Arta subtilă a nepăsării – Cum să îți pese doar de ceea ce contează cu adevărat

Cu siguranță ai avut perioade când ai fost stresat, depresiv și anxios, gândindu-te că nu reușești să te integrezi într-un anumit mediu, că nu reușești să te ridici la nivelul celor cu care socializezi, că nu reușești să ai relația perfectă sau că nu reușești să ai casa mult visată.

2328214-0

Care este subiectul principal al cărții?

Arta subtilă a nepăsării sau The subtle art of not giving a f*ck, cum este denumită în engleză, vine și îți spune că stările tale de anxietate sunt datorate unui sistem de valori prost îndrădăcinat în subconștientul tău.  Autorul, Mark Manson, printr-un stil plin de franchețe și foarte sarcastic, îți spune prin intermediul acestei cărți că frica de eșec este cea care te împiedică să trăiești cu adevărat. Iar toată această frică este născută din dorința noastră de a mulțumi pe toată lumea, de a reuși în viață asemeni influencerilor de pe instagram, de a fi mereu pe plac persoanei iubite.

Știu că până acum pare a fi genul tipic de carte care te îndeamnă să gândești pozitiv și să aspiri la un țel mai înalt, pentru că astfel totul se va rezolva de la sine. NU este deloc așa. Din contra, Mark Manson critică atitudinea cărților de self-help care ridică în slăvi gândirea pozitivă, el motivând deseori că eșecul este cel care stă la baza succesului. Ca să citez direct din carte, cred că fraza care descrie cel mai bine acest principiu ar fi Our struggles determine our success.

Cum să faci să îți pese doar de lucrurile cu adevărat împortante?

Pe parcusul cărții, Marson ne atrage atenția că cele mai multe neplăceri din viața noastră provin ca urmare a unui sistem de valori și măsuri prost ales. De exemplu, dacă tu crezi că împlinirea va veni doar dacă vei avea o casă și o mașină frumoasă, e posibil ca atunci când chiar le vei avea, pe la vârsta de 30 de ani, să te trezești într-o criză a vârstei de mijloc. De ce? Pentru că țelul care te-a motivat pe parcursul vieții a fost cumpărarea acelor obiecte, iar acum că ai reușit să le achiziționezi, ai rămas dintr-o dată fără nici un obiectiv. În loc să fii împlinit și fericit, descoperi că parcă îți lipște ceva.

Un sistem sănătos de valori ar fi fost dorința ta de a fi un om onest, muncitor și dornic să învețe mereu ceva nou.

Este abordată în carte problema relațiilor care nu îți aduc satisfacție?

Da, este. Și totul pornește de la Romeo și Julieta, poveste prezentată într-un mod plin de umor și sarcasm de către autor. El consideră că însuși Sheakspeare a scris această poveste pentru a lua în derâdere iubirea vehiculată ca fiind foarte puternică, dar care în realitate este nocivă pentru ambii parteneri.

Pe lângă problema relațiilor amoroase, Manson abordează și relațiile colegiale sau de prietenie, reușind să îți aducă în vedere un nou set de valori după care să alegi oamenii cu care comunici în mod curent.

Cui aș recomanda cartea?

Sinceră să fiu, nu cred că această carte trebuie recomandată doar unei anumite categorii de oameni. Eu aș recomanda-o tuturor celor care simt că au prea multe greutăți pe care nu le poată depăși cu ușurință. Anecdotele din carte despre personaje celebre, glumițele aruncate pe ici pe colo, dar și perspectiva asupra propriei morți, cu siguranță te va ajuta să îți prioritizezi problemele și să vezi care merită cu adevărat să fie demne de luat în considerare.

Nota +5/5

SHOP:Elefant SHOP:Libris SHOP-ENG:Okian

Reclame

2 gânduri despre “Arta subtilă a nepăsării – Cum să îți pese doar de ceea ce contează cu adevărat

  1. Sincer nu am avut cine stie ce tragedii in viata, dar nu pot spune ca n-am avut pitici pe creier si o sa se tot iveasca. De exemplu acum am un drag(c) sa ma uit in oglinda si sa imi caut riduri inexistente. Posibil sa o cupar daca dau de ea, imi place omul asta.

    Apreciază

    • Încă nu am ajuns la etapa aceasta cu ridurile, dar sunt sigura ca la un moment dat ma voi lovi de ea:)) oricum acum ca am citit cartea, pot spune ca Mason iti va da multe motive ca să nu mai cauti defecte cu ochi atat de critici 3

      Apreciază

Lasă un gând bun :3

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s