Ne blocăm prea des în rutină

Scriu acestă postare datorită unui cititor drag care mă „deranjează” mereu cu mesajele şi urările sale de bine. De m-aţi deranja toţi aşa, ce bine ar fi. 

Că vrem ori nu, fiecare dintre noi ajunge la un moment dat să se lovească de acest fenoment, rutina, cea care devine atât de plictisitoare în timp, cea care ne ţine parcă legaţi cu lanţuri grele de mâini şi de picioare, ghidându-ne asemeni unui păpuşar pe acelaşi drum bătătorit în alte zeci de zile. Rutina ne acaparează tot mai des viaţa şi ajungem, mereu, să ne plângem de faptul că nu ne putem descotorosi de ea, că nu putem împiedica parcurgerea acelui traseu mereu.

Ba bineînţeles că putem! Nu ne interzice nimeni să mergem şcoală, de exemplu, urcându-ne într-un alt autobuz într-o dimineaţă, pentru a parcurge un traseu nou. Cel vechi devine anost şi melancolic după un timp, căci ajungi să cunoşti orice colţişor al străzilor pe care circuli cu atâta obişnuiţă, dar cel nou, mereu ne va capta atenţia, ne va ţine cu ochii aţintiţi pe geam, lăsându-ne să îi descoperim noutăţile. Ajungem astfel să constatăm că s-a mai deschis un magazin pe străduţa X, s-au mai contruit nişte case, s-au mai renovat nişte străzi. Ce putem constata din acest exemplu simplu? Ei bine, putem spune că activităţile noi ne vor ţine mereu ancoraţi în prezent, ne va face să ne bucurăm la o altă intensitate de faptul că trăim, decât cele pe care le practicăm regulat, devenit în timp un automatism pe care îl practicăm fără a mai fi lucizi de clipa prezentă.

Ne blocăm prea des în rutina de a sta înconjuraţi de aceeaşi oameni, de a ieşi afară cu aceeaşi prieteni, de a ne trezi mereu la aceeaşi ora, de mânca mereu aceeaşi mâncare, de a privi mereu pe acelaşi geam. Nu vreau să spun că lucrurile acestea nu ar fi fireşti sau ar fi anormale. Vreau să punctez faptul că aceste lucruri banale ar trebui mereu completate cu altele noi, căci viaţa trece pe lângă noi insesizabil, iar din cauza obişnuinţei, comodităţii, fricii de necunoscut, refuzăm să ne aruncăm în mrejele vieţii şi să o trăim cu adevărat. Ne plângem tot mai des că ne plictisim, dar ne complacem în monotonia în care trăim, fără a ne lua frâiele propriei vieţi în mâini şi pentru a ne ghida energia spre lucruri constructive.

Nu sunt un exemplu elocvent de „Aşa da„. Aş fi mai degrabă încadrabilă în categoria „Aşa nu.” Ştiu că îmi este frică de necunoscut, dar încerc să îl înfrunt cu paşi mici, puţin câte puţin. Am făcut acest blog tocmai pentru a înfrunta o mică parte din necunoscut. Voi cunoaşte mâine o nouă persoană pentru a înfruntă încă o mică parte a necunoscutului, îmi voi cumpăra un sortiment diferit de ciocolată pentru a experimenta ceva nou.

Nu vreau să mă lungesc prea mult, căci deja am scris destul. Important e că viaţa trece pe lângă noi, fără ca noi să o trăim.

Scrieţi-mi, răspunzându-mi la următoarea întrebare:

Tu ce vei face mâine pentru a înfrunta necunoscutul? 

 

Ne citim:)