bun :3

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s