Miss Peregrine #1 – Ransom Riggs / Recenzie

Miss Peregrine

Miss Peregrine este o carte pe care am început-o acum mai bine de jumătate de an, dar pe care am abandonat-o. Povestea începe într-un mod destul de puțin captivant sau macabru, Jacob fiind pus încă din primele pagini să asiste la moartea bunicului său mult iubit și aparent senil. Cam pe aici m-am oprit și eu cu cititul, deoarece actiunea mi s-a părut prea monotonă, neputând înțelege deloc cursul pe care autorul dorea să îl dea poveștii.

Interesul pentru această carte mi-a fost resuscitat prin prisma vizionării filmului Miss Peregrine’s Home for Peculiar Children, regizat de către Tim Burton. Imediat după ce acesta s-a terminat mi-aș fi dorit să am posibilitatea de a mă uita la partea a doua, dar mi-am dat seama că singura șansă pentru a afla continuarea poveștii ar fi citirea cărților. Prin urmare, m-am reapucat cu răbdare de primul volum al seriei. Inițial citisem cam vreo 50 de pagini, iar până acolo filmul urmase destul de îndeaproape povestea conturată de către Riggs.

miss-peregrines-home-movie-trailer-poster

În urma morții bunicului și a ultimelor cuvinte pe care acesta i le comunică nepotului său, Jacob are nevoie de consiliere psihologică pentru a putea trece mult mai ușor peste incident. O sursă de alimentare a problemelor psihiologice ale băiatului de paisprezece ani sunt si o serie de povești cu care acesta a copilărit în preajma bunicului său, povești care înfățisează monștri a căror existență se zbate între imaginar și real. O serie de poze și scrisori ciudate dar și sfaturile psihologului îl conduc pe băiat pe insula unde a copilărit bunicul său, acolo unde are parte de o descoperire uluitoare ce are să îi schimbe cu totul destinul și să îl facă să își descopere un nou sine.

Cartea conține mai multe poze alb negru, foarte ciudate și puțin înfricoșătoare. Autorul susține că a făcut rost de aceste poze de la anumiti colecționari de antichități și că a conturat pe baza lor întreaga poveste a cărții, fără a le modifica în prealabil. Mi s-a părut inediată această metodă de a scrie o carte, el realizând practic un puzzle înfricoșător în anumite momente în jurul unor poze care îți stârnesc întrebări încă de la prima privire. Faptul că acestea nu sunt modificate în niciun fel amplifică și mai mult atmosfera misterioasă care se creionează prin intermediul acestei serii.

miss-peregrine

Similaritățile dintre film și carte sunt destul de multe, dar diferențele dintre cele două sunt colosale. Cartea mi-a plăcut în anumite momente mai mult, însă din punctul meu de vedere a avut și întâmplări mai slabe decât cele alese a fi redate în ecranizare. Citind mi-am dat seama că anumite pasaje sunt destul de creepy și poate că a fost mai bine faptul că acestea nu au fost redate în film. Cu siguranța învierea unui mort ciopârțit nu ar fi fost pe gustul tuturor. Personajele din film au alte caracteristici față de cele descrise de autorul cărții, iar anumite intrigi sau gelozii conturate în ecranizarea lui Tim Burton lipsesc cu desăvârșire din carte. Totodată cartea mi-a părut că se adresează mai mult adolescenților și adulților decât copiilor, în timp ce filmul pare să capete de la un moment dat o anumite infantilitate a întâmplărilor. Cartea creionează destul de bine toată acțiunea, punând mereu anumite întrebări prin intermediul unor anumitor personaje cheie pe care tu însuți ca cititor ți le pui, pentru a explica de ce s-a ales să se redea un anumit lucru și nu un altul.

miss_peregrine_recenzie

Finalurile celor două sunt foarte diferite, însă nu voi da mai multe detalii cu privire la parcursul acestora, lăsându-vă pe voi să descoperiți deosebirile. Nu vă va fi foarte greu, deoarece fiecare poveste ia o cu totul altă întorsătură, neavând aproape deloc elemente comune.

Recomand cartea, deși mie în anumite aspecte mi s-a părut destul de slabă comparativ cu filmul, însă trebuie să recunosc că la anumite capitole a stat mult mai bine decât acesta. I-am acordat pe GoodReads 3/5 stelute.

Voi ați citit cartea sau ați vizionat ecranizarea?

pret_carturesti pret_okian_eng pret_libris

Anunțuri

Un gând despre „Miss Peregrine #1 – Ransom Riggs / Recenzie

Lasă un gând bun :3

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s