Dăruiește o carte – idei de cadouri pentru Crăciun

O mie nouă sute optezi și patru – George Orwell

Este probabil cartea cu cea mai citită recenzie de pe blog, ea fiind în topul căutărilor de pe Google. Am citit-o acum 2 ani dar chiar și în prezent mai am momente când mă gândesc la lumea descrisă de Orwell.

Oamenii fericiți citesc și beau cafea – Martin Lugand

Asta este genul acela de carte pe care eu aș face cadou unei persoane care știu că ține foarte mult la biblioteca ei și care mereu aduce în discuție cărțile pe care le-a mai citit cu entuziasm. Recunosc, sunt foarte subiectivistă, ținând cont că ador cafeaua și iubesc cititul.

Spioana – Paulo Coelho

Această carte aș face cadou cuiva care iubește istoria și despre care știu sigur că adesea consideră că s-a născut în secolul greșit. Aș darui-o unei persoane nostalgice, care să aibă răbdarea să descopere povestea Mata Hari.

Pisicile războinice – Erin Hunter

Cei mici trebuie de mici atrași pe calea lecturii prin intermediul unor cărți special scrise pentru ei, iar seria aceasta mi se pare perfectă.Poate prin lecturarea ei vor molipsi și ei puțin din curajul Roșcovanului.

Miercuri respirăm – Ioana Chicet-Macoveiciuc

Da, cred că era cazul să recomand și ceva scriu de un autor român. Țin să precizez că acest roman s-ar preta cel mai bine nevoilor unei mămici tinere, deci țineți și voi cont de acest aspect atunci când o achizionați.

Witcher, Ultima dorință – Andrzej Sapkowski

Dacă vrei să oferi o carte unui coleg, prieten, poate chiar iubitului, dar știi deja că nu prea se omoară cu cititul, eu îți recomand să îi iei aceast titlu. După nebunia cu apariția jocului The Witcher 3: Wild Hunt, cu singurață se va bucura de cadou.