Uncategorized

Deadpool 2 încalcă și mai multe reguli?

Scenariștii Deadpool afirmă faptul că povestea s-ar putea să fie nouă cu personaje noi cum ar fi Cable ce ar putea fi jucat de Michael Shannon. Deadpool 2 se află în pregătire pentruanul viitor însă data exactă a premierii nu a fost încă lansată.

La conceperea scenariului s-a alăturat și Drew Goddard (Daredevil, Lost), iar fanii au presupus că odată cu implicarea acestuia direcția acțiunii se va schimba. Principalii scenariști asigură exact contrariul.

„Lucrăm zilnic la scenariu. Drew a fost consultantul nostru pe proiect şi asta a fost minunat, pentru că am mai avut o voce creativă care să ne ghideze. Dar când a fost vorba de poveste doar noi ne-am implicat aici şi aşa vor continua lucrurile. Până se va da startul filmărilor – şi ştiu că au circulat zvonuri ce au susţinut că Drew a preluat controlul şi pe partea de scris, ce nu sunt adevărate şi sper că au încetat – vom continua să ne implicăm constant în scenariu, lucrând alături de Ryan [Reynolds] şi de regizor”, a spus Wernick.

Totodată Reese a fost întrebat și despre tonul continuării:„Tonul filmului va fi acelaşi. Va fi în acelaşi registru, adică vom vedea încălcate toate regulile – cum am văzut anterior şi ceva mai mult. Dar vom vedea acelaşi Deadpool pe care oamenii l-au îndrăgit şi care i-a captivat în primul film. Nu suntem nebuni să schimbăm asta. Dar va fi o poveste nouă, cu personaje noi şi va fi nemaipomenit de distractivă. Credem că va fi şi încărcată afectiv. Suntem atât de entuziasmaţi de ce avem acum, de cele 119 pagini scrise, că abia aşteptăm să le aducem în faţa camerelor de filmat”.

Acestea fiind spuse nu cred că ar trebui să ne alarmăm. Unde-s mai mulți puterea crește. Rezultatul poate că va fi mai bun.

Sursă Cinemagia
Anunțuri

Un gând despre „Deadpool 2 încalcă și mai multe reguli?

Lasă un gând bun :3

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s