Moștenirea Străbunilor – Maria Ileană || Recenzie

Untitled.png

Editură: Tritonic

Nr. pagini: 397

Autor: Maria Ileană

An apariție: 2017, maiCitește mai mult »

Anunțuri

Contele de Monte-Cristo (I), de Alexandru Dumas | Recenzie

Contele de Monte-Cristo a fost publicată în anul 1844, considerându-se a fi inspirat dintr-o poveste a vremii. Se crede că Alexandru Dumas tatăl a citit în ziar despre un complot ce a condus la închiderea unui nevinovat. Adăugând acestei istorisiri a vremii detalii imaginate de Dumas, a reieșit acest roman aflat în vogă chiar și în prezent.Citește mai mult »

Assassin’s Creed(#1) – Renașterea, de Oliver Bowden | Recenzie

renaissance

Atunci când am început să citesc această carte nu știam prea multe despre seria de jocuri Assassin’s Creed. De când am început să citesc despre călătoria lui Ezio Auditore, viața mea s-a schimbat: nu mai învăț pentru sesiune deoarece mă joc Assassin’s Creed: Black Flag. Am văzut chiar și filmul. Nu mai lungesc vorba. Ideea e că dacă nu ești un fan al seriei, cartea aceasta te va transforma în unul.Citește mai mult »

După ce ne-am întâlnit – Anna Todd || Recenzie

Imagini pentru dupa ce ne-am intalnit

 

        Ziua bună și bine v-am regăsit! Astăzi vă propun primul volum dintr-o serie FENOMEN, publicată inițial sub forma unui fan-fiction de către autoarea noastră Anna Todd. Cartea a a avut peste 1,2 miliarde de lecturi pe Wattpad. Fanii One Direction parcă o luaseră razna, zău! Dar, trebuie să recunosc că așa am făcut și eu. Da, eu, aici, vinovată! Dacă în 2014 când am citit pentru prima oară cartea în variantă electronică am ridicat-o în sus și în jos, anul acesta când am reluat-o, la o altă vârstă, părerile mele sunt împărțite și iată să vă spun de ce! Citește mai mult »

#Girlboss – Sophia Amoruso | Recenzie

“There are secret opportunities hidden inside every failure…but start looking now – they are everywhere!”

girlboss_sophia_amoruso_recenzie1

Cine este Sophia Amoruso?

Voi începe această recenzie prin a vă spune că ea este fondatoarea și director executiv al companiei NastyGal.com. În mai puțin de 8 ani Sophia Amoruso a reușit să construiască această corporație ce valorează peste 100 de milioane de dolari și are peste 350 de angajați. Totul a pornit prin deschiderea unui magazin online de haine vintage pe eBay. Asta, după ce a renunșat la școală și a vândut pantofi prea scumpi pentru aș putea permite să-i cumpere. Întrebarea imediată care mi-a venit în minte după cunoașterea acestui fapt a fost: CUM? Care este rețeta succesului?

Citește mai mult »

Frumuseți monstruoase de Marina Neagu | Recenzie

Titlu: Frumuseți monstruoase frumuseti-monstruoase

Autor: Marina Neagu

Editura: Quantum Publisher

Nr. de pagini: 216

Data apariției: februarie 2016

 

sinopsis (1)

Lara ştie că, pentru ea, tentaţiile întunecate sunt foarte mari. Crescută şi protejată de un preot–gardian, reuşeste până la vârsta de 18 ani să îşi ţină în frâu pornirile demonice. Dar când se mută în Valea Îngerilor, Lara află că existenţa ei nu este întâmplătoare.
Gardienii, soldaţi ai îngerilor, sunt crescuţi şi instruiţi să distrugă toate umbrele, fiice ale demonilor.
Şi Lara este una dintre ele.
Cu toate că a reuşit să se ascundă de gardieni timp de 18 ani, odată cu noua ei mutare, se trezeşte nu numai înconjurată de aceştia, dar şi nevoită să accepte o legătură specială cu unul dintre ei.
Noua alianţă îi oferă Larei prima dragoste, dar şi riscul de a plăti cu propria viaţă şansa de a elimina definitiv umbrele.

recenzie

În loc să scriu la lucrarea de licența așa cum ar face orice student conștiincios din an terminal sau să continui pregătirile pentru Crăciun așa cum ar proceda orice om normal în această perioadă, eu – rebelă din fire – am ales să dau de o parte toate aceste lucruri „mărunte” (sau, poate nu chiar atât de mărunte) și am decis să citesc ceva. Că doar atunci când ai atât de multă treabă, ce îți mai rămâne de făcut? Te plângi, apoi îți găsești altceva de meșterit. Zis și făcut. Ajung în fața bibliotecii și mă lovesc de o mare dilemă: Ce carte să citesc. După lungi încercări de „ala-bala-portocala” și „Eenie, Meenie, Miney, Mo” am decis să aleg o carte relativ scurtă, dar care să-mi promită o poveste fascinantă. Așa. Deci, tragem linie, adunăm și înmulțim … câștigătoare iasă Marina Neagu cu Frumuseți monstruoase. O copertă plăcută, o descriere captivantă și doar 216 pagini! Până la urmă constat că nu a fost o alegere chiar atât de grea. Ha!

Acest volum spune povestea  Larei, o tânără de 18 ani care nu este o ființă normală, ea fiind o umbră, fiică a Întunericului. Aceste creaturi supranaturale se hrănesc cu energia celor din jur, unele alegând să-și ucidă victima în acest proces. Cu toate acestea, Lara a fost învățată de mică să-și înfrâneze pornirile demonice, fiind ascunsă și crescută de un preot-gardian în cadrul unei mănăstiri. Gardienii reprezintă soldații îngerilor, cei instruiți și antrenați să distrugă umbrele și să-i protejeze pe oameni. Încă de la început, existența ei a fost ascunsă de ochii gardienilor, însă lucrurile se schimbă în momentul în care protagonista se mută în Valea Îngerilor împreună cu tutorele ei.

Ajunsă aici, Lara va da nas în nas cu gardienii și cu … perechea ei. Da, ați auzit bine. Fiecărui gardian îi este făurită o legătură specială cu o anumită persoană, o legătură mistică între sufletele acestora. Și, aparent, perechea unui gardian este tocmai Lara, o umbră.

Curând, protagonista va descoperi că existența ei are un rol important în războiul purtat între gardieni și umbre, că ea este cea care va decide soarta uneia dintre specii. O profeție – asta reprezintă Lara. O profeție vie care va înclina definitiv balanța în favoarea unei puteri a universului. Să fie oare binele cel care va învinge ori acesta să fie acel caz special în care forțele răului vor triumfa odată pentru totdeauna? Totul depinde de măsura în care Lara va permite laturei ei întunecate să o influențeze.

Legătura se va forma între ea și perechea ei, oferindu-i astfel o armă letală în lupta cu umbrele. Profeția spune că această armă este singura care o poate ucide pe regina umbrelor, iar odată cu ea se vor stinge și celelalte umbre, fiicele ei. Cu toate acestea întunericul ferecat atât de mult timp în interiorul ființei Larei luptă pentru a prelua controlul. Dacă va reuși să pună acesta stăpânire pe viața și pe destinul protagonistei, veți afla doar lecturând acest volum.

În ceea ce privește personajele, pot spune că acestea sunt într-un număr restrâns, acțiunea fiind concentrată în jurul profeției care o are ca pion central pe protagonistă. De amintit ar fi și preotul-gardian care a crescut-o și a învățat-o să-și ascundă latura demonică. În ceea ce-i privește pe ceilalți gardieni, își vor face apariția  Adrian și Vlad, doi frați de o frumusețe nefirească, fiind și cei care vor descoperi de existența Larei. De asemenea, tot din sfera lor va intra în scenă Diana, care va ajunge să-i câștige încrederea și prietenia protagonistei. Din specia umană, o fire plină de energie și entuziasm, Clarisa va fi cea care îi va fi alături Larei încă din prima clipă în care aceasta din  urmă pășește pe coridoarele noului ei liceu.

De menționat este faptul că nimeni nu este ceea ce pare și că fiecare personaj își urmărește propriul interes. Sunt personaje care vor urmări să o protejeze pe Lara și altele care o vor folosi pentru a-și îndeplini obiectivul. Din acest punct de vedere, protagonista dă dovadă de o naivitate și de o inocență izvorâte din lipsa de experiență și interacțiune cu alte ființe, iar acest lucru o va costa destul de scump!

Un roman captivant, care îmbină 3 genuri literare aparent diferite, dar pe care Marina Neagu reușește să le armonizeze în acest volum: fantasy, acțiune și romance. Acțiune  este alertă (poate puțin cam prea alertă din punctul meu de vedere), cititorul fiind plasat în mijlocul acțiunii încă de la început. Consider că 216 pagini sunt prea puține pentru a concentra atât de multă acțiune, astfel încât cititorul să obțină toate detaliile de care are nevoie pentru a înțelege pe deplin întreaga poveste.

Mărturisesc că mi-ar fi plăcut să aflu mai multe despre umbre și gardieni,  despre cum au luat naștere aceste ființe. De asemenea, sunt de părere că cititorul nu a avut timp suficient să se obișnuiască cu personajele, iar acestea din urmă nu au avut timp să evolueze pe cât de mult m-aș fi așteptat. Un alt aspect pe care l-am găsit deranjant este dragostea puțin cam prea spontană care ia naștere între protagonistă și perechea ei făurită de forțele cerești. Consider că era nevoie de mai mult timp pentru ca sentimentele dintre cei doi să pară mai naturale și intensitatea lor să fie credibilă pentru cititor.

Cu toate acestea, a fost o plăcere să lecturez Frumuseți monstruoase, să asist la războiul purtat între umbre și gardieni. Deznodământul va rămâne un mister pentru cei care nu vor citi acest volum, iar curiozitatea îi va mistui încet, dar sigur.

Recomand acest volum cu căldură tuturor cititorilor care îndrăgesc genurile pe care această  carte le îmbină armonios, dar și celor care înclină spre o lectură ușoară și scurtă, dar cu o acțiune alertă și captivantă, care nu-ți va permite să lași cartea din mână de teamă că personajele vor acționa fără știrea ta.

Nota mea pentru acest volum este 3/5, cu mențiunea că mai multe detalii ar fi fost pe „gustul” meu. 5_Books

Puteți achiziționa romanul de pe site-ul editurii Quantum Publisher cu o reducere de 20%! Tot ce trebuie să faceți e să dați click AICI:

ytu

Biblia pierdută, de Igor Bergler | Recenzie

12431356_982194475157646_436938900_n

Trebuie să spun că încă de când am auzit de lansarea acestei cărți, am dorit să o citesc. Faptul că modul scriiturii fusese comparat cu cel al lui Dan Brown a însemnat un criteriu important pentru mine, deoarece Dan Brown este unul din autorii mei favoriți. Un alt aspect important îl reprezintă trimiterile la istoria adevărată din spatele vampirului Vlad Țepeș. Mereu am apreciat cărțile care vorbesc despre vampiri, dar care nu încearcă să îi transforme în masculi palizi feroce, gata oricând să sucească capetele adolescentelor înainte de a le transforma în vampirițe. Mi-a fost destul de greu să scriu această recenzie, deoarece pe parcursul narațiunii se împletesc o multitudine de date istorice cu simbolism, suspans, acțiune, călătorii prin mai multe state, organizații secrete, crime și fenomene supranaturale.

Igor Bergler este la bază regizor, scenarist, redactor și realizator de emisiuni.  Citisem undeva că această carte nu se citește, ci se vede, asemeni unui film. Sunt total de acord cu acest punct de vedere. Descrierile, nu exagerat de ample, reușesc să îți redea o imagine suficient de detaliată astfel încât să ai uneori senzația că totul este atât de bine conturat, încât uiti pentru o clipă că nu te uiti la TV, ci că de fapt citești. Aici aș putea da și un mic exemplu. Spre sfârșitul cărții, tu ca cititor afli deja cine este personajul negativ, în timp ce personajul principal, Charles Baker, nu are nici cea mai vagă idee cu privire la identitatea adevărată a acestuia. Aș fi țipat la Charles și l-aș fi avertizat, dar evident, nu am putut pătrunde în lumea conturată de Bergler.

”Biblia pierdută” sau Biblia lui Gutenberg reprezintă una dintre primele cărți tipărite în secolul XV la așa zisa comandă a lui Vlad Țepeș. Se spune că acesta ar fi ascuns în carte o serie de date, menite să desconspire secretele unei organizații (de asemenea secretă) ce avea să conducă lumea sute de ani de atunci încolo. Aflat în Sighișoara, cu ocazia unei conferințe, renumitul profesor universitar Charles Baker se vede aruncat într-un vârtej de fapte și întâmplări din ce în ce mai ambigue, menite să îl conducă spre descoperirea bibliei pierdute. Intriga o reprezintă descoperirea unor cadavre în Sighișoara. Modul în care acestea au fost însemnate, având un diavol cu cap verde si patru gheare care poartă lenjerie de hermină tatuat pe trupurile lor, dar și gasirea la locul cu pricina a unei cărți de vizită a renumitului profesor american, îl fac pe acesta să pară un principal subiect. Astfel, ajunge să fie interogat de către Christa, reprezentată a Interpolului. La scurt timp află faptul că o serie de crime identice s-au petrecut  și în alte state pe parcursul vizitelor sale acolo. Urmând seria de indicii alături de Christa în încercarea a descoperi făptașul din spatele crimelor atroce, ești plimbat ca cititor printr-o serie de istorisiri, pornind de la  organizarea breslelor din Evul mediu și intrarea în Ordinul dragonului a lui Vlad Dracul, până la camera plină de curiozitatăți a regelui Richard al III-lea. Un oarecare accent se pune și asupra abuzului de putere de care au dat dovadă reprezentanții bisericii în secolele trecute.

Charles Baker se dovedește a fi un personaj simpatic, dar pe alocuri i se pot atribui câteva defecte. Pare a fi un personaj corupt, căci tinde să arunce cu bancnote de 100$ în stânga și în dreapta pentru a beneficia de o serie de avantaje. De asemenea, la un moment dat simte nevoia să consume o sticlă de băutură în valoare de 15000$ ca urmare a reușirii dezlegării unui cod destul de simplu și la îndemână oricui de descifrat, ceea ce pentru el, ditamai profesorul universitar ar fi trebuit să fie floare la ureche. Povestea este interesantă și îți oferă multe informații noi, care îți vor îmbogăți cultura generală, dar pe alocuri este trasă de păr, rău de tot. Călătoria profesorului se dovedește a fi una inițiatică, dar stai la finalul cărții și te întrebi dacă toate aceste peripeții au avut vreo noimă, ținând cont că modul de rezolvare al problemei centrale poate fi foarte ușor zdruncinat de către cineva de din afară, iar astfel toate aceste eforturi lui Charles ar deveni zadarnice. Probabil exprimarea anterioară vi s-a părut ambiguuă, dar nu aș dori să vă dau spoilere.

Pe alocuri simți fiori pe șira spinării, pentru că în prim plan apare o umbră  sinistră ce pare a fi a nimănui. Chiar din începutul cărții îți este prezentat modul în care un personaj își găsește sfârșitul în ghearele acestei umbre, creatura din spatele său parând a fi întru-totul invizibilă. Desi în promovarea cărții accentul se pune pe istoria adevărată din spatele legendei lui Dracula, pe parcursul acesteia ești tenta să te întrebi dacă această carte nu își propune totuși să demonstreze chiar faptul că legenda acestuia nu este totuși adevărată. Accentul nu se pune însă pe vampir, ci pe alte puncte cheie.

Per ansamblu, cartea mi-a plăcut. Suspansul m-a făcut să nu las din mână și să o citesc relativ repede. Inițial i-am acordat pe GoodReads 4 stele, dar apoi, după ce am mai cugetat la povestea în sine, mi-am dat seama că ar merita maxim 3. Cu prea multe goluri rămâi ca cititor le finalizarea poveștii conturată în jurul personajului principal, asta deși informațiile istorice din carte au rolul de a îți îmbogăți sufletul și mintea dintr-o altă perspectivă. Recomand cartea fanilor lui Dan Brown, deoarece pe alocuri pare mai bună decât cele scrise de acesta. Totuși, finalul este cel care înclină destul de mult balanța în defavoarea lui Bergler.

Nota 3/5

5_Bookspret_carturesti pret_elefant pret_libris

Vrăjitoarea din Portobello, de Paulo Coelho | Recenzie

Vezi preț redus

”O, Mărie cea zămislită fără de prihană, roagă-te pentru noi, cei care ne îndreptăm către Tine. Amin.” (Luca 11,33)

Vrăjitoarea din Portobello este o copila de etnie romă adoptată dintr-un centru din Sibiu. Sherine, după cum o numeau, avea să se întoarcă alături de părinții ei libanezi în Orientul Mijlociu. Vremurile însă nu vor fi tocmai prielnice, căci din cauza războiului din țara părinților adoptivi, Sherine va fi nevoită să se mute alături de aceștia într-o țără europeană. Încă de mică, Sherine a manifestat o înclinație deosbită către lumea spirituală, ea afirmând adesea că ”vorbește cu sfinții”. Poate că tocmai din cauza aceastei pasiuni își și schimbă numele în Atena, zeița înțelepciunii.

”Găsește curajul de a fi tu însuți, chiar dacă nu știi cine esti.”

Atena se dovedește a fi femeia care pur și simplu nu reușește să își găsească locul. Poate că tocmai de aceea ajunge să devină mama, sperând că astfel copilul va fi împlinirea ei. Mariajul eșuează, tocmai pentru că nu reușește să umple ”spațiile albe„ ascunse în străfundul sufletului Atenei. Astfel, începe călătoria acestei femei misterioase în diferite culturi, inclusiv locurile de origine, acolo unde își reîntâlnește mama, dar de care se desparte la scurt timp.

Noi toţi avem o putere necunoscută, care va rămâne ca atare pentru totdeauna. Dar ea ne poat deveni aliată. Cum această putere nu poate fi măsurată, nici evaluată din punct de vedere economic, ea nu e luată în considerare.

Atena pare a fi o enigmă. De-a lungul vieții sale reușește să schimbe viața părințelor adoptivi, viața soțului, viața unui ziarist londonez, chiar și viața unei actrițe. Cu toate acestea, nici unul nu reușește să o înțeleagă pe deplin. În căutarea ei continuuă de a evolua ca ființă la nivel spiritual, Atena ajunge cumva să plătească pentru dorința sa prea avidă de ascedere la ceea ce noi, cei simpli, nici nu putem gândi.

Dragostea nu e o obişnuinţă, un angajament sau o datorie. Nu este ceea ce ne învaţă cântecele siropoase. Dragostea este… fără definiţii. Iunbeşte şi nu întreba prea mult. Doar iubeşte.

Nu pot spune că mi-a plăcut cartea aceasta în mod deosebit, deși am mai citit și alte scrieri ale lui Paulo Coelho, iar acelea chiar au reușit să mă impresioneze într-un mod foarte plăcut. M-au încântat citatele, pe care le-am extras cu plăcere din carte. Țin să cred totuși că sensul profund pe care a vrut să îl dea Coelho acestei povestiri, ar fi putut fi evidențiat mult mai bine printr-un alt mod. Pe la jumătatea cărții trebuie să recunosc că mi-am cam pierdut răbdarea și am făcut o pauză. Sfârșitul cărții mi-a dovedit însă că a meritat să ajung până acolo.

„Totul e atât de simplu, și-n același timp atât de complicat!
Simplu, fiindca e de ajuns să-mi schmb atitudinea: nu voi mai căuta fericirea. De acum încolo sunt independentă, îmi văd viața prin proprii mei ochi și nu prin ai altcuiva. Pornesc în căutarea aventurii de a fi vie.
Complicat: de ce nu-mi caut fericirea, dacă am fost învățată că e singurul scot care merită osteneala? De ce mă aventurez pe un drum de care alții se feresc? La urma urmei, ce e fericirea?
Dragoste, se spune. Dar dragostea nu a adus și nici nu va aduce vreodată fericirea. Dimpotrivă, nu e decât neliniște, un câmp de luptă, nopți nedormite, când ne întrebăm dacă e bine ce facem. Adevărata dragoste e plămădită din extaz și agonie. Sau liniște.”

Nota: 3/5

5_Bookspret_libris pret_elefant pret_okian_eng

Dacă aş rămâne de Gayle Forman | Recenzie

sinopsis

daca-as-ramane

Mia este o violoncelistă talentată în vârstă de 17 ani, cu o familie iubitoare şi un prieten minunat, Adam. Ea nu trebuie decât să aleagă dacă va merge la New York pentru a studia la Julliard sau dacă va rămâne în Oregon cu cei dragi. Însă într-o dimineaţă cu ninsoare, totul se schimbă, iar decizia pe care brusc trebuie să o ia estedramatică şi dureroasă. Mia îşi pierde părinţii şi fratele mai mic într-un accident rutier, şi, cu toate că nu îşi aminteşte momentul impactului, ea îi poate vedea pe cei din jur şi pe sine. Romanul este scris la persoana întâi, Mia evocă evenimente din viaţa sa, descrie ceea ce vede şi aude în spital, deşi nu poate simţi nimic şi este din ce în ce mai slăbită. Dragostea pentru cei rămaşi în viaţă şi pentru Adam şi pasiunea pentru muzica clasică vor determina alegerea pe care tânara o face la final. “Dacă aş rămâne” atinge teme importante, despre viaţă, moarte şi despre cum totul se poate schimba iremediabil într-o secundă. Cartea este inspirată de o tragedie reală.

recenzie

În ciuda faptului că ecranizarea acestei cărţi a apărut în august (septembrie – în România) 2014, eu am reuşit să citesc cartea şi să vizionez filmul numai în februarie 2015. Principala scuză ar fi facultatea şi faptul că la momentul respectiv nu aveam cartea şi nu voiam să văd filmul înainte de a citi volumul care se află la baza lui.

Mia este o tânără de 17 ani  care are o pasiune pentru muzică, în special pentru cea clasică, iar violoncelul este, practic, o parte din ea. Exersează din greu pentru a excela în ceea ce face şi are o viaţă relativ obişnuită.

Asta … până când un accident rutier provocat din pricina zăpezii  îi schimbă viaţa pentru totdeauna. Familia ei moare în acel accident cumplit, iar Mia ajunge la spital, în comă.  Dacă înaintea accidentului, Mia avea griji tipice pentru orice adolescentă, acum ea are de luat o decizie importantă.  Ea trebuie să aleagă „dacă rămâne” sau dacă renunţă la lupta cu viaţa şi hotărăşte să se alăture familiei sale. Fata se află într-o stare intermediară, între viaţă şi moarte, având posibilitatea să vadă şi să audă tot ce se petrece în jurul ei.

Pe tot parcursul cărţii (după producerea accidentului) sunt evocate momente din trecutul Miei, înfăţişând-o pe aceasta alături de familia ei, de prietena ei cea mai bună, Kim, şi de iubitul ei, Adam.

Un lucru care m-a uimit a fost atitudinea Miei când a realizat că familia ei a murit şi că acum este, practic, orfană. Mă aşteptam la o reacţie mai emoţionantă din partea ei, însă Mia  m-a dezamăgit.  Nu o să vă dau prea multe detalii deoarece va trebui să citiţi cartea dacă doriţi să aflaţi povestea Miei.

Subiectul cărţii mi se pare interesant, iar în prim plan este plasată fragilitatea vieţii şi capacitatea de a lua anumite decizii. În ciuda faptului că subiectul este unul bine ales, modul de prezentare a evenimentelor putea să fie îmbunătăţit. Autoarea nu a reuşit să-mi transmită sentimentele Miei, fapt pentru care am avut o atitudine oarecum impasibilă pe parcursul lecturării. Această carte nu a reuşit să-mi stoarcă nicio lacrimă, spre deosebire de film – care m-a făcut să plâng vreo 10 minute.

Cu riscul de a nemulţumi pe cineva, îndrăznesc să afirm că filmul a fost mai bun decât cartea. Într-adevăr, sunt câteva diferenţe între film şi carte, însă aceastea sunt neglijabile. Până să citesc această carte şi să vizionez ecranizarea ei, eram ferm convinsă că o carte e întotdeauna mai bună decât filmul realizat după ea. Dar, mereu există excepţii, iar această carte vine să susţină acest lucru.

Revenind la carte, pot spune că a fost o lectură uşoară şi plăcută pe care v-o recomand şi vouă.  În ciuda faptului că pe mine nu m-a atras în mod deosebit, a fost o carte destul de drăguţă care merită citită, poate într-o vacanţă sau într-o după-amiază în care doriţi să vă relaxaţi.

Citate care mi-au plăcut în mod deosebit:

“Prietenă” este un cuvânt atât de prostesc, a spus el. Nu pot să sufăr să o numesc astfel. Aşa că a trebuit să ne căsătorim, ca să o pot numi “soţie”.

Înţeleg acum că este uşor să mori. Să trăieşti e mai greu.

Nota mea pentru această carte este 3/5.

5_Books

Voi aţi citit cartea? Dacă da, cum vi s-a părut? ^_^

       okian_eng

Cum am devenit populară, de Maya van Wagenen ♠ Recenzie

cum_am_devenit_pupulara_maya_van_wagenen_recenzie

Situată aproape la coada ierarhiei, „pe cea mai joasă treaptă a scării sociale – mă refer la persoanele din şcoală care nu sunt plătite pentru a se afla aici” (după cum afirmă autoarea), Maya nu a fost niciodată populară. Dar, înainte de a începe clasa a opta se hotărăşte să înceapă un experiment social unic: să îşi petreacă următorul an urmând sfaturile dintr-un ghid de popularitate din anii 1950 scris de un fost manechin, Betty Cornell.

Rezultatele efective sunt amuzante, dureroase şi pline de surprize neaşteptate.Relatată cu umor şi cu graţie, aventura Mayei oferă cititorilor de toate vârstele un exemplu contemporan desăvârşit de bunătate, încredere în sine şi, totodată, o mai bună înţelegere a ceea ce înseamnă să fii cu adevărat popular. Citește mai mult »

Ce ne spunem când nu ne vorbim, de Chris Simion | Recenzie

ce-ne-spunem-cand-nu-ne-vorbim-recenzie

sinopsis (1)

Un diagnostic fatal o determină să o ia la fugă şi să se ascundă. Fără nicio explicaţie. Îşi abandonează iubitul, părinţii, prietenii… tot. Pleacă din ţară ca să-şi trăiască sfârşitul într-o singurătate deplină, scriind mail-uri pe care nu le trimite niciodată. După doi ani, îşi reface analizele. Verdictul medical are efect de dinamită. Anulează toate aşteptările. E sănătoasă tun, fără urmă de neoplasm, prin urmare, în viaţă. După doi ani în care a dansat tango cu moartea, revine în povestea din care evadase, dar nu se mai identifică profund cu nimic. Acvariul cu lumea ei de demult, cu peşti-emoţii, cu scoici-amintiri, cu gânduri-nisipuri, cu plante-vise, mediul ei vital de mai înainte, se dovedeşte a fi acum ceva banal, deloc esenţial, foarte simplu de înlocuit. Singurul lucru cu care rămâne după această jupuire e sinele. Dacă primul diagnostic a fost greşit sau dacă şi-a inventat povestea doar ca să fugă de realitatea în care era… nu mai contează atâta timp cât, însoţind-o pas cu pas pe drumul ei, ne-am făcut ţăndări ca să ne recompunem, am minţit ca să descoperim adevărul, am urât ca să aflăm iubirea adevărată, ne-am pierdut definitiv ca să îl regăsim pe Dumnezeu pentru totdeauna.

sinopsis-1
Sinceră să fiu, în ciuda numeroaselor recenzii pozitive pe care le-am citit, Ce ne spunem cand nu ne vorbim nu m-a impresionat deosebit de mult.Deși autoarea are un stil deosebit de a scrie, cu multe metafore,utilizarea lor excesivă încarcă foarte mult textul. Mult prea mult. Nu sunt sigură că am învăţat ceva deosebit din această carte. Cu siguranță Chris Simion doreşte să transmită cititorului o idee, dar eu nu am reuşit să o percep în deajuns de bine.

 „Când eşti pe un drum cu sens unic, fără cale de întoarcere, fiecare secundă te costă altfel. Moartea îmi zâmbeşte din colţul camereu. Mi-ai şoptit toată copilăria că viaţa trebuie să fie o eternă lecţie în care să ne pregătim să murim.”


Cartea reprezintă de fapt o conversaţie realizată prin intermediul unor mail-uri, fără ca protagoniştii să îşi vorbească în realitate deloc. Aceştia sunt numiţi sugestiv Floarea Soarelui şi Zmeul Albastru. Ne putem da seama că ei sunt elemente opuse, Floarea Soarelui trăind şi aspirând spre lumină şi spre marea dragoste, în timp ce Zmeul Albastru  preferă obscuritatea. Obscuritatea Zmeului se traduce în carte prin faptul că el ajunge să o înşele pe Floarea Soarelui în lipsa ei. Cu toate acestea nu poate tăia cordonul ombilical ce le leagă atât de strâns sufletele. Oricât ar încerca să scape de imaginea ei, mereu aceasta reapare, producându-i un comportament oscilant şi pendulativ pe parcursul cărţii: sunt mail-uri când îi spune cât de mult o iubeşte şi mail-uri când o reneagă şi o îndepărtează din calea sa.

”Mă auzi? Caută neîncetat să rămâi liber. Inima ta poate iubi tot ce doreşte. În fiecare răsărit de soare există ceva frumos. Călătoria aceasta nu poate avea sfârşit.”


 Poate că Floarea Soarelui şi Zmeul Albastru putem fi oricare dintre noi. Poate că personajele rămân fără nume tocmai pentru a putea empatiza mai uşor cu ele. Cert e că eu nu m-am regăsit în niciunul dintre personaje. Iubirea celor doi mi se pare absurdă şi clişeeică. Oamenii nu îşi vor scrie niciodată sute de mailuri în care să vorbească doar în metafore. Nu îi poţi spune unei femei ca o iubeşti, ca mai apoi să o înşeli, după care să îi trimiţi un e-mail şi să îţi ceri iertare, spunându-i că voi doi sunteţi suflete pereche şi totul a fost doar o rătăcire. Povestea este foarte încurcată. Cred că dacă aş reciti-o din nou, aş înţelege mai multe. Dar nu am timpul necesar să fac asta.
Nota: 3/5

pret_libris pret_elefant pret_carturesti

Dacă voi aţi citit cartea, aştept să îmi spuneţi ce aţi înţeles voi din ea. În felul acesta poate îmi veţi stârni dorinţa de a o reciti.

Alina Talaba

Divergent, de Veronica Roth | Recenzie

sinopsis-1
– Voi încerca să prezint totul cât mai schematic, pentru a nu da spoilere –
Pot spune că acţiunea şi conflictul conturate de Veronica Roth m-au impresionat plăcut. Nu aveam aşteptări prea mari de la Divergent. Auzisem în repetate rânduri că ar fi o copie fidelă a „Jocurilor Foamei”. Totuși, mie Four mi-a plăcut mai mult decât Peeta, deci pot spune că povestea (băiatul ) m-a impresionat neaşteptat de bine.
Tris face greşeli. Tris nu e nici pe departe personajul feminin fără cusur, care se comportă ireproşabil cu cei din jur. E în stare să spargă nasul unei fete la nervi sau să îşi lovească instructorul peste faţă, după ce o ia în derâdere de faţă cu ceilalţi. Tris e capabilă să treacă de la sentimente de prietenie, la cele de ură şi invers. Tris e Tris, iar eu m-am indentificat în proporţie de 80% cu personajul. Poate că din această cauză mi-a şi plăcut acest volum atât de mult.
Beatrice alege să îşi părăsească propria facţiune, Abnegaţia, în favoarea Neînfricaţilor, acolo unde va avea de înfruntat testele de iniţiere impuse de aceştia. Tot acolo îl v-a întâlni şi pe Four, singurul căruia va ajunge să îi pese cu adevărat de siguranţa fetei, cea care alege să îşi spună Tris.

Acum, ar trebui să scot în evidenţă aspectele negative. Nu mi-a plăcut faptul că locurile, hainele, feţele oamenilor nu sunt suficient de bine conturate. La „Jocurile foamei” aveam totul conturat în memorie asemeni unor imagini dintr-un film. Aici a trebuit să umplu cu propria imaginaţie unele goluri. Aş fi dorit ca lumea şi sistemul de organizare a acesteia să fie descris mai eficient. Mi-aş fi dorit să am o imagine mai de ansamblu asupra Carierei şi asupra echipamentelor neînfricaţilor, în afara descrierii simple date de autoare: „echipament negru, mulat”…

Abia aştept să împrumut al doilea volum de la Pufuleţ şi să îl citesc!(dacă nu mi-l dă o răpesc şi pe ea, şi pe carte). Abia aştept să văd ce se va întâmpla, acum că facţiunile au început să se ciondănească între ele. Abia aştept să citesc pasajele în care apar Tris şi Four, cu un zâmbet tâmp pe faţă :))

Nota
3/5

Vouă v-a plăcut această carte?
Alina Talabă

– Cumpăra seria în engleză aici