Vremuri de sânge și străluciri de stele – Laini Taylor || Recenzie

Vremuri-de-sange-si-straluciri-de-stele-de-Laini-Taylor

Editură: Epica

An apariție: 2017

Nr. pagini: 461

Autor: Laini Taylor

SINOPSIS

            Dacă în al doilea roman Karou este supusă și trebuie să formeze o nouă armată, Akiva încearcă să salveze lucrurile, să facă lumea un loc mai bun și toate acestea din speranță. Inimi zdrobite, suflete regăsite și alegerile insuportabile descriu perfect ce va avea să anunțe autoarea în continuarea seriei.

RECENZIE

            Aho, aho, că de mult n-ați mai citit o recenzie de la mine. Câtă vreme a durat? O lună? Sau poate mai mult de când am pus mâna pe această carte. Nu mă întrebați de ce a durat atât, însă nu cred că e în totalitatea vina cărții. Cheful m-a părăsit și am tot spus asta pe rețelele de socializare. Dar, cum m-am pus serios pe citit, am terminat-o într-o seara.

            Volumul doi al seriei „Născută din fum și os” promite mult mai mult suspans și încordare decât primul volum. Dacă în primul roman autoarea s-a axat pare-mi-se mai mult pe dezvăluirea secretelor, pe cunoaștere, al doilea roman este un total haos de distugere și supunere, de jocuri murdare și de o continuă luptă pentru supraviețuire în care doar iubirea și respectul purtat se luptă alături de speranță.

             Personajele sunt mult mai bine conturate iar scopurile lor sunt clare. Karou intră sub posesia Lupului Alb, Thiago, întâiului născut al Despotului, erou al triburilor unite și generalul himerelor, și reia meseria pe care Brimstone o făcea odinioară: făurește monștri. Ajută la crearea unei noi armate care va avea ca scop terminarea îngerilor și încheierea războiului.

             Dar războiul abia a început iar Akiva este mistuit de durere și sacrificiu. Disperat și înfricoșat de gândul că a câștigat în locul iubirii lui Karou ura sa, caută modalități prin care să își răscumpere greșelile și fie iertat. Universul nu îi stă alături, motiv pentru care încep să se dezlănțuie tragediile despre care vă vorbeam. 

             În scenă revine Issa, mosturul cu chip de înger care o va susține și o va ajuta necondiționat pe Karou. Până și prietenii acesteia o găsesc, Zuzana și Mik, o ajută însă în final sunt obligați să facă sacrificiul pentru a o ști pe prietena lor în siguranță. Alături de ei se alătură și Ziri, un suflet pur, trimis în război și care se va întoarce în finalul cărții în forță și disperare. 

Ziri

           Așa cum vă spuneam acțiunea are un ritm alert, dinamic și prezintă războiul dintre himere și serafimi, descrierile sunt cât trebuie de lungi atât cele legate de spațiu cât și cele legate de înfățișarea personajelor. Finalul a fost neașteptat, am citit cu o rapiditate maximă ultimele pagini în speranța ca dragostea să triumfe însă autoarea mi-a dat „peste ochi” și m-a lovit cu o nouă realitate pe care abia aștept să o descopăr. 

            „Vremuri de sânge și străluciri de stele” surprinde diferite sentimente de dragoste, ură, răzbunare îmbinate și frumos reliefate, puse pe baza personalităților puternice ale personajelor. Un roman plin de magie, speranță și care te va face să aștepți cu sufletul la gură sau să citești într-o altă limbă accesibilă ultimul volum. 

RATING

           Ofer 5/5 steluțe! 

images

               Volumul poate fi achiziționat de aici

V-am cuprins! 

Maxim Ioana

Reclame

4 gânduri despre “Vremuri de sânge și străluciri de stele – Laini Taylor || Recenzie

  1. Am auzit de această serie și chiar colegele mele de clasă tot vorbesc despre ea. Numai cuvinte de laudă la adresa lor, dar nu știu, am impresia că nu se potrivește cu stilul meu. Cel mai probabil o să împrumut primul volum să văd cum mi se pare.

    Frumoasă recenzia, cumpăram cartea după această recenzie… dacă era pe gustul meu subiectul :)))

    Apreciază

Lasă un gând bun :3

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s