Fortareata digitala – Dan Brown | Recenzie

Fortareata_digitala_Dan_Brown_Recenziesinopsis

Atunci când supercomputerele unei agenției americane mai puțin cunoscute marelui public, NSA, National Security Agency, găsesc un cod imposibil de descifrat, frumoasa matematiciană Susan Fletcher este chemată în ajutor. Ea va afla curând că puternica NSA este ținută ostatică într-o adevăratată ”fortăreață digitală” de un virus care, dacă nu va fi oprit la timp, riscă să distrugă toate computerele administrației americane și să producă pagube ce nu vor putea fi reparate nicicând. Prinsă într-o cursa contra cronometru pentru salvarea Serviciilor americane, Susan Fletcher e nevoită să se strecoare printr-o rețea insidioasă de conspirații și secrete, aflând că trebuie să evite, dacă mai e cu putință, iminentul dezastru mondial.

recenzie

Mintea lui Susan lucra cu febrilitate. ”Ensei Tankado a scris un program ce creează coduri impenetrabile.” Abia putea cuprinde înțelesul unui asemenea gând.

Imagineaza-ti că cea mai puternică armă de decriptare aflată sub patronajul seriviiciilor secrete americane, o capodoperă de aproape 2 miliarde de dolari care reușește să spargă cele mai complexe coduri în cel mult o oră, se transformă peste noapte într-o piesă de muzeu. Totul datorită minții sclipitoare a lui Ensei Tankado, care reușește să creeze ceea ce o armată de genii aflată sub aripa NSA (National Security Agency) nu a reușit.

Fortăreața Digitală, rosti Strathmore. Așa l-a botezat. Reprezintă cea mai avansată armă de contraspionaj. Dacă programul ajunge pe piață, orice școlar va fi în stare să trimită mesaje codificate pe care NSA nu le va putea șterge. Serviciile secrete vor fi lichidate.

Într-o lume în care totul constă în puterea oferită de deținerea informațiilor, faptul de a nu mai putea intercepta nici un mesaj, trimis de oricine din oricare colț al lumii, ar putea reprezenta cel mai mare dezastru posibil. Atacurile teroriste nu ar mai putea fi dejucate, transporturile de droguri nu ar mai putea fi interceptate, dovezile de corupție ar fi tot mai greu de descoperit, iar siguranța mondială ar deveni doar o sintagmă expirată. Într-o lume în care fiecare poate face ce vrea, fiind sigur ca nu va putea fi prins niciodată, nu s-ar putea așterne decât haosul guvernat de lăcomia oamenilor.

Tocmai pentru a evita dezastrul aparent iminent, Susan Fletcher, alături de colegii sai de la NSA și de logodnicul său, David Becker, începe o luptă contracronometru pentru a evita răspândirea Fortăreței Digitale la nivelul întregii lumi. De parcă problemele nu erau de ajung, creatorul Fortăreței se prăbușește în plină stradă și moare de un atac de cord, nu înainte de a reuși să înmâneze cu ultimele puteri cheia de acces la propria capodoperă primei persoane care îi iese în cale. Pe lângă asta, partenerul său dispune de o a doua cheie, resursele celor de la NSA ajungând astfel să fie înjumătățite, văzându-se nevoiți să alerge după doi iepuri deodată.

Vor reuși oare cei de la NSA să oprească publicarea cheilor de acces? Va face față Susan acestor provocări? Va reuși David să se transforme peste noapte dintr-un simplu profesor de universitate într-un spion capabil să își ducă la bun sfârșit misiunea de a găsi una din chei? Nu rămânde decât să aflați citind, dragilor!

Recomand această carte. Aș spune că este obligatoriu să o citești, căci operele lui Dan Brown mereu au ceva să te învețe, arătându-ți și o altă față a lumii. Aici pot aminti de exemplu, Codul lui DaVinci și conspirațiile ce stau ascunse în spatele Bibliei, Îngeri și Demoni, în care se dezbate subiectul Illuminati, Inferno, în care se trage un semnal de alarmă asupra faptului că suntem prea mulți și la un moment dat planeta aceasta va deveni lipsită de viață dacă nu vom avea naibii grijă de ea.

Nota 5/5

5_Books

 Cartea poate fi achizitionată dând click aici.

Alina Misaki :3

Anunțuri

7 gânduri despre „Fortareata digitala – Dan Brown | Recenzie

Lasă un gând bun :3

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s