Apocalipsa, de Stephen King | Recenzie

O eroare de computer de numai o nanosecundă transformă lumea în pustiu. Dar cel mai înspăimântător coșmar se întrupează într-un bărbat cu zâmbet letal și puteri inexplicabile: Randall Flagg, omul negru. Cine va învinge în confruntarea cu răul pur? O călătorie halucintantă, jalonată de cele mai incredibile aventuri, printr-o lume care aduce cu Europa Evului Mediu întunecos.

Stephen King, autor a peste patruzeci de romane și două sute de povestiri, a doborât toate recordurile de vânzări și a primit numeroase premii, printre care și prestigioasa Medalie pentru Contribuții Deosebite în Domeniul Literaturii Americane oferită de National Book Foundation. Aproape toate romanele lui au fost ecranizate, King acordându-le permisiunea studenților la regie să adapteze povestirile sale pentru suma simbolică de un dolar. În 2006, venitul său a fost estimat la 40 de milioane de dolari.

Romanul Apocalipsa este o operă de ficțiune, multe dintre evenimente petrecându-se în locuri ce există cu adevărat, altele fiind inventate de autor. Din nota autorului de la început cărții, reiese că aceasta carte a fost republicată, cu alte adăugiri, fiind îmbunătățită la insistențele cititorilor de pretutindeni. Probabil acesta este și motivul pentru care dimensiunea romanului a ajuns la 1146 de pagini. Aș spune că Biblia mea este mai subțire decât această carte, dar nu aș vrea să vă sperii prea tare.

Supergripa este cunoscută sub numele oficial de „Project Blue”, dar cel mai frecvent ca „Excursiile căpitanului/Captain Trips”. Virusul a fost produs de armata SUA într-o baza secretă din care a fost eliberat în mod accidental. În timp ce se încearcă închiderea și securizarea bazei înainte ca orice persoană infectată să poată scăpa, o disfuncționalitate în cadrul programului de securitate permite ca un paznic și familia sa să se strecoare afară. Această încercare de evitare a contaminării se dovedește a fi un eșec lamentabil, căci toți 3 mor la scurt timp în apropierea unei benzinării, pe șoseaua US 93. Din cauza lor se declanșează o pandemie care ucide cca 99,4% din omenire, dar și animalele domestice, cum ar fi caii și câinii

Avem de-a face cu o boală care prezintă mai multe faze bine definite… dar unii oameni pot sări peste o fază. Alții se pot întoarce la o anumită fază. Alți pacienți pot prezenta ambele fenomene. Unii rămân într- anumită fază un timp relativ îndelungat, alții le străbat pe toate patru de parc-ar merge călare pe o rachetă.

Salvatorii de azi se dovesc a fi damnații de mâine, căci toți cei care au intrat în contact cu rămășițele familiei Campion iau virusul letal și îl răspândesc cu o viteză inimaginabilă. Astfel, două sute de persoane ajung să molipsească o mie, cei o mie cinci mii, cei cinci mii, douăzeci și cinci de mii și tot așa, până la sfârșit. Un punct forte al scriiturii este modul în care se descrie transmiterea virusului. Astfel, cititorul reușește să afle o părticică din viața câte unui purtător al morții, iar povestea capată o mai mare viridicitate. Citind această carte ai impresia că citești mai multe cărți, deoarece descoperi o muțime de povești de viață. E ca și cum te-ai uita într-un album de fotografii și ți s-ar prezenta câte puțin despre fiecare figură imortalizată acolo.

Se apropie de ea fără tragere de inimă și începu s-o dezbrace de camașa de noapte. Dar de îndată ce rămase goală dinaintea lui, groaza îl părăsi nemairămânând decât milă – o milă ce sălășluia atât de adânc în el, încât îi provocă dureri – și începu să plângă din nou în timp ce-i spăla trupul, apoi o îmbrăca așa cum fusese îmbrăcată în drum spre Lacul Pontchartain. Gătită ca în ziua aceea, în dantele, vai, în dantele, o luă în brațe și o purtă până la casa de pompe funebre: o purta ca un mire trecând un prag fără de sfârșit, ținându-și iubita în brațe.

Paradoxul este că guvernul SUA, în loc să îi ajute pe oameni și să le ofere informații cu privire la ceea ce se întâmplă cu adevărat, își trimite armată să pună stăpânire pe principalele posturi TV și publicații de ziare, pentru a distribui știri false. Deși sunt puși în situația de a prezenta știrile cu pistolul la tâmplă, mulți reporteri reușesc să se opună soldaților și să aducă în fața telespectatorilor adevărata poveste, cea dorită a fi ținută bine ascunsă de urechile lor. Din păcate, toți plătesc cu viața, căci mor la scurt timp după ce transmisiunea le este întrerupă de cei ce aveau să le fie și călăi.

Îmi place mult cartea. Chiar dacă uneori mi se pare că descrierea este mult prea densă și îmbâcsită de nume de străzi, melodii și citate de care nu am auzit niciodată, aceasta nu face decât să dea un farmec aparte și să deosebească cartea de restul cărților. Astfel, viețile supraviețuitorilor (un surdo-mut, o femeie gravidă nevoită să își înmormânteze tatăl în propria curte, un cântăreț amator și a a unei matroane rămasă văduvă în urma gripei, un criminal condamnat la pedeapsa capitală – acestea sunt doar câteva personaje) sunt frumos povestite cititorilor.

Cartea accentuează eșecul societății actuale. De ce spun asta? Vă las să citiți pentru a descoperi. Cu siguranță nu veți fi dezamăgiți, dar vă sfătuiesc să vă înarmați cu multă, multă răbdare.

Alina Talabă

 Cartea poate fi achiziționată cu 40% reducere de AICI.
Anunțuri

Un gând despre „Apocalipsa, de Stephen King | Recenzie

Lasă un gând bun :3

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s