Despre aparente

” Nu judeca o carte după copertă! „
 
Acest cunoscut proverb este valabil şi în cazul oamenilor. Ei nu ar trebui judecaţi după cum arată, ci după ceea ce e în interiorul lor cu adevărat. Din nefercire, nu avem întotdeauna răbdare să descoperim „interiorul” şi, astfel, atribuim fără să vrem păreri pripite celor din jurul nostru.
Mi s-a întâmplat de multe ori să judec şi să fiu judecată greşit. Cred că mereu acest obicei aduce răni celui ce este judecat fără a i se da şansa de a dovedi ce e cu adevărat. Sunt sigură că eu am rămas cu multe răni în urma unei astfel de mentalităţi, dar totuşi am continuat să îi judec pripit pe alţii fără a îmi da seama. Spuneţi-i Karma, pedeapsa divină, legea atracţiei, sau cum doriţi, dar am ajuns la concluzia că mereu răutăţile ce le împrăştiem în vieţile celor din jurul nostru se întorc împotriva noastră. E ca un joc de domino. Suntem răniţi şi rănim la rândul nostru.
Care pe care! Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte! 
Cel mai important e să nu ne dăm bătuţi. Rănile noastre se vindecă, dar e important să încercăm să nu îi mai rănim pe cei din jurul nostru. Doar în acest mod vom reuşi să ne păstrăm prietenii, să ne apropiem de oameni buni şi iubitori. Nu putem cere o lume perfectă, dacă noi mânjim cu noroi tot ce în jurul nostru. Aparenţele voi însela mereu, deci ce ar fi dacă nu am mai judeca-o pe fata grasă de pe stradă, dacă nu am mai râde de băiatul ce plânge pentru că s-a despărţit de persoana iubită, dacă nu am mai privi cu invidie persoanele frumoase ce au calităţi ce nouă ne lipsesc.
E doar o părere. 
 
Alina T. 
Anunțuri

5 gânduri despre „Despre aparente

  1. „Despre aparente”….Da,cu siguranta titlul m-a adus aici.Tuturor ne plac aparentele:razele frumoase ale soarelui,minunatii ochi albastri,parul perfect drept,o melodie frumoasa.Dar nici unul din noi nu avem idee cate explozii se petrec in Soare ca sa ajunga razele astea frumoase si calduroase la noi,cate lacrimi au varsat ochii aia albastri de au ajuns sa fie asa frumosi,cat timp,minutiozitate si dedicare au fost investite in parul ala de e atat de perfect,cata suferinta si sentimente au fost necesare ca artistul sa scoata o melodie pe placul nostru.Oricum,ceea ce vreau sa punctez aici e ca aparentele insala.Dar cu totii stim asta,insa ne cam lasam singuri pacaliti de ele sau tindem sa le ignoram.De ce facem asta? Ei bine,eu unul cred ca facem asta fiindca e mai bine sa ne agatam de iluzii decat sa infruntam realitatea care e de cele mai multe ori neplacuta,dar e doar o parere… In orice caz,in ziua de azi nu o sa se indragosteasca nimeni intai de bunatatea,generozitatea,rabdarea,spiritul tau de sacrificiu (etc.),ci trebuie sa se fie atrasi intai de aspectul tau fizic si de fiecare detaliu din care acesta e format pentru ca apoi sa te cunoasca mai mult si sa te iubeasca pentru ceea ce esti cu adevarat.Poate e nedrept pentru unii,poate ne lasam prea usor pacaliti de aparente,dar asta e modul in care merg lucrurile,iar asta e unul dintre lucrurile asupra carora nu avem nici o influenta,nu putem face nimic in legatura cu asta.Bineinteles,exista posibilitatea ca cineva sa te cunoasca de ceva vreme fara sa existe vreun fel de atractie fizica,iar pe masura ce te cunoaste incepe sa se indragosteasca incet-incet de caracterul tau,iar mai apoi de fiecare detaliu fizic…dar asta nu prea isi are loc in societatea de azi.
    „Nu judeca o carte dupa coperta!” Ehm,in legatura cu afirmatia asta nu pot sa-mi dau o parere ca nu prea am experienta in domeniul cartilor.Cel putin nu in domeniul romanelor,nuvelelor,basmelor,SF-urilor,cartilor de dragoste,aventura sau politiste (etc.).Nu din cauza faptului ca nu mi-au placut sau ca le consider o pierdere de timp.Nu.Ci pur si simplu datorita faptului ca nu m-am regasit in randurile paginilor,in actiunea,in misterul si in farmecul lor.In schimb,daca imi oferi o carte interesanta si cu detalii de anatomie/geografie/istorie o sa ajung sa merg cu ea dupa mine in oras si sa dorm cu ea sub perina pana o termin de citit.Si nu stiu daca termenul cel mai bun in cazul meu e „citit”,dar fie.De exemplu:tu stiai ca daca tii un graunte de nisip deasupra ta spre cer,de-a lungul traiectoriei lui (de unde e asezat el si drept in fata mult pana atinge o limita,presupunand ca Universul asta are una),el ascunde in jur de 10.000 de galaxii si in jur de un catralion de stele (un catralion de stele = 10 la puterea 15 stele = 1.000.000.000.000.000 stele).O amarata de boaba de nisip…Da,si pe mine m-a cam „durut” putin mintea cand am citit asta,dar e ok,pentru mine asta e o „durere” placuta.Si da,sunt o enciclopedie ambulanta in cazul in care te intrebai asta!:)) Exemplul asta ti l-am dat ca sa iti faci o idee despre ceea ce imi place mie sa lecturez si de ce nu imi pot da eu parerea despre afirmatia ta.In domeniile mele preferate,cartile sunt previzibile,ai o oarecare idee de ce se afla in ele,in schimba cartile celelalte sunt invaluite de mister,motiv pentru care nu pot fi judecate dupa coperta (sau cel putin nu ar trebui).
    Bineinteles ca ai judecat si ai fost judecata.Impulsurile ne imping sa facem lucruri pe care deseori le regretam,dar presupun ca si asta e o modalitate de a te cunoaste mai bine pe tine insuti.Adevarul e ca toata lumea o sa arunce cu pietre in tine la tot pasul in timp ce tu iti vezi de drum,asta n-o sa se schimbe niciodata,dar ceea ce e cel mai important e atitudinea ta fata de situatia asta:Ce ai de gand sa faci cu pietrele alea? Un zid sau un pod? 🙂 (next in comentariul urmator)

    Apreciază

  2. Iar in legatura cu (virgula) karma…eu n-am crezut niciodata in karma.Si nu din cauza ca am testat asta si am facut o fapta buna ca sa primesc ceva bun in schimb sau am facut o fapta rea si a fost totul ok,nu-mi bazez parerea pe astea.Ci pur si simplu mi-e greu sa cred ca exista o ordine naturala care are grija de fiecare in parte sa primeasca ceea ce merita.Iar aici tin sa mentionez unul din sutele de citate ale lui Dr.House care mi-au ramas sculptate in minte (un doctor genial dintr-un serial genial care sper ca l-ai vazut,iar daca nu,eu cu siguranta ti-l recomand):”People get what they get.It has nothing to do with what they deserve.” Poti sa fii cea mai rea persoana posibila si sa ai parte de tot binele din lume sau sa fii cea mai buna persoana posibila si sa ai parte de tot raul din lume.Unde ar mai fi karma aici? Bine,in karma nu cred,dar cu siguranta cred in viata si in talentul ei de a ne „aranja” pe toti si de „a avea grija” de noi in felul ei.(„Nu-ti face griji pentru oameni,o sa moara toti intr-un final.”) Bineinteles,e doar o parere si pot si eu sa gresesc,dar de partea cu viata m-am convins.
    „Cel mai important e sa nu ne dam batuti”.Da,dar in acelasi timp e si cel mai greu.Am inceput sa cred ca ranile nu se vindeca niciodata,pur si simplu inveti sa traiesti si sa-ti continui drumul cu ele,iar daca se intampla vreodata sa apesi pe rana,ea cu siguranta va mai durea.Poate nu la fel ca la inceput,dar va durea.
    Daca vrem sa ne pastram prietenii nu trebuie neaparat sa incercam sa nu-i mai ranim…asta e inevitabil pana la urma urmei.Cel mai important lucru cred ca este sa invatam sa trecem impreuna peste micile neintelegeri si certuri care ne trag prietenia in jos.O prietenie nu poate supravietui daca nu suntem dispusi sa rezolvam si sa trecem peste toate astea.Eu unul am fost certat (nu am vorbit,nu ne-am intalnit deloc) in jur de un an de zile cu cel mai apropiat prieten al meu.Si din cauza cui? A unui joc stupid! Eram si noi mai pustani atunci,deci nu prea stiam cum sa trecem peste neintelegerile astea,iar chestia asta ne-a costat prietenia.Bine,replicile pe care ni le adresam unul altuia ca intre baieti nici nu le puneam la suflet (baietii nu prea fac asta).In schimb,daca era sa se certe doua fete(prietene foarte bune),iar una dintre ele o facea pe cealalta „grasa” ori „urata”,cea jignita probabil ar fi fost foarte afectata de asta si probabil ar fi si plans seara pe tema asta.Dar daca unul din baieti il face pe celalalt „gras” sau „urat”,dupa maxim 5 minute e uitat totul,iar seara cel jignit nu se pune pe plans,ba chiar doarme foarte linistit,probabil sforaind si uitand pe ce planeta e.Asta e chiar una din marile diferente dintre barbati si femei pe care le-am observat eu.Mda…si uite cum sar dintr-una intr-alta:))
    Pe final,ce mai pot sa-ti spun eu? Ehm,perfectiunea…bineinteles ca nu putem avea o lume perfecta daca noi nu facem nici un efort in legatura cu asta.Dar hai sa-ti spun un secret:PERFECTIUNEA E PLICTISITOARE! Eu unul nu pot sa ma gandesc la ceva mai plictisitor si mai trist decat perfectiunea.E plictisitoare fiindca nu ne ofera o posibilitate de schimbare…totul e si o sa fie mereu la fel:perfect.Nu o sa se schimbe niciodata nimic,nu exista decat bine,frumusete,bucurie,altruism,bunatate si toate lucrurile bune care exista in lume.Iar imposibilitate existentei unei schimbari duce la monotonie si eventual la tristete.Cum ai putea sa-ti traiesti viata daca nu ai ceva la care sa speri,sa aspiri,sa visezi,sa iti doresti,ceva pentru care sa lupti cu raul,cu timpul,cu obstacole? Fiindca toate astea mentionate mai devreme sunt cele care te fac sa apreciezi mai mult acel lucru si sa te bucuri de el atunci cand il obtii.Iar astea nu ar exista intr-o lume perfecta.

    Apreciază

  3. Din nou comentarii frumoase lăsate aici din partea ta :3 Spui că nu citeşti romane şi beletristică? Omule, nu mă fă că mă apuc şi eu să umblu cu cărţi de geografie sau cu cărţi de istorie dacă ajung să mă exprim aşa cum o faci tu:)) Într-adevăr, se vede că ai o cultură generală bogată, căci mereu îmi mai zici câte un citat sau câte ceva ce mă pune serios în dificultate şi bănuiesc că nu stai pe google să le cauţi ca să mă impresionezi. Într-adevăr, perfecţiunea e plictisitoare. Poate că nu la început, dar în timp cu siguranţă va deveni plictisitoare. Aş spune chiar că perfecţiunea e previzibilă, căci nu mai ai nimic nou de descoperit la ea, din moment ce totul e atât de perfect, fără niciun defect, fără nicio cută în care să se ascundă vreun mister ce abia aşteaptă a fi descoperit. Ce mi-ai spus tu cu grăuntele de nisip, m-a făcut să mă uit urât la monitor :))) Atâtea cifre. Eşti o enciclopedie ambulată, clar!!!Ce ai scris tu în final m-a făcut să mă gândesc la oamenii foarte bogaţi care ajung să nu mai ai aibă niciun vis, căci deja au totul aşternut de-a gata la picioare. Cred că dorinţele şi aspiraţiile sunt cele care ne ţin în viaţă, care ne fac să răzbim „la lumină”, cum spunea Iona din drama lui Marin Sorescu. Nu ştiu ce aş mai putea adăuga, căci ai cuprins tu deja totul în cele două comentarii. Spun doar că te mai aştept pe aici, căci îmi face mereu plăcere să citesc ceea ce îmi scrii. Ne citim 🙂

    Apreciază

  4. Din nou un subiect dragut pe blog aici 🙂 Nu,nu prea am legatura cu cartile alea si sincer regret asta oarecum…Ei bine,daca vreodata vrei sa te apuci de domeniul asta,esti invitata mea! 🙂 Dar nu sunt sigur ca asta e cauza pentru care ma exprim mai in felul meu asa….asta probabil se datoreaza faptului ca scriu cam tot ce-mi trece prin minte si imi merge mana repede pe tastatura!:))) Cultura generala bogata? Hmmm….nu inca,dar cu siguranta lucrez la asta.Si partea cu citatele,da…imi plac mult,mult,mult,mult,mult citatele,dar nu citate oarecare,ci doar cele care ascund ceva interesant printre literele lor sau care au un mesaj demn de urmat.Nu,nu le caut pe google. 🙂
    Da,la inceput ar fi foarte placuta si ne-am bucura de ea pana ar deveni plictisitoare.Dar noi suntem martori la perfectiune fara sa fin constienti de asta.Bineinteles,conceptul de perfectiune difera de la o persoana la alta.Dar un exemplu general am fi chiar noi,fiintele de pe Pamant.Tu iti dai seama cat de perfecta e pozitia planetei noastre fata de Soare pentru a sustine viata si ce mica e posibilitatea ca asta sa se intample? Din 1800 de exoplanete descoperite pana in prezent (planete din afara sistemului nostru solar),doar una dintre ele a fost considerata cea mai apropiata de Pamant in ceea ce priveste sustinerea vietii.Deci as putea spune ca suntem putin cam norocosi:)) Dar din punctul meu de vedere,perfectiunea as putea-o descrie ca o camera mare,ingrijita,frumos decorata in culori calde si primitoare,cu o acustica perfecta,cu tablouri interesante pe pereti,flori dragute la ferestre si o liniste perfecta inauntrul ei.Bineinteles,exact in mijlocul camerei un instrument muzical si un scaun oarecum confortabil,iar pe scaunul ala stand eu si provocand pianul (caci despre el e vorba aici) la o cunoastere reciproca in care fiecare din noi sa dea tot ceea ce are mai bun si sa-i demonstreze celuilalt de ce e in stare. Da,cu siguranta asta e ideea mea de perfectiune.Si realizez ca acest concept al meu de perfectiune este tangibil,dar pana in prezent nu am reusit sa fac ceva in legatura cu asta. Dar din punctul tau de vedere? Ce reprezinta perfectiunea?
    De ceee? Monitorul n-are nici o vina!:))) Daa,multe cifre.Si din cauza asta am stat putin si m-am gandit:”-Oare o sa am vreodata sa inteleg cat e lumea asta de mare?” Ei bine,nu cred. Dar lumea asta e exagerat de mare si are probleme care nici nu ne trec prin cap,iar noi ne impotmolim in a-i spune unui baiat/unei fete ca ne place de el/ea.Incep sa cred ca solutia la problema asta nu o s-o gasim vreodata intr-o carte:))) Si da,sunt o enciclopedie ambulanta,dar lumea care ma vede pe strada nu stie asta,iar lucrul asta imi da o maaaare satisfactie de sine 😀
    Daca esti om bogat nu inseamna neaparat ca traiesti intr-o lume perfecta.Inseamna doar ca ai atat mintea cat si viata mult prea ocupate pentru a-ti mentine prioritatile si a-ti satisface nevoia care conteaza mai putin:banii. Si in felul asta se trece foarte usor cu vederea peste lucrurile care conteaza cu adevarat:o mica atentie unei persoane dragi,un sarut pe frunte persoanei iubite,un simplu „imi pare rau” pentru a salva o prietenie,putin timp investit in fiecare zi in activitatile si in educatia copiilor tai.Astea sunt detalii de care oamenii bogati uita sau sunt prea mandri ca sa le puna in practica,insa ele se dovedesc a avea mai mare importanta decat prioritatea lor.Si sincer imi e mila de ei pentru toate astea.M-am intrebat daca vreodata o sa fiu si eu in locul lor si o sa ajung sa ma schimbe banii.Ei bine,nu prea am reusit sa gasesc un raspuns clar la intrebarea asta…presupun ca nu ne ajunge o viata intreaga sa ne cunoastem pe noi insine.
    P.S.:Da,Iona am citit-o si eu,foarte interesanta! 🙂
    P.S.2:O sa revin,tu doar ai grija sa am ce comenta aici:))
    P.S.3:”Ne citim”! 🙂

    Apreciază

  5. Ce ai spus despre Pamant chiar m-a facut sa ma simt foarte norocoasa…nu m-am gandit niciodata la faptul ca pamantul e Perfect asezat si doar acestei perfectiuni noi existam. Cautam perfectiunea in jurul nostru, dar poate ca ratam cel mai important lucru: viata insasi este intruchiparea perfectiunii si ar trebui sa ne bucuram de ea. Mai mult pozitivism si mai putina plangere de sine:)) Ce mic si lipsit de sens mi se pare aceasta postare in comparatie cu comentariile tale :))

    Apreciază

Lasă un gând bun :3

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s