”Iubirea e o acțiune pe care trebuie să o repeți neîncetat!” │ Gargui – Andrew Davidson │ Recenzie

Titlul: Gargui

Autor: Andrew Davidson

Editura: ALLFA

Nr. pagini:490

”Iubirea e tare ca moartea, grea ca iadul”. Moartea desface sufletul de trup, însă iubirea desface toate lucrurile de suflet. [MEISTER ECKHART, mistic german]

Romanul Gargui, supranumit și Infernul iubirii, este rodul a șapte ani de documentare și creație, fiind primul volum al scriitorului Andrew Davidson. Naratorul este un bărbat care ajunge să piardă totul ca urmare a unei prăbușiri catastrofale într-o prăpastie, prăbușire ce lasă prin intermediu focului pe trupul său cicatrici adânci, care au să îi schimbe viața pentru totdeauna. Ajuns în spital, singura soluție salvatoare ce îi încețoșează mintea este sinuciderea. Ce altceva în afară propriei morți ar mai fi putut să îi aline suferința? Morfina avea un efect prea mic pentru toată acea durere reprezentată de scriitor drept un șarpe care se zvârcolește în măduva spinării.

”Toate accidentele îi surprind pe cei încrezători, aidoma iubirii!”

În timp ce e internat în pavilionul de arși, i se înfățișează în fața ochilor o sculptoriță de garguie, pe numele Marianne Engel, aceasta dovedindu-se a fi o smintită ce se încadrază întocmai în tiparul unui bolnav de schizofrenie. Aceasta apare în dreptul patului de spital al bărbatului, pretinzând că ei doi au fost iubiți într-o viață anterioară, acum mai bine de 700 de ani. Povestirile pe care aceasta i le destăinuie drept dovadă a convingerilor sale vor purta cititorului într-o lume medievală, demult apusă, dar care este încă vie în inima Mariannei Engel.

Pe măsură ce femeia îi istorisește această poveste, alături de alte întâmplări fascinante portretinzând iubiri nemuritoare de pe țărmul Japoniei, Islandei, Anglia și Italia, bărbatul renunță la gândurile sinucigașe și reînflorește, fiind însuflețit de sentimentul iubirii.

”Iubirea e un lucru delicat, care trebuie izolat și protejat. Iubirea nu e robustă și nu e obișnuită. Iubirea se poate prăbuși sub câteva vorbe aspre sau poate fi îndepărtată de câteva acțiuni delicate.”

Romanul a ajuns să mă facă se cred în imposibilul iubirii, căci aceasta este în esență legătura dintre toate povestile cuprinse în el, indiferent de timpul și tărâmul în care ele sunt surprinse. Dacă la început, datorită limbajului vulgar folosit de narator, fost actor porno, am vrut să renunț la roman, treptat acesta m-a cucerit tocmai datorită modului în care își împărtășește durerea și își spune povestea.

”Oferind cuiva scrierile tale înseamnă că acestea vor persista în univers pe vecie, gata în orice moment să se întoarcă sub formă de răzbunare.”

Modul în care sunt descrise procedurile medicale, rănile pacientului inițial fără de speranță, poveștile de viață ale tuturor celor care au un rol semnificativ în diegeză, istorioarele împărtășite cu credință de Marianne Engel în timp ce vorbește cu așa zișii ei Maeștri Spirituale pentru a primi acceptul de a le divulga, m-a făcut să citesc cele 500 de pagini mai repede decât mi-aș fi dorit. Însuși Infernul lui Dante își găsește o așa zisă oglindă în viziunea naratorului, iadul căpătând de această dată un rol important in purificarea propriului sau suflet.

Acum sperând că nu v-am băgat de tot în ceață cu aceasta recenzie, eu vă invit cu drag să achizitionati si sa cititi cu drag aceasta carte, dand click aici.  O pot compara oricând cu scrierile lui Dan Brown, iar cu asta cred că am spus totul.

P.S. Mulțumesc, Miruno, pentru recomandare! >:D<

Alina Misaki

Anunțuri

Lasă un gând bun :3

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s