Book Haul | Februarie – Aprilie

Pentru că mi s-au adunat în bibliotecă câtevă cărți noi am zis să fac astăzi un mini book haul. Precizez că acestea sunt cărți cumpărate de mine, care așteaptă de ceva vreme să fie citite. Între timp încerc să termin seria Outlander. Am impresia că dacă mai cumpăr o carte, îmi va trebui cel puțin un an să mă apuc să o citesc, așa că mai bine nu o mai cumpăr deloc.

Frankenstein, de Mary Shelly

Voi începe cu Frankenstein, de Mary Shelly. Am citit o altă ediție în trecut, dar pe aceasta nu aveam cum să o ratez. Ediția de față este una aniversară, cu ilustrații de David Plunkert. Vă atașez mai jos câteva poze pentru a vă demonstra cum a reușit să mă impresioneze. Ilustrațiile și calitatea tiparului au fost factorii care mi-au scos banii din buzunar. Nu au fost mulți. Doar 38 de lei.

Origin Story, de David Christian

Chiar dacă cartea Origin Story încă nu a fost tradusă la noi, mi-a atras atenția. Cumva este similară cu Sapiens, scurtă istorie a omenirii, dar totuși diferită. David Christian nu se axează doar pe explicarea evoluției oamenilor. Pornește de la înțelegerea fenomenului de Big Bang si analizează evoluția universului în general. Evoluția Homo Sapiens este descrisă ca parte componentă a universului, fără a se axasa însă doar pe aceasta.

The Science of Cooking, de Dr Stuard Farrimond

O să ziceți că îmi cumpăr cărțile doar după cum arată și cumva vă voi da dreptate. The Science of Cooking este o carte de gătit, fără însă a fi un glosar de rețete. Se axează pe principii de gătit pe care bucătarii profesioniști le urmează și explica cu ilustrații întregul proces al pergătirii preparatelor. Știați de exemplu cum recunoașteți gradul de gătire a vitei? Sau cum afectează sarea gătirea ulterioare a cărnii? Vă las mai jos câteva poze pentru a vă face o idee despre estetică acestei cărți. Eu o ador.

Seria Cormoran Strike, de Robert Galbraith

Cine nu a auzit de seria Cormoran Strike asta? Biblioteca mea nu avea cum să o rateze, mai ales când am aflat de serialul care urmează să apară pe Netflix. Detectivul Cormoran Strike și-a pierdut un picior în urma participării la războiul din Afganistan. Din câte am citit, detectivul acesta se deosebește destul de mult de alții. Abia aștept să citesc seria și să văd dacă se ridică la nivelul lui Poirot sau a lui Sherlock. Sunt sigură însă că J. K. Rowling nu mă va dezamăgi.

Acestea sunt câteva dintre cărțile achizionate în ultima vreme. Ar mai fi cam vreo 15 cărți de Warcraft achizionate de ”colegul de apartament” dar nu știu să vă povestesc acum mare lucru despre ele. Dacă doriți mă pot interesa și pot reveni cu o postare ulterioară doar despre acestea.

Pe voi ce vă atrage cel mai mult la o carte? Coperta, ilustrațiile din interior sau sinopsisul de pe spatele cărții? Ce vă convinge să o achiziționați?

Alina Talabă

2 gânduri despre “Book Haul | Februarie – Aprilie

  1. Foarte frumoase, spor la citit! Chiar as vrea o postare si despre cartile Warcraft. Ca sa raspund la itnrebare, principalul e sinopsisul, dar estetica si grafica, coperta, toate ridica mult nivelul de interes.

    Apreciază

Lasă un gând bun :3

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s