Trist e că cele mai rele suntem noi, femeile!

Voi ați observat ce rea e lumea în care trăim? Bineînțeles ca ați observat, că doar nu ați trăit toată viața într-o bulă de săpun, în cadrul căreia gravita un duh ce v-a îndeplinit toate dorințele.

Cel mai trist e că cele mai rele suntem noi, femeile. Serios! Și deși trăim într-o lume guvernată de bărbați, în care egalitatea între sexe este doar o lozincă expirată ( Uite, femeie! Ti-am dat drept de muncă și de vot! Acu nu uita, când ajungi acasă să calci bine șosetele alea, să verifici temele la copii, să faci curat, să faci un masaj la bărbat, etc. ) și ar trebui să ne susținem una pe alta, lucrurile stau de așa natură încât totul se întâmplă contrar acestor așteptări.

Pe lângă faptul că nu vin cu instrucțiuni de utilizare și precauție, au parcă cu ele un mic borcănel cu venin, pe care țin cu tot dinadinsul să îl golească cât mai repede și cât mai bine.  Femeia când se uită pe stradă, de cele mai multe ori apreciază frumusețea suratelor sale: ”Ai văzut, fată, ce cur imens are aia! Oribilă haina, freză, tunsoare!”. Sau, atunci când te cerți cu una, ei bine, să te ferești, căci e posibil să se transforme precum un vârcolac urlând la luna plină, doar că femeia va scoate din străfundurile ființei cele mai inventive înjurături, că ai să te întrebi unde naiba a dispărut femeia (A explodat de nervi! Asta s-a întâmplat!)

Câte femei prietene bune de ani mulți ați întâlnit voi? Eu nu am dat peste așa ceva, dar încă sper că poate voi trage, cândva, lozul cel norocos și voi cunoaște astfel de persoane. Cele mai multe se ceartă de băieți (că doar e o adevărată aventură să încerci să cucerești prințul prietenei cele mai bune), unele își cam uită prietena atunci când dau peste Făt-Frumos, altele sunt prietene foarte bune vreo 2 ani, apoi se împrietenesc cu dușmanca de moarte a fostei prietene ca să o bârfească cum știu ele mai bine, etc. Situația stă însă altfel în cazul băieților. Poate folosesc ei apelative mai deocheate și se mai bat parte-n parte (nu stiu cât de bine am folosit expresia asta aici) dar rămân prieteni, la bine și la rău, pe viața!

Exemple aș putea scrie până săptămâna viitoare dar cred că sunt suficiente pentru postarea aceasta.

Recunosc! Am întâlnit și femei minunate, care emană numai bunătate și răspândesc doar zâmbete în jurul lor, chiar dacă nu erau frumuseți răpitoare. Știau ce să îți spună și când să îți spună ca să te motiveze. Refuzau să  bârfească și să împartă venin, în schimb erau cele care săreau primele să se împrietenească cu persoanele mai puțin populare, victimele celor de mai sus descrise. O astfel de femeie mi-aș dori să ajung si eu!

Ne citim:)

Alina Misaki

Anunțuri

9 gânduri despre „Trist e că cele mai rele suntem noi, femeile!

  1. Bine spus. Nu o sa se schimbe nimic in societatea asta daca femeile vor continua sa taca si sa respecte ordinele. Trebuie sa ne impunem, altfel suntem luate de proaste. Din pacate, se pare ca celor mai multe le place acest stil de viata…

    Apreciat de 1 persoană

    1. Ai dreptate dar prin aceasta postare am vrut sa accentuez faptul că uneori ne place să ne luăm unele pe altele peste picior, fără motiv! Că sunt femei cărora le place să tacă și să înghită toate mitocăniile, asta iarăși e adevărat, dar probabil voi împărtăși mai multe din părerile mele cu privire la acest subiect într-o postare viitoare. Mulțumesc pentru părere :3

      Apreciază

  2. Problema se poate explica foarte simplu în termeni economici: situaţie iniţială, femeile nu aveau nici un fel de drepturi, toate resursele erau controlate de bărbaţi. Ca să ajungă la resurse (de orice fel, inclusiv dreptul de a învăţa să citeşti) femeile erau nevoite să ajungă la bărbaţi (fie că vorbil de soţi, fraţi, taţi, bunici etc). Pentru asta ele erau în concurenţă cu alte persoane care aveau nevoie de bărbaţi ca să ajungă la resurse – alte femei. Din acest motiv dezvoltă mecanisme diverse prin care se luptă cu alte femei, fără a fi însă violente în mod evident (pentru că femeile trebuie să fie cuminţi, la locul lor), deci pe la spate.
    Situaţia doi: femeilor li se acordă drepturi, însă ele produc mai mult schimbări formale decât reale (ai drept de vot, ai drept de muncă etc). Cum schimbările nu sunt reale şi profunde bărbaţii deţin în continuare cea mai mare parte a resurselor (nu mai depinzi complet de bărbaţi dar în medie, în UE, bărbaţii sunt plătiţi cu 20% mai mult decât femeile pentru muncă egală. Plus resursele de putere, ei primesc posturi cheie). Deci se păstrează comportamentul femeilor care sunt în concurenţă cu alte femei. Dar, cum acest comportament nu este unul conştient (nu ştii că zici că x are fundul mare pt că ai impresia că eşti în concurenţă cu ea) ci unul internalizat, el tinde să se extindă asupra tuturor potenţialilor competitori (toate femeile). Cam asta e explicaţia. Şi e obositor, ineficient şi greu să combaţi efectele, ideal e să combaţi cauzele – internalizarea comportamentului prin educaţie şi inegalitatea prin legi potrivite şi educaţie. Până se va face asta însă, orice formă de încercare de a aduce faptele la lumină, inclusiv acest articol, trebuie lăudată.

    Apreciază

    1. Deci comentariul tau este de-a dreptul superb! As face aproape orice sa dau peste astfel de comentarii la fiecare postare. Si da…chiar am invatat cateva notiuni noi cu privire la acest subiect si iti multumesc pentru ”informatii” :3

      Apreciază

      1. Muţumesc dar meritul este al profesorilor mei, teoria nu îmi aparţine şi nu aş fi ajuns să aflu de ea de una singură. Dacă vrei mai multe informaţii poţi să citeşti cărţi feministe (literatură sau nu) şi eventual pot să îţi fac cunoştiinţă cu câteva organizaţii feministe din România. Sau chiar să mergi la cursuri în facultate.

        Apreciază

      2. Îţi recomand, pentru început, trei cărţi. Două sunt scrise de Mihaela Miroiu, Drumul către autonomie şi REstul şi Vestul şi una scrisă de Vladimir Pasti, Ultima inegalitate. Relaţiile de gen în România. Dacă vrei ţi le pot da în format electronic, însă probabil apar şi pe internet, cei doi autori le fac publice pe blogurile lor cum permite editura.

        Apreciază

  3. Cât de adevărat ! Uneori dăm vina pe bărbați, că nu sunt perfecți… insă până la urmă nici noi nu suntem. Aș vrea și eu să fiu o femeie așa cum menționai in postare, una adevărată, demnă, și știu că asta cere muncă… Cred că avem in jurul nostru extrem de multe exemple, de atitudine și caracter feminin, ca să spun așa, pe care să le ignorăm, și totuși să ne invățăm minte din ele, și alte exemple care să le luăm in calcul, care sunt demne. 🙂

    Apreciază

Lasă un gând bun :3

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s