Blestemul Câștigătorului de Marie Rutkoski | Recenzie

Titlu: Blestemul Câștigătorului (Blestemul Câștigătorului #1) Blestemul Câștigătorului (Blestemul Câștigătorului, #1)

Autor: Marie Rutkoski

Editura: Grupul Editorial Corint (Leda Edge)

Nr. de pagini: 368

Data apariției: 23 mai 2016

sinopsis (1)

Într-un imperiu care se desfată cu războaie și cu înrobirea celor învinși, Kestrel, fiica unui general, are doar două posibilități: să se înroleze în armată sau să se căsătorească. Dar lumea îi este dată peste cap atunci când își întâlnește sufletul-pereche – un sclav ai cărui ochi par să sfideze întreaga lume. Urmându-și instinctul, sfârșește prin a-l cumpăra pentru o sumă imensă de bani. Însă băiatul deține un secret, iar Kestrel află în curând că prețul pe care l-a plătit pentru o altă ființă umană e mult mai mare decât și-ar fi putut imagina.

Blestemul câştigătorului îţi taie răsuflarea, e un triumf liric al cărţilor YA fantasy. Marie Rutkoski scrie cu o forţă extraordinară şi a creat o epopee de o frumuseţe temerară. E o carte care trebuie citită.” Ann Aguirre

sinopsis-1

Scriu. Rescriu. O iau de la capăt. Acesta este ritualul pe care îl urmez de când am terminat de citit acest volum. Magnific. Delicios. Misterios. O capodoperă YA cum nu credeam că am să mai citesc vreodată, Blestemul câștigătorului este un must read!

Mărturisesc că nu auzisem de această carte până nu a fost tradusă și la noi, iar aspectele care m-au determinat să-mi doresc cu ardoare să o citesc au fost: coperta, care e absolut superbă, și descrierea, care promitea altceva decât majoritatea cărților din sfera YA. Cu toate că se ivea o posibilă poveste de dragoste, circumstanțele erau diferite. Mult mai diferite. Chiar zilele trecute îmi spuneam că vreau să citesc o carte cu tentă romantică, dar în care să nu fie acel cuplu clișeic compus din bărbatul bogat, galant și dominator, alături de femeia modestă, timidă și supusă. Se pare că zeii au plecat ureche la dorința mea umilă deoarece au făcut tot posibilul ca Blestemul câștigătorului să ajungă în mâinile mele, alimentându-mi speranța că mai există cărți care nu abundă de clișee.  Nu cred că poți să încadrezi acest volum într-un singur gen literar, deoarece Marie Rutkoski jonglează cu mai multe planuri, de la distopic și istoric, până la romance.

Image may contain: text

Herranii au fost cuceriți și înrobiți de către valorieni, aceștia din urmă folosindu-se de purerea și abilitatea lor de luptători pentru a pune stăpânire pe pământurile și destinele herranilor. Cu timpul, valorienii au dat naștere unui imperiu puternic, bazat pe reguli de nestrămutat; o societate condusă de aristrocrați, la baza căreia se aflau sclavii, care îi serveau cu umiliță și supunere pe stăpânii lor. Lumea creată de Marie Rutkoski ia forma unui joc al sorții, un joc de șah în care sunt distribuite cele două popoare. Chiar dacă, în aparență, valorienii sunt cei care au câștigat războiul, confruntarea cu herranii e departe de a se încheia.

La împlinirea vârstei de 20 de ani, Kestrel se va afla la un moment de răscruce, fiind nevoită să aleagă între două variante care îi voi marca destinul pentru totdeauna. Căsătoria sau armata. Acestea sunt opțiunile protagonistei, însă niciuna nu îi surâde. Mai are 3 ani până când va fi nevoită să hotărască în ce direcție se va îndrepta, timp în care caută o soluție de mijloc, dar fără prea mare succes. Din partea tatălui ei are parte de presiuni cu privire la înrolarea ei în armată, subliniind faptul că ar putea să-i fie de mare ajutor. Cu toate acestea, abilitățile de luptă ale fetei nu sunt foarte strălucite, în ciuda faptului că participă la antrenamente cu regularitate. Destinul protagonistei va fi influențat de momentul în care aceasta participă la o licitație de sclavi și, din impuls sau din alt motiv necunoscut, hotărăște să cumpere un herran pentru un preț enorm.

Imagini pentru the winners curse war

Nimeni nu este ceea ce pare, fiecare personaj are propriul trecut înțesat de secrete. Kestrel este o valoriană, dar nu o luptătoare atât de bună precum se vorbește în societate. Arin este un herran, dar nu un simplu sclav. Ceea ce reprezintă adevărul pentru unul, marchează minciuna pentru celălalt.

„Blestemul Câștigătorului e atunci când obții obiectul dorit, dar numai la un preț uriaș.”

Lecturând romanul veți avea o nouă percepție asupra acestei cugetări. Prețul nu se referă doar la cantitatea de bani cheltuită ci și la urmările acestei fapte, lucru pe care Kestrel îl va înțelege mult mai târziu. Blestemul câștigătorului o va urmări permanent și își va răsfrânge influențele până la finalul volumului.

Despre personaje îmi permit să afirm că sunt de-a dreptul epice. Conturate cu o minuțiozitate remarcabilă, Marie a reușit să dea naștere unor caractere atipice, complexe și monumentale.

O protagonistă cum nu am mai întâlnit de mult timp în romanele YA, al cărei nume emană forță și putere. Kestrel este fiica generalului Trajan, cel care a condus războiul al cărui deznodământ a marcat înrobirea herranilor. Cu toate că a fost antrenată de mică să calce pe umele tatălui ei, ea constată își dorește altceva. Un caracter puternic, o personalitate complexă și o inteligență ieșită din comun pentru o fată de vârsta ei, dă dovadă de perspicacitate în luarea deciziilor. Frumoasă, calculată și un bun strateg, Kestrel se va folosi de toate atuurile cu care a fost înzestrată de zei pentru a întoarce orice situație în favoarea ei, manipulând cu iscusință toate piesele de pe tabla de șah a sorții, astfel încât, în final, victoria să îi aparțină

Muzica a prins rădăcini adânci în interiorul ei, ființa tânjindu-i după clapele reci și netede ale pianului, instrumentul care poate transforma sentimentele și gândurile protagonistei în note cristaline care mângâie sufletul oricui le ascultă.

„… zâmbetul lui era mincinos, precum scrisul din oglindă, a cărui reflexie este inversul adevărului.”

The Winner's Crime (The Winner's Trilogy, #2) by Marie Rutkoski — Reviews, Discussion, Bookclubs, Lists: Arin este un herran, un sclav care a fost cumpărat de Kestrel pentru 50 de chei. Să fie achiziția acestuia rezultatul unui impuls al fetei, sau să fie mâna sorții cea care a tras sforile astfel încât voia sa să se împlinească? Un mister care va fi elucidat numai după ce ițele împresurate în jurul destinului personajelor vor fi dezlegate.

Viclean, inteligent și calculat (asemeni lui Kestrel), Arin va reuși să-și ascundă sub mantia trecutului secretele, alimentându-și dorința de răzbunare. De la un simplu sclav, acesta va dobândi calitatea de însoțitor al lui Kestrel, urmând-o precum o umbră în toate locurile frecventate de fată. Inițial, sentimentele cu privire la stăpâna lui sunt de ură, o ură la adresa valorienilor. Urăște faptul că este un scalv, un instrument planificat să îndeplinească dorințele stăpânilor. Ulterior, protagonista va ajunge să-l privească asemeni unui prieten, încredințându-i treptat încrederea ei. Arin va proceda asemănător, destăinuindu-i fetei fragmente din trecutul lui. Un respect reciproc ia naștere între cei doi. O apropiere periculoasă care riscă să le dea peste cap propriile planuri.

O provocare nerostită ia naștere între cei doi, obiectul provocării fiind cunoașterea, descoperirea celuilalt. Prin intermediul jocurilor de Mușcă și Înțeapă, protagoniștii se stârnesc reciproc și reușesc să privească dincolo de aparențe.

 Pe tot parcursul volumului s-a menținut un echilibru fragil între iubire și ură, dorință și datorie. Exact când credeam că balanța avea să se încline într-o anumită direcție și echilibrul avea să se spulbere, Marie Rutkoski avea grijă să redreseze lucrurile, menținând farmecul în care este învăluită seria.

Un roman captivant, o supradoză pentru fiecare dependent de lectură. Cu o acțiune alertă și  personaje complexe, romanul te ține cu sufletul la gură în timp ce paginile se succed fără să realizezi, iar la final rămâi cu o curiozitate de nestăvilit în așteptarea următorului volum. Acesta este efectul pe care Marie Rutkoski îl are asupra cititorilor!

Nota mea pentru acest volum este +5/5!

5_Books

Puteți achiziționa volumul de pe site-ul Editurii Corint, beneficiind de o reducere substanțială! Tot ce trecuie să faceți este să dați click AICI.

ytu

 

Anunțuri

3 gânduri despre „Blestemul Câștigătorului de Marie Rutkoski | Recenzie

Lasă un gând bun :3

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s