Atunci când o fetiţă dispare dintr-un tren aglomerat, fără ca nimeni să observe, poliţia din Stockholm se confruntă cu un caz în care nici principalul suspect, nici motivele nu sunt cele care par evidente la prima vedere. Lucrurile iau o întorsătură dramatică o dată cu găsirea cadavrului fetiţei, care are scris pe frunte cuvântul „nedorită”; la scurt timp este anunţată dispariţia unui alt copil, iar investigatorii îşi dau seama că au de-a face cu un criminal în serie.
„Îşi croi cu greu drum printre călătorii înghesuiţi, ulterior jurând că nu lipsise mai mult de 3 minute. Dar numărul minutelor, oricât de mic, nu schimbă nimic.Când ajunse în vagonul 2, fetiţa dispăruse. Sandalele ei mov rămaseră pe podea.”
Din acest moment crucial nu m-am mai putut dezlipi de roman. Aceasta este intriga, conjunctura, clipa în care micuţa Lilian este răpită din tren de un bărbat înalt şi bine făcut, care le va da multe bătai de cap anchetatorilor: Alex Recht, Fedrika Bergman şi Peder Rydh. Dacă Alex şi Peder cred iniţial că acesta este doar un simplu caz de răpire, similar tututor celorlalte cazuri de răpire întâlnite de-a lungul carierei lor, Fredrika intuieşte încă de la început faptul că aparenţele înşală şi că au de-a face cu ceva mult mai grav şi mai complicat.
Am citit această carte fără a cunoaşte nimic concret despre ea, fiind atrasă în primul rând de copertă. Iubesc romanele poliţiste şi, probabil, din acest motiv am ales această carte. Nu regret nicio clipă. Când misterul pare că se elucidează, cei trei anchetatori descoperă noi indicii ce le dovedesc că au urmat doar piste greşite până atunci.
„-Foarte bine, replică Bărbatul şi se întindea alături de ea. Fiindcă, atunci când vom începe lupta, când vom începe campania menită să trezeasca pcătoasele din somnul lor dulce, nu va fi loc de nicio greşeală.”
Totul se leagă în jurul unul Bărbat, pe care autoarea ni-l prezintă treptat, dar fără a-i dezvălui identitatea. Bineînţeles, această treabă dificilă cade pe umerii celor de la poliţie. Frustrarea a pus de multe ori stăpânire pe mine de-a lungul acestui roman! E cumplit, ca cititor, să cunoşti portretul psihologic al criminalului, dar să stai cu mâinile legate, căci eşti în imposibilitatea de a comunica ceea ce ştii personajelor. Nu te poţi duce la ele să le scuturi bine de umeri, să le dai două palme şi să le ţipi în ureche: „NU URMĂRIŢI PE CINE TREBUIE!„. Şi astfel, descoperi că micuţa Lilian moare, cu toate că tu cunoşti detalii de culise pe care nu le poţi împărtăşi nimănui.
„La capătul aleii, chiar între parcarea pentru vizitatori şi intrarea în secţie, pe asfalt, zăcea o fetiţă. Nu avea absolut nimic pe ea, iar ochii inexpresivi, sticloşi, priveau, fără să vadă ceva, spre cerul întunecat, în timp ce ploaia îi biciuia trupul alb şi gol.”
Nu am găsit aspecte care să îmi displacă neapărat la această carte. Am însă multe cuvinte de laudă pentru faptul că se pune accentul, mai mult sau mai puţin, pe vieţile personajelor. Descoperim astfel care le sunt poveştile, ce întâmplări marcante din trecut le îndeamnă să acţioneze în prezent, tema psihologică jucând, astfel, un rol destul de important. Unele detalii şi întâmplări sunt de-a dreptul groteşti, ajungând să te întrebi dacă lumea nu e cumva mai mult întunecată şi sadică, decât roz. Viaţa poliţiştilor este prezentată şi dincolo de meseria lor. Descoperim faptul că au sentimente, că au probleme în familie, probleme pe care trebuie să le uite de cum intră în birou, pentru a rămâne cu mintea limpede. În mâinile lor stă o responsabilitate enormă, de ei depizând, în acest caz, prinderea criminalului înainte de a-şi alege o nouă victimă. Am mai citit romane poliţiste, dar, niciodată, nu am descoperit viaţa personală a detectivilor. Mereu au apărut doar ca personaje inteligente, ce se dădeau de ceasul morţii să rezolve un caz cu ajutorul inteligenţei lor sclipitoare, dar nicioadă nu aflam dacă sunt căsătoriţi, dacă au copii, dacă au alte preocupări în afara meseriei lor. Aici totul stă diferit, scriitoarea impresionându-mă în mod plăcut.
„Îşi bate joc de noi, gândi Alex posomorât. Îşi bate joc de noi, ne aruncă fetiţa la picioare. Priviţi, spune el, priviţi cât de aproape sunt. Dar tot nu mă vedeţi.”
Vă recomand această carte cu mare drag. Sper că v-am stârnit atenţia prin puţinele pasaje pe care le-am extras. Am încercat să vă stârnesc interesul, fără a vă da spoilere.
Mulţumesc Editurii Univers pentru şansa de a citi această carte! Nu mă aşteptam să descopăr un roman scris atât de bine, amplu, dar totuşi fără detalii stufoase, care să îngreuneze prea mult cititorul.
Cartea primeşte din partea mea nota 4/5.
M-aş fi aşteptat la un alt final, dar până acolo totul a decurs atât de bine, mi-am luat atâtea ţepe în ceea ce priveşte încercările proprii de a identifica criminalul pe baza indiciilor oferite de scriitoare, încât nu aş putea reproşa nimic. Cu siguranţă am învăţat o nouă lecţie de viaţă, rezumată concis în următoarele cuvinte, regăsite de mai multe ori pe parcursul cărţii:
„Femeile nu-şi merită copii fiindcă, dacă nu-ţi plac toţi copii, nu ai dreptul să ai nici unul.”
Titlu: Nedoriţi
Autor: Kristina Ohlsson
Limba originală: suedeză
Traducere de: Petru Iamandi
Nr. pagini: 319
Anul apariției: 2012
Editura: Univers (Colecţia Enigma)
SHOP: Elefant, Cărturești
Ce părere aveţi?
V-am făcut curioşi? :3
Din dragoste pentru cărți 
Da, da, da! M-ai făcut curioasă încă de mai mult timp și acum în sfârșiiiit am cartea, hihi. O să ajung curând la ea! Am mai citit o carte din Colecția Enigma de la Univers, „Pana de dinozaur” și mi-a plăcut foarte mult și aceea. E tare faină colecția asta!
ApreciazăApreciază
Ai primit și cartea asta de la Univers, nu? :)) Eu invidioasa!!!
ApreciazăApreciază
Da, am primit-o. :3 :))
ApreciazăApreciază