Cadavrul din bibliotecă, de Agatha Christie – Recenzie

Această recenzie vine după o lungă absență din partea mea pe blog. Între timp vreau să vă spun că am terminat facultatea, am luat 10 la licență, m-am înscris la un master în limba engleză și mi-am găsit un internship în cadrul unei companie de IT. Peste o săptămână urmează să plec la mare deci îi super mulțumesc Ioanei pentru tot sprijinul acordat pentru blog. Acum că am trecut peste această paranteză, să revenim la recenzie.Citește mai mult »

Anunțuri

#Girlboss – Sophia Amoruso | Recenzie

“There are secret opportunities hidden inside every failure…but start looking now – they are everywhere!”

girlboss_sophia_amoruso_recenzie1

Cine este Sophia Amoruso?

Voi începe această recenzie prin a vă spune că ea este fondatoarea și director executiv al companiei NastyGal.com. În mai puțin de 8 ani Sophia Amoruso a reușit să construiască această corporație ce valorează peste 100 de milioane de dolari și are peste 350 de angajați. Totul a pornit prin deschiderea unui magazin online de haine vintage pe eBay. Asta, după ce a renunșat la școală și a vândut pantofi prea scumpi pentru aș putea permite să-i cumpere. Întrebarea imediată care mi-a venit în minte după cunoașterea acestui fapt a fost: CUM? Care este rețeta succesului?

Citește mai mult »

Miss Peregrine #1 – Ransom Riggs / Recenzie

Miss Peregrine

Miss Peregrine este o carte pe care am început-o acum mai bine de jumătate de an, dar pe care am abandonat-o. Povestea începe într-un mod destul de puțin captivant sau macabru, Jacob fiind pus încă din primele pagini să asiste la moartea bunicului său mult iubit și aparent senil. Cam pe aici m-am oprit și eu cu cititul, deoarece actiunea mi s-a părut prea monotonă, neputând înțelege deloc cursul pe care autorul dorea să îl dea poveștii.

Interesul pentru această carte mi-a fost resuscitat prin prisma vizionării filmului Miss Peregrine’s Home for Peculiar Children, regizat de către Tim Burton. Imediat după ce acesta s-a terminat mi-aș fi dorit să am posibilitatea de a mă uita la partea a doua, dar mi-am dat seama că singura șansă pentru a afla continuarea poveștii ar fi citirea cărților. Prin urmare, m-am reapucat cu răbdare de primul volum al seriei. Inițial citisem cam vreo 50 de pagini, iar până acolo filmul urmase destul de îndeaproape povestea conturată de către Riggs.Citește mai mult »

Dragă viață – Alice Munro ✯ Recenzie

draga_viata_alice_munro_recenzie

Titlul: Dragă viață

Autor: Alice Munro

Editura: Premium

Nr. pagini: 361

Preț: aici

“Gândul că aș fi putut-o sugruma pe sora mea mai mică, adormită în patul de sub mine și pe care o iubeam mai mult decât orice altceva pe lume. Nu o nebunie săbatică, ci una aproape în joacă. O sugestie lenesă, somnoroasă, malițioasă, care părea să aștepte acolo de multă vreme”. Acolo, adică în pivnița întunecoasă a ființei.

Gânduri cețoase, impulsuri obscure, vinovății fără vină, acuzații difuze. Inexplicabilul sau inavuabilul resimțite ca reacție firească. Benign demonism infantil, dincolo de logică și e orice explicație.

Și totul în caruselul Relației, cadrul obsedant al acestor istorii de viață amară, pestriță, derizorie. Relații între părinți și copii, surori și frați, bunici și nepoți, unchi, mătuși, vecini. cu avorturi, adultere, accidente, sinucideri, apendicite, bovarism, sex aiurea, decizii pripite de nuntă și despărțire. Gelozie între surori, ura fetiței față de predicile mamei, Parkinson și Alzheimer, Toronto și Vancouver, baluri provinciale, paralizii, primele fantezii erotice ale vârstei nubile, rochia mamei, azilul, recuperări sentimentale după jumătate de veac, ”apologia vieții neinfibate”, dar și eigorile inflexibile ale unui mediu intens irizat religios.

Pe scurt, viață. Mai precis: draga noastră viață. Cea pe care adesea uităm să o trăim, necum s-o mai și gândim.” (Dan C. Mihailescu)

”Un maestru al prozei scurte contemporane.” (Comitetul Nobel)

Spune Buna! Voi începe prin a vă spune că îmi era dor de voi și mă bucur că am reușit să scap cu viață de primea sesiune! Aleluia!

Revenind la cartea Draga viata, țin să precizez faptul că nu am terminat-o de citit și probabil nici nu o voi termina prea curând. DA, Alice Munro merita Nobelul, deoarece are un mod aparte de a-ași exprima trăirile și de a-și așterne ideile pe foaie, reușind să transmită ceea ce trebuie cititorului. Mie însă, nu mi-a transmis prea multe, pentru că pur și simplu nu îmi place genul. Devine plictisitor la un moment dat să tot începi o nouă poveste, când cea pe care tocmai o terminai chiar devenise cu adevărat interesantă.

De ce am rămas dezamăgită?

Pentru că pur și simplu mi-am dat seama că o citesc degeaba. Cele 15 povestiri sunt, într-adevăr, foarte realiste și frumoase. Ele sunt inspirate din viața cu zi cu zi a oamenilor, prezentând câte un scurt episod din sânul unei familii, la un moment dat. Totusi, mi se pare ca nu rămâi cu nimic concret în minte când ajungi la finalul acestora. Știu, e o recenzie scurtă și scrisă oarecum de mântuiala, dar cartea pur și simplu nu m-a atras și consider că nu prea am ce scrie despre ea.

Nota: 2/3

Aștept să mă aduceți pe calea cea bună și să îmi treziți pofta de a o continua, în secțiunea de comentarii!

Toate cele bune 🙂

Alina Misaki

Cele 5 răni care ne împiedică să fim noi înşine – Lisa Bourbeau RECENZIE

cele_5_rani_care_ne_impiedica_sa_fim_noi_insine_lisa_bourbeau_recenzie

Am descoperit această carte în timp ce citeam un articol despre dezvoltare personală (un subiect care mă preocupă tot mai des în ultima perioadă). Pot spune că Lisa mi-a captat atenţia, m-a cucerit, mi-a deschis ochii, m-a făcut să meditez la întâmplări din trecut, să mă iert şi să mă accept aşa cum sunt. Poate că mai am de lucrat în ceea ce priveşte iertarea şi acceptarea, dar nu îi pot fi decât recunoscătoare acestei femei pentru toată munca ei şi pentru tot efortul depus în scrierea acestei cărţi.

Citește mai mult »

Insurgent, de Veronica Roth – RECENZIE

insurgent-veronica-roth-recenzie
Pot spune că abia aşteptam să încep Insurgent, în principal pentru a observa cum va evolua relaţia dintre Tris şi Four. Dacă în primul volum totul părea prea de basm, prea patologic, prea frumos, în cel de-al doilea volum lucrurile tind să intre pe un făgaş normal, căci în orice relaţie există anumie neînţelegeri şi mici certuri.
V-aş sugera să săriţi peste fragmentele de culoare roşie pentru  a evita spoilerele. Mi-e practic imposibil să fac această recenzie fără a da spoilere, din moment ce este un volum de mijloc al unei serii deja arhicunoscută.
Dacă în primul volum am fost dezamăgită de faptul că autoarea se lipsea cu uşurinţă de descrierea mai detaliată a acţiunii şi a locurilor cu precădere, de data aceasta am observat o îmbunătăţire semnificativă a acestei probleme. Am găsit şi câte 3-4 pagini menite să descrie starea interioară a eroinei și itinerariul pe care îl parcurge. Deși descrierea mediului ambiant lipsea aproape în totalitate din Divergent, aici acest capitol este îmbunătățit, semn că Veronica Roth a învăţat din greşelile primului volum.
Am fost nervoasă la culmea în momentele în care Tris şi Four se certau pe motivul faptul că nu îşi acordă încredere unul altuia. Atâta încăpăţnare şi orgoliu mi-a fost dat rar să văd. Cel mai mult m-a impresionat faptul că Peter a hotărât să o scape pe Tris din mâna erudiţilor, deşi nu ar fi avut nici cel mai mic interes să o facă. Ce nu mi-a plăcut a fost faptul că acţiunea e oarecum scrisă pentru copii, fără a părea în mod deosebit foarte veridică. Sfârşitul mi s-a părut genial, căci se termină cu mult suspans. Adică cine naiba e Edith Prior şi de ce o cheama Prior şi de ce este atât de importantă acea înregistrare cu ea??? (alt mic spoiler, scuzele mele).
Four a continuat să fie foarte drăguţ şi protectiv şi pe parcursul acestui volum. Atââât de drăgut.

Nota
2/5
Voi aţi citit acest volum?
Ştiţi cine e Edith Prior :o3?

Cumpără cartea în engleză aici

De ce nu mi-a placut „Cautand-o pe Alaska”? | Recenzie

cautand-o_pe_alaska

Sinopsis

ÎNAINTE. Miles Halter – un adolescent singuratic pasionat de cuvintele rostite de personaje celebre în ultimele clipe de viaţă – pleacă la şcoala cu internat Culver Creek în căutarea a ceea ce Rabelais numea „Marele necunoscut”.
Acest Necunoscut se dovedeşte mai tulburător decât şi-ar fi imaginat vreodată când în noul său cerc de prieteni îşi face intrarea seducătoare Alaska Young. Inteligentă, amuzantă, imprevizibilă, Alaska îl atrage într-o lume misterioasă de lumini şi umbre, ce stă sub semnul ultimelor cuvinte ale lui Simon Boliver, faimosul general imortalizat de Gabriel Garcia Marquez: „Cum o să mai ies eu din labirintul ăsta?”
DUPĂ. Nimic nu va mai fi la fel.

Recenzie

Cred că este timpul să vă răspund întrebării „De ce nu mi-a plăcut Căutând-o pe Alaska”. Ei bine, răspunsul va fi unul ciudat: nu pot spune că nu mi-a plăcut Căutând-o pe Alaska! Chiar dacă nu am fost în totalitate absorbită de acţiunea cărţii,  întrebarea ce bântuie parcă întreaga existenţă a Alaskăi: „Cum putem ieşi din acest labirint al suferinţei?” m-a îndemnat să o citesc până la final.

„Nu putem să prevedem viitorul. Ce bine ar fi dacă am putea vedea nesfârşitul şir de consecinţe care decurg din cele mai mărunte acţiuni ale noatre. Însă, în clipa în care o facem, nu mai ajută la nimic.”

Mă aşteptam totuşi ca acestă carte să fie mai WOW la câtă lume vorbeşte despre ea şi despre John Green. Totuşi nu m-a încâtat suficient de mult. Nu pot spune că nu îmi place povestea, dar mă aşteptam la ceva mai sclipitor şi mult mai bun. Alaska Young cu siguranţă nu a devenit personajul meu favorit. Modul ei ciudat de a se comporta, impulsivitatea, toanele ei, răspunsurile date în doi peri prietenilor, m-au făcut să o detest iniţial. În final mi-am schimb părerea într-un mod pozitiv, dar nu suficient de mult. Nu vă aşteptaţi să daţi peste un personaj feminin rupt din basme, fără defecte, ce suceşte minţile băieţilor dintr-o singură privire. Bine, poate că mintea băieţilor o suceşte fără prea mult efort, dar ceea ce vreau să zic e că Alaska Young e un personaj ce are şi defecte.  Multe defecte pe care John Green le evidenţiază parcă dinadins, în loc să încerce să le ascundă.


„Buddha a spus că suferinţa este provocată de dorinţă şi că încetarea dorinţelor înseamnă încetarea suferinţei. Când încetezi să-ţi mai doreşti ca lucrurile să nu se descompună, atunci n-ai să mai suferi când o vor face.”


Un aspect ce nu mi-a plăcut la carte, deşi veţi spune că sunt nebună, este prezenţa înjurăturilor şi a expresiilor de genul „Să te fut!” sau „Ţi-a luat-o în gură de două ori într-o singură zi” (expresii citate din carte), deşi pe copertă scrie clar că aceasta se adresează tinerilor cu vârsta de 14 ani. Ştiu, la 14 ani adolescenţii cunosc deja aceste expresii din diferite anturaje, dar parcă nu e ok să le regăseşti într-o carte. Din punctul meu de vedere  o carte ar trebui să lumineze minţi, nu să promoveze alcoolul, fumatul, nesupunerea  în faţă autorităţii şcolară, aspecte care se regăsesc din plin în cele 284 de pagini.

„Uneori piezi o luptă, dar trăsnăile întotdeauna câştigă războiul.”


Acum e timpul să trecem la aspectele pozitive. După cum am spus, Alaska nu a reuşit să îşi ocupe locul pe lista personajelor mele favorite. Totuşi, un personaj secundar conturat de către John Green ca fiind un bătrân neputincios cu un singur plămân, profesorul Dr. Hyde ce predă materia numită „Religiile lumii” a reuşit să îmi câştige simpatia. Am extras multe citate din acestă carte datorită lui. Cred cu tărie că Miles Halter nu ar fi ajuns să se întrebe anumite lucruri pe parcursul acţiunii fără îndrumarea acestui profesor, pe care ajunge să îl considere un geniu. Mi-ar fi plăcut ca în liceu să studiez un obiect precum Religiile lumii, cu un profesor la fel de bine pregătit, dar din nefericire, liceul deja s-a terminat, deci pot doar să mai am speranţa că nepoţii mei o vor putea face. (paragraf nostalgic)

Colonelul e un alt personaj pe care am ajuns să îl îndrăgesc, pe lângă Miles Halter, datorită sclipirii sale de geniu şi a prieteniei adevărate, a camaraderiei de care dă dovadă. La început am crezut că acest personaj va fi un reprezentant al tânărului delăsător şi prost. Totuşi, el  se dovedeşte a fi un adevărat geniu,  capabil să plănuiască la secundă anumite comploturi (vă las să citiţi cartea pentru a descoperi la ce mă refer), care îşi iubeşte mama în ciuda sărăciei în care trăieşte şi care învaţă pentru a obţine calificative mari. Cu siguranţă m-a uimit în mod plăcut.
Finalul e deschis, aspect care mi-a plăcut. Cu siguranţă aş fi avut mai multe de scris la întrebarea „De ce nu mi-a plăcut Căutând-o pe Alaska?” dacă finalul ar fi fost sec, conturat clar, fără a lăsa nici o întrebare cititorilor. Eu m-am ales cu o listă semnificativă de întrebări, la care sper să găsesc răspunsul în timp prin prisma experienţelor vieţii.

„Îşi petreci toată viaţa captiv în labirint, gândindu-te la felul în care vei evada de-acolo într-o bună zi şi cât de mişto o să fie să-ţi imaginezi că viitorul te face să mergi înainte, dar n-o faci niciodată. Te foloseşti de viitor pentru a scăpa de prezent.” 


Cartea primeşte nota 2/5 datorită finalului, a personajelor amintite mai sus şi a întrebării „Cum putem ieşi din acest labirint al suferinţei?”.  Nu a fost o carte proastă, dar nu s-a ridicat în totalitate la înăţimea aşteptărilor mele.
pret_libris pret_elefant pret_okian_eng
Voi ce părere aveţi despre această carte? 
Aştept cât mai multe comentarii!
 
Alina Talabă