„Coroana” – Kiera Cass (Volumul V/Seria „Alegerea”) || Recenzie

9 zile. 9 zile fără să mă ating de o altă carte după ce am terminat-o pe aceasta. După ce am terminat una dintre cele mai plăcute serii citite.

SINOPSIS

Când Eadlyn devine prima prințesă din Illéa care își organizează propria Alegere, ea nu crede că se va îndrăgosti de vreunul dintre cei treizeci și cinci de tineri. Petrece primele câteva săptămâni ale competiției numărând zilele până când va putea scăpa de ei. Dar, pe măsură ce evenimentele de la palat se precipită și Eadlyn este obligată sa iasă și mai mult în lumina reflectoarelor, își dă seama că poate nu ar fi fericită să rămână singură. Încă nu este sigură că va trăi o poveste romantică de iubire, așa cum s-a întâmplat cu părinții ei în urmă cu douazeci de ani. Dar, uneori, dragostea apare acolo unde nu te aștepți…și în curând Eadlyn trebuie să facă o alegere mai dificilă și mai importantă decât și-a imaginat vreodată.

RECENZIE

        Poate că. Fără poate, deci haideți să începem anul cu mai multă certitudine și hotărâre. Acesta ar fi unul dintre lucrurile pe care mi l-a inspirat ultimul volum din seria Kierei Kass. Încredere în sine.

        După cum bine știți dacă m-ați mai citit, și dacă nu vă spun acum, seria „Alegerea” pentru mine a fost picătura de relaxare perfectă pentru starea în care mă aflam în momentele în care am citit cărțile, motiv pentru care vor rămâne fără doar și poate în preferințe foarte, forte multe timp. Mereu a fost o parte din mine care și-ar fi dorit să fie prințesă, dar shh, să nu mai spuneți – evident – la nimeni. Imagine similară

        Încep prin a îmi exprima mai întâi frustrările pentru că Dumnezeu știe că nici în momentul de față nu înțeleg de ce au fost doar 288 de pagini. De ce pentru un final de serie, ai alege să îți așterni ideile și concluziile, dacă mă întrebi pe mine, ba chiar cele mai motivaționale și reușite secvențe în doar 288 pagini. Asta pur și simplu nu am reușit să o înțeleg, nici măcar la această oră. De ce?~ Și ei bine acesta ar fi doar primul punct pentru că pe al doilea nu pot să vi-l detaliez. Să spunem doar că alegerea lui Eadlyn nu s-a potrivit atât de mult gusturilor mele. A fost bine primită însă nu cu o aceeași bucurie, același entuziasm, ca pe cea a lui Maxon. 

         Și că tot vorbeam de el, am nevoie de traducerea nuvelelor pentru că mai am nevoie de America și Maxon împreună. Ei au reprezentat pentru mine ideea cuplului ideal ficțional, adus din lumi diferite și cu principii diferite. M-am bucurat în ultimul volum de bunăstarea celor doi și de maturitatea la care au ajuns. Vorbesc despre asta pentru că în mod evident au știut cum să își educe copii, să îi expună societății și în final să ofere regatului o regină pe măsură. Imagine similară         E greu să crezi că din obligație ai putea vreodată să îți găsești sufletul pereche, că în doar câteva săptămâni ai putea să „faci rost” de un om potrivit gusturilor și idealurilor tale. Dar e și mai greu în doar câțiva ani de adolescență să devii regină. Dar se pare că totuși ești pregătită pentru asta și că destinul va avea grijă să îți aducă înzecit emoția și toată înțelegerea de care ai nevoie.

          Am citit romanul în doar câteva ore, după simulări, anul trecut întocmai pentru că voiam să urmăresc clar firul întâmplărilor și evoluția personajului principal. Eadlyn crește. Și nu doar fizic ci și moral, ajunge la așteptările poporului și la sufletul oamenilor de rând. Devine conștientă de calitățile pe care le deține și învață să le folosească. 

„Aveam putere și nu știam cum să o folosesc. Eram o conducătoare care nu știa cum să conducă. […] Mă curtau șase tineri și nu știam cum să mă îndrăgostesc.”

          Capătă încredere în sine și realizează faptul că indiferent de cum te privește lumea, tu trebuie să fii tu, iar alegerile tale trebuie să fie asumate. Mi-a plăcut mult citatul pe care vi-l voi prezenta mai jos întocmai pentru că a stârnit păreri în mine și m-a făcut într-o oarecare măsură să îmi dau seama de propria-mi valoare. Este de departe citatul meu favorit din povestea ce a avut-o în prim plan întocmai pentru că m-am regăsit. 

„Tocmai mi-am dat seama că pot să conduc și să-mi placă și florile în același timp.”

         La fel ca și tatăl ei aceasta capătă și dobândește inteligență de care toată Illea are nevoie. Imagine similară

RATING

Fără doar și poate 5/5. Cred că m-am argumentat destul și că v-am convins într-o mică mare parte că merită să oferiți o șansă seriei dacă sunteți fani fantasy și romance.

Imagini pentru 5 stars

COLABORARE

Imagini pentru editura corint

Am primit romanul din partea celor de la Editura Corint, Leda Edge, cărora le sunt profund recunoscătoare pentru titlurile cu care nu încetează niciodată să ne uimească. 

Faceți o treabă minunată! 

Cartea este disponibilă pe site-ul editurii (click aici) și în librăriile partenere. 

Vă cuprind!

Maxim Ioana

 

 

 

Lasă un gând bun :3

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s