Top 10 cărți citite în 2015

Oare doar eu am impresia că acest an a trecut foarte repede?  Pentru mine a fost un an plin de activități, dar și de cărți citite, deși recunosc că nu am reușit să citesc atât de mult pe cât mi-am propus.

La începutul acestui an mi-am setat pe goodreads un challenge de 50 de cărți de citit în acest an. Din păcate, din cauza programului încărcat, am reușit să citesc doar 40 de cărți (și am început de câteva zile încă una, dar nu știu dacă voi avea timp să o termin până la finalul anului – Of, timpule! de ce atâta grabă?! ).

Îmi vine tare greu să fac un Top 10 pentru cărțile citite, dar mă voi strădui pe cât posibil să mă rezum la câte o carte pentru fiecare poziție. Astfel, nu o să mă mai lungesc cu vorbăria și o să vă prezint cele 10 cărți pe care le consider cele mai bune, citite în acest an.

! O mică observație: în cazul seriilor, voi preciza numele acestora, nu fiecare volum care face parte din ele.

10.Mare Tranquillitatis de Katja Millay

O carte emoționantă, care m-a impresionat profund și mare-tranquillitatis_1_fullsizecare mi-a rămas întipărită în minte o bună bucată de vreme după ce am citit-o.

Această carte prezintă povestea unei adolescente care și-a pierdut identitatea și cel mai important … visele. Dacă doriți să citiți o carte  despre iubire, prietenie, noi începuturi și ce înseamnă să fugi încontinuu de trecut, vă recomand cu căldură acest volum.

9.Orașe de hârtie de John Green 

De acest autor am citit doar 3 cărți: Sub aceeași stea, 2693_3a399c68Căutând-o pe Alaska și Orașe de hârtie și pot afirma fără nicio îndoială că ultima mi s-a părut cea mai bună carte scrisă de John Green.

Orașe de hârtie este o poveste despre iubiri neîmpărtășite, maturizare, schimbări și despre modul în care îi vedem noi pe cei din jur.

8.Ultimul avanpost: Vânătoarea de Lavinia Călina

Am așteptat cartea acesta un an întreg (și credeți-Coperta-Ultimul-Avanpost-Vol-2mă, așteptarea nu a fost una prea ușoară)! Tot ce pot să spun e că Lavinia chiar știe cum să se joace cu nervii noștri și cum să complice lucrurile, exact când te aștepți mai
puțin. Ah, da, și să te surprindă! În ciuda faptului că mi-am dat seama cam de pe la jumătatea cărții cine este trădătorul, a fost totuși o scenă la finalul volumului pe care nu am anticipat-o.

1-0 pentru Lavinia!

Sau e 1-1?

7.Seria Alegerea de Kiera Cass

Aceasta este o serie pe care îmi doream să o citesc de foarte mult timp, dar se pare că 2015 a fost anul ei. Deși multă lume o compară cu Jocurile foamei (dar fără jocurile propriu-zise), eu nu am avut impresia nicio secundă că citesc altceva în afară de Alegerea, o carte care prezintă competiția prin care trec 35 de fete pentru a obține coroana și pe prinț. Am citit inclusiv cel de-al 4-lea volum, The Hier, și îl aștept cu nerăbdare pe urătorul! Recomand, recomand, recomand!

the-selection-series

6.Chemarea cucului de Robert Galbraith

Ah, cartea asta! ♥  Pur și simplu nu am cuvinte să 2591_4c6d47b6vă spun cât de mind-blowing e acest volum. Cred că se află printre cele mai bune romane polițiste pe care le-am citit până în momentul ăsta. Autoarea (da, pentru că, de fapt, Robert Galbraith este un pseudonim folosit de J.K. Rowling) a
reușit atât de bine să încurce ițele povestirii astfel încât să nu-mi dau seama decât la final cine este personajul negativ. Good job!

5.Anna și sărutul franțuzesc de Stephanie Perkins

Chiar dacă am citit această carte mai pe la îCop-Anna-si-sarutul-frantuzesc4nceputul anului, îmi amintesc și acum starea de bine ce m-a
cuprins în timp ce o citeam, dar și după ce am terminat-o de lecturat. E genul acela de carte atât de drăguță, cu o poveste de dragoste atât de reușită, deloc forțată și nici prea siropoasă. Nu
mă dau în vânt după cărțile romantice, dar aceasta pur și simplu m-a fermecat. Și acest lucru nu se datorează doar faptului că acțiunea se petrece în minunatul Paris, deși prin intermediul ei am avut ocazia să mă îndrăgostesc de acest oraș.

4.Seria Lux de Jennifer L. Armentrout

Din această serie am citit doar primele două volume din cele trei apăseria-lux-obsidian-251411rute la noi, Obsidian și Onix (Opal rămâne pentru 2016). Îmi amintesc și acum modul în care am devorat aceste volume, în doar câteva zile. Pur și simplu nu mă puteam opri din citit. Parcă eram posedată (de Daemon, sper :3 )!

Vă recomand seria aceasta în cazul în care v-ați săturat de atâtea cărți cu vampiri, vârcolaci și vrăjitoare, dar totuși nu vreți să  părăsiți sfera fantasy-ului. Acestă serie ne aduce în prim plan o specie de extratereștrii, numiți luxeni, care sunt al naibii de sexy. 😀

3.Îngeri și demoni de Dan Brown

Aceasta este prima carte pe carimagee am citit-o de la Dan Brown și pot spune că am fost fascinată de ea! Autorul ne-a prezentat o poveste unică și
captivantă, o goană contra cronometru  pentru descifrarea unor simboluri și împiedicarea unor crime cumplite. O carte plină de simbolistică și mistere, pe care le-am savurat pagină cu pagină.

O recomand tuturor celor pasionați de genul thriller, de mistere, de simbolistică și nu în ultimul rând, celor care doresc să citească o carte care să îi mențină în alertă.

2.Provocarea de Simona Stoica

Sincer, mi-a fost foarte greu să plasez cartea aceasta pe locul 2 deoarece pur și simplu o ador și se află foarte aproape de sufletul meu, dar la începutul acestei postări am promis că voi încerca să nu pun mai mult de o carte pe o poziție. Dar, doar pentru că e pe locul 2 nu înseamnă că se lasă mai prejos! E o carte GENIALĂ, care nu-ți permite să o lași din mână până nu ai terminat-o! Totul, de la personaje  (Ah, Jack :3 ), până la acțiune și dialog, este perfect construit, iar stilul Simonei este unic și captivant.

Așadar, vreți să citiți o carte memorabilă, scrisă de un autor român, care să vă captiveze de la primul rând până la ultimul? Tot ce trebuie să faceți e să acceptați PROVOCAREA pe care Simona ne-a lansat-o și gata!

fazmub

1.Seria Alina Marinescu de Monica Ramirez

Surpriză! Stați, de fapt, nu e nicio surpriză. Toți cei care mă cunosc știu că sunt literalmente obsedată de seria asta (Mulțumesc, Monica!). Dar sincer acum, nu am cum să nu fiu. E atât de perfectă din toate punctele de vedere: personaje bine construite, Alex, acțiune alertă care îți menține atenția pe tot parcursul lecturării, apoi mai e și Alex, amalgamul de sentimente contradictorii pe care le trăiești în timp ce citești această serie, Alex, faptul că nu poți să anticipezi ce va urma, Alex și aș putea să înșir o mie de motive pentru care seria aceasta merită să fie prima în top. Ah, da, era să uit să-l menționez pe Alex!

Și în ciuda faptului că această serie m-a distrus psihic și emoțional, eu tot o ador. Cred că ăsta e efectul pe care Monica Ramirez îl are asupra mea.

2670847_orig

Acum o să vă invit pe voi să-mi spuneți care sunt cele mai bune cărți/serii pe care le-ați citit anul acesta.

Anunțuri

4 gânduri despre „Top 10 cărți citite în 2015

  1. Cartea mea preferata de anul asta este Sticletele de Donna Tartt, pe locul al doilea seria Alina Marinescu si Ultimul avanpost, locul 3 Zona Zero – Lavinia Calina si locul 4 Slowroom de Maria Folea 😀

    Apreciază

Lasă un gând bun :3

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s