Urgia și Zorile – Renee Ahdieh || Recenzie

Autor: Renee Ahdieh

Nr.pagini: 416

Editura: Epica

An apariție: 2016

       Deși cu greu am făcut rost de el, cheful mi-a revenit și iată că revin astăzi cu o nouă postare. De mult nu am mai făcut o recenzie, ba chiar am sărit peste o carte pe care am citit-o doar ca să vorbesc despre aceasta mai întâi. Oficial, am o nouă carte preferată și nu știu cum de doar Editura Epica a fost în sufletul meu mereu. „O combinație între Urzeala Tronurilor și O mie și una de nopți” așa cum au afirmat cei de la US Weekly. O poveste emoționantă care te va purta departe, în meleaguri necunoscute.

         Complet hotărâtă să își răzbune prietena, Șeherezada se oferă să îi fie mireasă califului din Khorasan, monstrul care își ucide în zori nevestele. Aceasta se decide nu numai să rămână în viață, ci și să îi pună capăt domniei băiețandrului. Îl atrage în mrejele sale, îi spune povești și speră că următorul răsărit să nu îi fie ultimul. Povestea ia o întorsătură neașteptată iar monstru se dovedește a fi un simplu băiat cu sufletul sfâșiat.

     Ce-i drept nu am mai citit de mult o carte atât de bună. Cu o idee principală oarecum aparte, acțiunea este proiectată în Khorasan, ceva ce ar însemna astăzi Iran, Turkeninstan, Afghanistan, pe acolo. De aceea cu siguranță când ne vom gândi în viitor la această carte o vom asocia probabil cu Aladdin, Jasmine, Jafar și un covoraș magic.

      Povestea se deschide practic cu esența cărții pe care eu nu am înțeles-o de la început. (Ca să fiu sinceră nu am avut așteptări prea mari.) Am fost asaltată cu atâtea ale idei frumoase începând cu primul capitol astfel încat prologul mi-a devenit aproape inexistent. Dacă mă întrebați pe mine incipitul operei a fost cu siguranță unul de tip ex abrupto. Exact ca și la literatura română, autoarea noastră își începe lucrarea cu ceea ce a stârnit personajele și le-a antrenat în conflict. Cu inima frântă, Șazi este dispusă să renunțe la propria ei viață pentru Shiva, prietena ei cea mai bună care a fost omorâtă de către calif.

  „Voi apuca să văd cum soarele apune și mâine. Nu am voie să fac greșeli. Jur că voi apuca să văd cât mai multe apusuri de soare. Și te voi ucide. Cu mâinile mele.”

        După ce ceremonia are loc, Khalid își face apariția în camera ei și practic de aici evoluiază acțiunea. Ea îi oferă primul râs sincer, el îi oferă primul zâmbet.

„- Dar cine spune că sper să câștig dragostea supușilor mei? ripostă califul, pe un ton placid.

   Auzindu-i cuvintele, Șeherezada se întoarse spre el și-l țintui cu privirea.

– Și eu care am crezut, în tot acest timp, că sunteți un om inteligent, spuse ea, imitându-i, în derâdere, tonul rece al glasului. Ironia ei subtilă nu-i scăpă califului.

– Și eu care am crezut, în tot acest timp…, că nu vrei să mori, îi răspunse el, cu o grimașă în colțul gurii.”

        Și, de cine vă aduce aminte Khalid dragilor? Sau poate că nu ați mai citit, și o să vă ajut eu. Will Herondale la orizont, dragile mele. Cert este că, acest băiețandru monstru este versiunea mea masculină. Dacă vreodată v-ați întrebat cam cine sunt eu, dacă veți citi Urgia și zorile, cu siguranță veți afla. Khalid a avut parte de o copilărie grea și tronul i-a fost oferit pe nepregătite. Chiar dacă trecutul său se dezvăluie abia la sfârșit, din primele pagini ne-am putea da seama că nu e acel personaj negativ care să facă treaba cu mâinile lui. De acord, a omorât zeci de fete. Dar fetele au fost omorâte din porunca lui. Înțelegeți ce spun?

          După ce Șeherezada începe să îi spună povești, califul simte nevoia să o țină cât mai aproape de el și să o ferească de probleme chiar dacă știe încă din prima zi în care a văzut-o că ea avea să îi fie sfârșitul. Și a fost împăcat cu asta pentru că e conștient de câte familii a distrus. Știe că el e distrus, și știe că e monstru. S-a îndrăgostit de sinceritatea ei. Șazi emană sinceritate prin toți pori, de aceea motivul ascuns pentru care ea s-a oferit să îi fie mireasă nu îi dă pace.

             De cealaltă parte, Șeherezada are parte de un proces de maturizare, de evoluție. Deși sosită în palat complet hotărâtă că trebuie să își ucidă califul o dată cu trecerea timpului, se redescoperă și nu mai vrea să se întoarcă. Descoperă iubirea adevărată. De lămurit aici ar fi motivul pentru care multe persoane se feresc de această carte. Nu e un triunghi. Bine, este, dar nu este. Tariq este iubirea ei din copilărie, de acord. Dar atunci când maturizarea ajunge acolo unde trebuie să ajungă ea face diferența între ceea ce simte pentru Khalid și ceea ce simte pentru Tariq. Acesta luptă pentru ea, dar de fapt el luptă degeaba. Pusă în față faptului împlinit atunci când totul se năruie, palatul se prăbușește și ea trebuie să aleagă, Șazi știe bine de cine are nevoie, care este joonam-ul al ei. Aspectul acesta mi-a plăcut cel mai mult. A fost fată deșteaptă până la final și și-a dezvăluit sentimentele la momentul potrivit.

            Un punct al fetei care a fost oarecum tratat superficial este puterea ei, cea despre care nu știm multe lucruri. Cadoul oferit de învățător a ajutat-o pe Șazi să își descopere puterea. Presimt că în următorul volum v-a afla cum să o controleze.

             Finalul cărții m-a lăsat… m-a lăsat. Nu vreau să descriu pentru că știu bine că mi-ar fi imposibil să o fac fără să vă divulg câte ceva și ar fi păcat să îmi nărui munca.

„Așa că o să scriu și o înalț spre ceruri… Te iubesc – de mii și mii de ori. Și nu-mi voi cere nicicând iertare pentru asta.”

              Oare dragostea lor va supraviețui?

---

---

Puncte tari: aranjare în pagina, începutul de capitol

Puncte slabe: intenția unui triunghi amoros, DAR NU ESTE. Mergeți pe mâna mea.

Scena favorită: Nu mă pot horărî. Poate prima întânire, poate când a numit-o Regină a Khorasanului. Poate toate momentele în care a numit-o joonam, poate când a numit-o delam.

---

---

        

               Mă încred în funcția mea persuasivă și chiar îmi doresc să citiți această carte. Am primit o lecție de viață, o nouă viziune pentru dragoste. Și am înțeles că dacă e să fie, o să fie.

V-am cuprins! – Ioana

*joonam – viața mea; delam – inima mea