Octopussy – Cristina Boncea : Recenzie

sinopsis

Hyena, o adolescentă de aproape 14 ani, se întoarce acasă după o lungă perioadă de absentă din mijlocul familiei. Este primită deopotrivă cu entuziasm și scepticism de către Becks, sora sa geamănă, care încearcă să recunoască relația lor și să recupereze toți acei ani pierduți. Dar secretele mamei, ale tatălui vitreg și ale ambelor fete sunt amenințate să iasă la iveală odată cu sosirea straniului unchi din America.

Citind această carte, ești obligat să lași deoparte toate clișeele pe care le-ai auzit despre tinerii de azi. Sex, droguri, alcool, nopți în cluburi, haine de fițe? Pentru Becks și Hyena sunt doar punctul de pornire al propriilor reflecții și raportări față de viață – o foarte ciudată raportare, de altfel…

recenzie

Recunosc, la început acest roman mi-a stârnit un soi de repulsie crâncenă, făcându-mă să îl compar, de ce nu, cu celebra ”carte” Suge-o, Ramona! Scenele cu tentă sexuală mi-au stârnit curiozitatea dar deopotrivă și dezgustul. Mi-am spus că este doar o altă carte, de duzină, scrisă pentru a vinde, dar apoi, descoperind-o filă cu filă, am căpătat răspunsurile la întrebările și nelămuririle mele.

Am descoperit că în spatele scenelor menite să te atragă în poveste, în spatele comportamentului descentrat al familiei Sugar se ascunde o boală, o dramă, prezentată și descrisă într-un mod aparte de autoare.

Nu contează cu câți oameni te înconjori, cât de mult vorbești cu ei, socializezi, le asculți problemele și poate încerci să povestești ceva despre tine – la finalul zilei, tot singur ești, doar tu cu tine. Chiar și atunci când prietenii tăi îți sunt alături, tot degeaba pare. Am fost făcuți să nu putem împărți universul din mintea noastră. Sau dacă alții au reușit, gemenele nu vor reuși niciodată, nici măcar una cu cealaltă.

Pentru început, nu reușeam să înțeleg de ce autoarea a ales nume străine pentru protagonistele care locuiau în mioriticul nostru București. Cam după primele 50 de pagini, mi se elucidează acest mister și aflu că cele două au fost botezate de către tatăl vitreg, Gary Sugar, un american. Povestea devine din ce în ce mai ambiguă și mai captivantă pe măsură ce începi să devorezi capitolele. Îți pui din ce în ce mai multe întrebări și la naiba, știi că doar continuând să citești vei descoperi răspunsurile.

Odată ce creștem, lucrurile pe care le priveam cu fascinație ca adolescenți sau copii se schimbă și le vedem exact așa cum sunt, reale și uneori dureroase.

Printre primele capitole, apare în scenă un vizitator care îi trezește Hyenei repulsie și anume unchiul vitreg Philip, fratele lui Gary, venit tocmai din America și care hotărăște să își prelungească șederea în casa fetelor pe o perioadă mai îndelungată. De ce? Bineînțeles că nu am nici un interes să vă spun, dar dacă v-am stârnit curiozitatea, atunci vă invit să citiți cartea.

Trecutul se șterge în fiecare secundă, iar prezentul nu există mai mult decât o altă secundă, așa că tot ce rămâne este viitorul.

Hyena se dovește a fi o fostă pacientă a unui spital, plecată de acasă și despărțită de sora sa de la o vârstă fragedă, din motive foarte vagi cunoscute de aceasta. Aflarea acestor motive au avut rolul de a mă impulsiona să ajung la sfârșitul cărții, din dorința de a le descoperi. Astfel, de pe la începutul cărții descopăr că acea caracatiță de pe copertă reprezintă un desen al Hyenei, de când era aceasta mică, și că nu reprezntă deloc o caracatiță. Încercarea de a descoperi ce se află în spatele caricaturii desenate în urmă cu mulți ani îi va da bătăi serioase de cap lui Becks, unele cel puțin la fel de mari precum cele date de propriile mahmureli.

Totodată, trebuie să mărturisesc că preferințele sexuale ale lui Becks m-au dau complet peste cap și aproape că m-au făcut să abandonez cartea. Daca nu știți la ce mă refer, poate vă va lămuri următorul citat și vă mărturisesc sincer că nu este doar o simplă zicală:

Se va mărita cu un om și va face sex cu un câine.

Un singur cuvând am de spus: șocant. Când credeam că am fost șocată suficient, ei bine…mă înșelam armanic. Această carte cu siguranță nu intră în categoria celor preferate de mine. Nu, chiar deloc. Dar a reprezentat o lectură ușoară, pe alocuri amuzantă și intrigantă. Un lucru știu sigur: NU O RECOMAND DELOC MINORILOR. Unele pasaje sunt chiar exagerate. Prea exagerate. Deși protagonistele au 14 ani, nu fac deloc chestii pe care ar trebui să le fac niște fete de 14 ani. Credeți-mă!!! Merg în cluburi, beau peste măsură, fumează, ajung acasă la ore trecute de miezul nopții, se îmbracă cât se poate de indecent, folosesc sticle prin baie în alte scopuri decât cele pentru care au fost inventate, se machează excesiv, vorbesc cat se poate de porcos, iar la această listă aș putea adăuga nenumărate rânduri.

Atunci când crezi că vezi ceva, dar apoi îți dai seama că de fapt e altceva. Spre exemplu, vezi ceva alergând de la distanță ceva ce pare a fi un câine, dar de fapt e o pisică mare. Cum ar fi dacă ai rămâne cu imaginea câinelui blocată pe creier? Ai vedea ceva blurat, dar te-ai convinge că e un câine indiferent de ce se întâmplă când se aproapie. În mintea ta, timpul nu se mai desfășoară croiect. Ești captiv într-un .gif care se desfășoară la infinit.

Încă un lucru: aș fi preferat să fie scrisă mai mult în română veritabilă și mai puțin în romgleză, dar să spunem că timpurile se schimbă și că prezența personajelor provenite din America ar putea reprezenta un argument suficient de bun pentru a trece cu vederea acest fapt. De asemenea, mi-ar fi plăcut să văd toate virgulele puse la locul lor, pentru a-mi fi mult mai ușor să parcurg povestea. Fără ele, exprimarea pe alocuri devine destul de greoaie, dar să spunem că autoarea are timp să se perfecționeze în viitor.

Vreau doar să vă întreb dacă voi ați citit-o și dacă v-a plăcut ^_^

P.S. Țin să îi mulțumesc autoarei pentru șansa de a citi ceva inedit. Chiar a fost ceva altfel. Pe bune! Nu perfect, nu mirific, nu tocmai pe gustul meu, dar a fost ”altfel” și pentru asta, plus curajul de a publica așa ceva, ai toată aprecierea mea.

Cartea poate fi achizițioantă dând click aici sau aici, cu 10% reducere.

Anunțuri

9 gânduri despre „Octopussy – Cristina Boncea : Recenzie

  1. Citită. Ok, merge, dar sticlele nu se folosesc, pentru Dumnezeu, ca să-ți satisfaci tu plăcerile. Eventual, de a-ți satisfacea plăcerea de a fi băut apă când îți este sete, mai merge și o bere, hai, dar nu, pentru numele lui Dumnezeu, nu o folosi pentru așa ceva! :))

    Apreciază

  2. Salut! Ti-am citit recenzia acum cateva zile si mi-a dat putin de gandit legat de acesta carte si altele 🙂 voiam doar sa te intreb daca e vreo problema ca am adaugat un link catre ea intr-o postare de a mea 🙂 multumesc !

    Apreciază

Lasă un gând bun :3

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s