„I am Heath Ledger” aduce o mare de lacrimi

La 10 ani după trecerea în neființă a regretatului actor Heath Ledger, documentarul ce îi poartă  numele va stârni zeci de emoții în lumea cinematografică. (23 aprilie)

În data de 4 aprilie actorul ar fi împlinit 38 de ani. Cauza morții stabilită de către medicii legiști ar fi fost un amestec de șase medicamente devenit accidental mortal. „S-au gasit somnifere și antidepresive lângă patul actorului, dar nu și substanțe ilegale, bilet de adio sau alte dovezi incriminante.”, s-a scris în raportul poliției. Acordat post-mortem acesta deține un premiu Oscar pentru rolul Jokerului din filmul The Dark Knight.

Pe Ledger îl recunoaștem și din:

Brokeback Mountain, film apărut în 2005. Povestea de dragoste dintre cei doi cawboy i-am adus actorului chiar și o nominalizare la Oscar. „Am simțit că alegerile erau deja făcute pentru mine, așa că am simțit că e momentul pentru mine să găsesc o poveste bună si să–mi încerc puterile.”, a declarat Ledger într-un interviu pentru Glasgow Herald în același an.

The Patriot, film apărut în 2000. Personajul său, Gabriel, pleacă în război.

10 things I hate about you, serial comedie apărut în 1999. Patrick cel cu bucle.

V-am cuprins! – Ioana

Anunțuri

3 gânduri despre „„I am Heath Ledger” aduce o mare de lacrimi

Lasă un gând bun :3

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s